Pocainta la tinerete

Viata duhovniceasca traita la o varsta tanara este un subiect care ma captiveaza de ceva timp. La un moment dat, imi propusesem sa ii intreb pe toti tinerii din comunitatea religioasa pe care o frecventez, cum au ajuns ei la Hristos, in Biserica. Am inceput acest demers, insa nu l-am continuat din 2 motive : mi-am dat seama ca unii il considera un subiect delicat si au ceva reticenta in a vorbi despre el, si al doilea, ca unii chiar nu stiu sa explice cum s-a intamplat, exprimandu-se cel mai adesea cu cuvintele « pur si simplu am inceput sa merg la biserica… ».

In urma putinei dar consistentei mele experiente de lucru cu tinerii (coordonez un grup de suport pentru adolescenti codependenti) dar si a contactelor cu acestia in diferite alte circumstante, mi-am putut da seama ca a ajunge la Hristos nu este sinonim, pentru multi dintre ei, cu a ajunge sau a face parte din Biserica. Am cunoscut baieti care au fost in Sfantul Munte si au stat luni bune, au ajutat si au muncit acolo cot la cot cu monahii, care s-au gandit serios la monahism, tineri care au mers frecvent la biserica, au dat si admitere pentru Facultatea de Teologie si care chiar au devenit preoti. Cunosc un tanar care a dat la Drept, a facut 1 an, dupa care a plecat « sa slujeasca scopuri mai inalte », asa cum s-a exprimat chiar el, la Facultatea de Teologie, al carei student este in prezent. Cunosc un alt tanar care a terminat ASE, dupa care a dat la Facultatea de Teologie si a inceput sa cante ca diacon in diferite biserici si care cunoaste si stie sa manuieste bine mineiele, proloagele si alte carti sfinte de la strana. Se poate spune, oare, despre toti acesti tineri « imbisericiti » ca s-au intors si traiesc cu si in Hristos ? sau ca fac parte din corpul Bisericii ?

Nu poti spune ca traiesti in si cu Hristos decat dupa o pocainta sincera. Pocainta, cuvant provenit din greaca (metanoia), inseamna schimbarea mintii, inlocuirea mintii vechi cu mintea noua, a mintii omului vechi cu mintea Lui Hristos. Pentru a trai cu Hristos, trebuie sa te nasti a doua oara, de Sus, prin Duhul Sfant. Dumnezeu ne cheama pe toti, prin Botez, la aceasta noua viata, pe care numai El ne poate invata sa o traim. Numai El, nimeni altcineva, nici macar parintii, pentru ca cei mai multi dintre ei nu sunt oameni duhovnicesti, si nu mai au credinta adevarata, statornica in Dumnezeu pe care sa o puna in aplicare in viata de zi cu zi, si care sa o predea copilului, prin cuvintele si comportamnetul lor. De aici si cuvantul biblic : «Multi chemati, putini alesi.» Ce inseamna acest cuvant ? De ce Dumnezeu ar chema multi, sau chiar pe toti, si ar alege apoi doar cativa ? Care sunt « criteriile de selectie » ? Este foarte simplu. Cei alesi sunt cei care, cu vointa nestramutata, Il aleg si ei pe Hristos, ca Stapanul si Dumnezeul lor si raman hotarati in aceasta alegere pana la sfarsitul vietii. Cei alesi sunt cei care Il inteleg, Il cunosc pe Hristos si devin, de-a lungul vietii, « casnicii » Lui. Sunt cei care se mantuiesc si care cunosc mantuirea, Raiul, inca de pe pamant. Cei alesi sunt cei pentru care Poruncile Domnului nu sunt niste reguli invechite, demodate sau imposibile, ci pentru care sunt niste indicii minunate pentru a urca pe scara fericirii, treapta cu treapta, sunt niste sfori ajutatoare pentru a ajunge sigur la bucuria cea adevarata si vesnica. Cei alesi sunt, asa cum spune si Parintele Rafail Noica, cei care ajung sa spuna la sfarsitul vietii lor lui Dumnezeu, din toata inima, din tot cugetul si cu toata fiinta lor : « Faca-Se Voia Ta, Doamne ! »

