Inventatorul pilulei contraceptive: <<Declinul demografic din Europa este o catastrofa>>
Chimistul care a făcut descoperirea care a condus la realizarea pilulei pentru controlul naşterii a scris un articol prin care cataloghează declinul demografic din Europa drept “un scenariu de groază” şi “o catastrofă”, această tragedie fiind cauzată în parte chiar de către invenţia sa.
Carl Djerassi (foto), în vârstă de 85 de ani, a fost printre cei trei cercetători care au găsit formula unui produs sintetic care a fost principalul pas în crearea primei pilule contraceptive.
Într-un text publicat de ziarul austriac Der Standard, Djerassi a declarat că invenţia sa poate fi învinovăţită parţial pentru dezechilibrul demografic din Europa. “Pe continent nu mai există nici o conecţie între sexualitate şi reproducere”, a adăugat acesta. Savantul a continuat afirmând că “această sciziune în Austria catolică, o ţară cu o medie de 1,4 copii pentru o familie, a devenit completă”.
În opinia acestuia, scăderea natalităţii este o “epidemie” mult mai gravă, dar mai puţin mediatizată, decât obezitatea. În această ordine de idei, “tinerii austrieci care nu procrează comit o sinucidere naţională”.
Ca soluţie el propune “o politică imigraţionistă inteligentă”, considerând că declinul demografic este un proces ce este ireversibil.
Sursa: frontpress.ro



