Luarea mesei in familie, izvor de bunatate

Intr-o vreme in care dragostea a inceput sa scada, comunicarea dintre membrii familiei adesea intampina greutati, iar mersul la fast-food a devenit o adevarata moda, raportarea cuviincioasa la mancare, precum si luarea mesei in comun, in mijlocul familiei, a ajuns sa fie vazuta ca un lucru depasit, daca nu chiar rusinos. Pentru aceasta, astazi, omul mananca adesea singur, in graba, oriunde, oricum si oricand.

Sa nu luam in ras lucrurile pe care parintii nostri le considerau si le simteau a fi sfinte. Nu putini sunt cei care au ajuns sa vada luarea mesei in comun astfel: „Pentru ce tin oamenii mortis sa ia masa in familie? Hai, de Craciun, de Pasti, mai inteleg. Dar eu sunt obisnuit sa iau masa in liniste. La mine in familie nu se vorbeste la masa. Daca mananc singur sau cu ai mei este exact acelasi lucru. Masa este un act administrativ, de mentenanta, este ceva necesar, este satisfacerea unei nevoi; nu e nimic sfant in asta.”

Din ce in ce mai putini oameni se bucura de o masa luata in tihna casei lor, impreuna cu familia. O parte nu mai au timp, o alta parte prefera sa stea cu prietenii decat cu familia, iar o alta parte comporta rusinea de „a fi invechit”. Masa este una dintre bucuriile reale ale inimii omului, de cand lumea. Din pacate insa, vrand sa fie moderne, din ce in ce mai putine familii calca pe urmele „bine batatorite” ale familiei traditionale.

Oricat s-ar schimba insa mintea omului, mancarea si luarea mesei in comun vor ramane pentru totdeauna ceva cu mult mai inalt si mai profund decat ne putem da seama. Luarea mesei in familie, ori impreuna cu cei apropiati, se va face intotdeauna izvor de liniste, de bucurie si de comuniune, deoarece nu pot sta la aceeasi masa cei dezbinati, precum nici cei straini sufleteste unul de celalalt.

Sederea la masa, cel dintai si cel mai de pe urma lucru

Deschizand prima carte a Sfintei Scripturi, putem spune ca istoria lumii incepe cu „o invitatie la masa”. Astfel, dupa ce Dumnezeu l-a creat pe om, El l-a indemnat, zicandu-i: „Din toti pomii din rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!” (Facerea 2, 16-17) Vedem cum, inca dintru inceput, se face o distintie clara intre mancarea care uneste, dand viata, si mancarea care dezbina, omorand.

Parcurgand celelalte carti ale Sfintei Scripturi, putem vedea cu usurinta cum mai toate marile evenimente se petrec in jurul mesei. Astfel, dreptul Avraam ii aseaza pe Ingeri la masa, unde si primeste de la Acestia fadaduinta nasterii unui fiu (Facere 18, 1-16). De asemenea, toate intalnirile de cinste erau sarbatorite cu asezarea unei mese. Cand tatal (Dumnezeu), il vede pe Fiul cel Risipitor (omul) intorcandu-se acasa, randuieste imediat masa: „Aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim” (Luca 15, 23).

Mantuitorul Iisus Hristos poposea adesea la mesele celor din vremea lui, precum citim: „Iar carturarii si fariseii, vazandu-L ca mananca impreuna cu vamesii si pacatosii, ziceau catre ucenicii Lui: De ce mananca si bea Invatatorul vostru cu vamesii si pacatosii? Dar, auzind, Iisus le-a zis: Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Marcu 2, 16-17). Nu putine minuni a savarsit Mantuitorul la masa, acesta fiind un moment prielnic pentru a vorbi inimii omului. Cina cea de Taina este cea mai sfanta „masa” luata de Mantuitorul, impreuna cu ucenicii Sai, „masa” la care ne cheama si pe noi. Astfel, Hristos se da pe Sine drept hrana datatoare de viata.

Deschizand ultima carte a Sfintei Scripturi, intalnim iarasi „o invitatie la masa”, precum citim: „Iata, Eu stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine (Aocalipsa 3, 20). De asemenea, vesnicia este si ea exprimata sub chipul unei cine, la care suntem neincetat chemati: „Fericiti cei chemati la cina nuntii Mielului” (Apocalipsa 19, 9).

Luarea mesei in familie, izvor de bunatate

Luarea mesei in comun, impreuna cu familia sau cu cei apropiati, este unul dintre acele lucruri care amintesc de sfintenia zilei, este una dintre bucuriile simple ale omului curat, este un semn al unui suflet sanatos. Luarea mesei in comun este un moment de apropiere, de blandete si de vulnerabilitate, fiecare trebuind sa fie cu adevarat prezent, atent si personal: la masa, fiecare il priveste in ochi pe celalalt; la masa nu este loc de ascunzisuri, de retrageri sau de pretexte. A sta la masa impreuna cu oameni cu care nu ai nimic in comun sau fata de care inima ta nu se deschide, este un adevarat chin.

Atat de viclean este „stapanitorul acestei lumi”, incat a reusit sa strice pana si cele mai marunte bucurii din viata de familie, pe care atat de mult o uraste. Orasul parca a sugrumat randuielile sanatoase ale parintilor nostri, cu care, uneori, parca ne si este rusine sa ne asemanam. Astfel, omul de la oras pune prea usor luarea mesei in comun pe seama taranilor, care „nu prea aveau multe de facut”.