Cert este ca toti oamenii il cauta pe Dumnezeu in viata lor, mai mult sau mai putin constient, intr-o forma sau alta. Cei mai multi il afla pe la varsta de mijloc sau chiar in ultimii ani ai vietii, la batranete. Ce se intampla si ce anume aduce in Biserica, insa, pe tineri ? Cati din cei care vin sunt intr-o pocainta sincera si daca sunt, ce anume i-a determinat sa inceapa aceasta innoire a vietii ? M-am intrebat mult, m-am uitat in jur si am incercat sa gasesc niste raspunsuri. Pentru fiecare pare sa functioneze altceva, fiecare are momentul lui potrivit in care se hotaraste sa urmeze, sa aduca in viata cotidiana cuvantul Lui Dumnezeu. Acele momente numai Dumnezeu le stie. Un tanar poate veni la Biserica in fiecare duminica si sarbatoare, se poate imbraca cuviincios, poate chiar participa la Sfintele Taine si sa nu Il fi cunoscut inca pe Hristos, sa nu fi inceput inca pocainta. Pocainta presupune schimbarea vietii, lepadarea cugetelor lumesti, dar mai ales, pocainta inseamna SCHIMBAREA SETULUI DE VALORI INTERIOR. Crestinul autentic, care face pocainta in fiecare ceas, are ca reper pe Hristos, viata Lui si Poruncile Lui. Gandirea Lui nu poate sa semene cu a unuia care traieste in duhul acestei lumi. Pentru acesta normal si firesc este sa faca milostenie, sa nu barfeasca, sa gandeasca numai bine despre toti, si mai ales sa fie intr-o permanenta relatie cu Dumnezeu. Care poate fi « click-ul » care sa il motiveze pe tanar sa se schimbe ? O boala, o cautare neobosita a sensului, moartea prematura a cuiva drag ? Pentru fiecare poate fi altceva, suntem atat de diferiti. Conteaza poate mai putin ce te aduce la Hristos, conteaza ce te face apoi sa ramai, staruinta ta, deschiderea ta catre harul Lui Dumnezeu.

Pentru tanar este, poate, putin mai greu, sa « se apuce » de pocainta. Care ar fi MOTIVATIA ? De ce sa ma duc sa ma spovedesc, de ce sa ma duc la Biserica ? De multe ori se intampla sa ajunga in biserica multi tineri care vin la indemnul prietenilor lor, vin o perioada, poate chiar se duc si pe la manastiri, stau cu zilele, dar nu raman, nu trece mult, si se intorc la vietile lor dinainte. Am putea spune, aparent, ca scurta lor “experienta duhovniceasca » nu lasa nicio amprenta in viata lor. O fata a marturisit ieri la grup ca simte nu ia in serios viata duhovniceasca. Mi-am amintit de mine, cand, acum vreo 3 ani, marturiseam si eu acelasi lucru parintelui meu duhovnic. Am crescut si am inteles : numai iubirea Lui Dumnezeu te poate motiva sa faci pocainta adevarata si sa iti iei viata duhovniceasca in serios. Iubirea Lui stie toate, il cauta permanent pe om, si numai El stie cand va fi pentru fiecare „momentul potrivit” pentru a declansa in om o pocainta adevarata, permanenta. Asadar, toate experientele duhovnicesti, mersul la o manastire cu scoala, intalnirea cu un om duhovnicesc, citirea unei rugaciuni la vreme de necaz sau chiar un simplu cuvant auzit la scoala poate ramane in sufletul copilului/ tanarului si sapa pana cand va gasi momentul oportun sa declanseze sfanta schimbare.

Putem vorbi, asadar, de pocainta la tinerete ? Este, poate, mai greu. Tanarul este chemat, practic, sa renunte la tot ce a invatat de la parinti, la scoala, la toate prejudecatile despre oameni, lucruri, situatii, principii de viata, pentru a face loc invataturii celei noi, si unui nou sistem de valori predat de Sfintii Parinti, si de Hristos insusi. Ce poate impulsiona mai puternic un tanar care abia isi incepe viata sa inceapa pocainta, mai mult decat glasul plin de iubire al Lui Hristos, pe care daca va Vrea El, tanarul il va auzi, chiar daca a trait intr-o familie iubitoare sau intr-una cu probleme si cu violenta. Tanarul care aude si face Cuvantul Lui Dumnezeu este un tanar binecuvantat, care va sti sa isi traiasca frumos tineretea. Va sti sa imbine jocul cu munca, va fi un prieten de nadejde si un cetatean model. El va trai in primul rand moral, cu bun simt fata de oamenii din jur, fara sa cauzeze probleme, ci, dimpotriva, va cauta mereu sa gaseasca solutii. Parintele Arsenie Boca spunea : « M-am inhamat la carul unui ideal cam greu : transformarea omului in Om ». Indraznesc sa completez cuvintele dansului: cu cat te inhami mai repede la acest “car”, cu atat ai sanse mai mari sa traiesti mai repede bucuria “pe care nu o va mai lua nimeni de la tine”, si sa duci o viata fericita.

Ioana Pavel

sursa: crestinortodox.ro