Lucrurile stau insa altfel: cel ce nu a simtit nici macar pentru o singura data odihna unei mesei luate in familie, ori impreuna cu cei iubiti ai sai, nu va intelege niciodata sfatul/indemnul de a nu trece cu vederea acest izvor de intarire a unitatii familiei, de impacare cu cei de langa noi, de solidaritate si de comunicare.

Desi unele lucruri se schimba, nu trebuie sa fim de acord cu schimbarea (inlocuirea) anumitor randuieli sanatoase. Daca bucuria mesei in comun se pierde, nici o alta nu ii poate lua locul, in aceeasi masura si cu aceleasi roade.

Pentru multi dintre noi, furati de agitatia vietii de zi cu zi, luarea mesei nu mai are nimic sfant; a devenit un act banal prin care ne satisfacem o simpla necesitate trupeasca. Daca masa nu mai este prilej de comuniune cu cei din familiile noastre, cu atat mai putin, ea se va face prilej de comuniune cu Dumnezeu. Mancam fara sa-L purtam in noi pe Domnul, „Cel ce da hrana la tot trupul”.

Daca nici in familie nu ne mai putem aduna, rabda si bucura unul de celalalt, ce pretentii sa mai avem de la restul lumii. Cum sa ne adunam cu totii, in Biserica lui Hristos, in duh de pace, daca in familie nu mai reusim sa fim una?! Din familie incep toate cele bune, din familia in care se odihneste Hristos.

Dragostea fiecaruia fata de ceilalti se masoara in clipele petrecute impreuna, iar masa, care nu poate fi ocolita, este un moment deosebit de important in aceasta privinta. Oriunde ar exista deci familia, luarea mesei in comun comporta aceeasi importanta, ca moment al intalnirii, al vederii si al bucuriei reciproce.

Luarea mesei in comun nu trebuie sa fie vazuta ca si o obligatie, ci mai ales ca „o gura de aer personalizator”, intr-o atmosfera din ce in ce mai impersonala. In vremurile noastre, cand serviciul si timpul limitat ne indeparteaza chiar si de cei dragi, o cina luata impreuna cu toti cei al casei este o adevarata punte de legatura cu lumea reala. In asemenea momente se revitalizeaza cu adevarat relatia personala dintre membrii familiei.

Masa este locul intalnirii si al comuniunii. Masa este locul unde toti se aduna, toti ajuta, toti lucreaza, unul facand ceva si altul altceva. Masa este locul unde fiecare se odihneste in celalalt, dupa o zi de munca sau invatat, dupa o calatorie sau inaintea unei plecari. Masa luata in familie trebuie sa fie si o rugaciune de multumire si slava adusa lui Dumnezeu, pentru nenumaratele daruri primite.

Masa in famile este o adevarata binecuvantare, atat pentru parinti, cat si pentru copii, care vor ramane cu aceste frumoase amintiri despre „acasa”. Ce poate fi mai frumos decat starea aceea de bucurie, de comuninune, pe care o simti cand toti cei dragi sunt langa tine?! Din pacate, insa, doar cel care a trait aceasta bucurie o poate intelege. Cred ca numai acela care a fost odihnit in vechea familie va naste si in noua familie un asemenea loc de comuniune, de odihna si de dragoste.

Consider ca o familie care nu se aduna impreuna, macar o data in zi, sufera de o rana ascunsa. Atunci cand masa nu se mai ia impreuna in familie, intreaga familie sufera in mod inconstient, intreaga familie ajunge sa simta o lipsa neinteleasa, cu totii ajung sa se simta, mai mult sau mai putin, singuri. Dintre familiile pe care le cunosc, cele mai frumoase si mai odihnitoare sunte acelea care petrec timp impreuna, in pofida tuturor programelor diferite si a varstei membrilor ei.

Luarea mesei impreuna cu familia, macar o data in zi, poate deveni (foarte usor) factor de unitate si intarire a dragostei. Pentru aceasta insa este esential ce facem in timpul zilei. Un om care sta numai la calculator si la TV, ori numai in vreo pasiune care-l izoleaza comuniunii cu ceilalti, nu se va putea simti niciodata odihnit la o masa luata in familie, unde monitorul lipseste, unde zgomotul sportului este absent, unde stirile si emisunile TV nu se mai aud, iar singurul lucru care ramane de facut este mancatul si privitul in ochii celor adunati laolalta.

Daca ne-am umple ziua numai cu lucruri bune, intalnirea din vremea mesei ar fi o urmare fireasca a acestora, deci tot un lucru bun, un moment de impartasire a fiecaruia de ceilalti. Cum ar fi o cina luata in familie, daca fiecare ar injura si ar vorbi numai despre stiri si sport, numai despre accidente si drame ale „star-urilor”?! Nu ar fi oare aceasta o parodie ciudata a ceea ce ar insemna de fapt „luarea mesei in familie”?!

Deci, modul in care ne petrecem ziua poate atrage dupa sine clipe odihnitoare si binefacatoare aproape de cei dragi ai casei. Inceputul cel bun se pune astfel: „Trage-ti un scaun la masa, inchide televizorul, lasa telefonul de o parte si ai sa vezi ca intri intr-o alta dimensiune!” Daca aceasta „dimensiune” va fi odihnitoare sau nu, aceasta tine numai de tine, si anume de ceea ce ai in launtrul tau.

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro