Zilele anilor nostri

Numai gandind la „viata vesnica ce va veni” ne putem da seama de cat de scurta este aceasta viata trecatoare. Desi multimea anilor poate sa ne para insemnata, aceasta nu cantareste insa decat numai cat o clipa. Traim indelungat pentru a ajunge la o clipa mantuitoare in care sa ne cunoastem pe noi insine, iar venindu-ne in fire, sa alergam la Dumnezeu cu credinta, cu dragoste si, mai presus de toate, cu smerenie.

O viata indelungata arata marea iubire de oameni a lui Dumnezeu, care asteapta sa ne cunoastem si sa-L cunoastem. Abia cand omul ajunge sa isi vada pacatele si sa cunoasca marea iubire a lui Dumnezeu, el este gata sa se nasca in viata cea vesnica. Pentru aceasta, batranii care mor in pacate sunt mai de plans decat tinerii care mor in virtuti.

Zilele anilor vietii, in Vechiul Testament

Odata cu neascultarea protoparintilor nostri si alungarea lor din rai, desi s-au facut pe ei robi mortii, ei au ramas totusi cu o longevitate vitala insemnata. Astfel, spre deosebire de generatiile urmatoare, patriarhii si dreptii Vechiului Testament, despre care s-a scris in Sfanta Scriptura, traiau mai multe sute de ani.

„Sem era de o suta de ani, cand i s-a nascut Arfaxad, la doi ani dupa potop. Dupa nasterea lui Arfaxad, Sem a mai trait cinci sute de ani si a nascut fii si fiice si apoi a murit” (Facere 11, 10). In continuare, autorul sfant ii enumera pe urmasii lui Sem, in dreptul fiecaruia el amintind varsta la care acela a murit, dupa cum urmeaza: Arfaxad a trait patru sute saizeci si cinci de ani; Cainan a trait patru sute saisezi de ani; Selah a trait patru sute saizeci de ani; Eber a trait cinci sute patru ani; Peleg a trait trei sute treizeci si noua de ani; Ragav a trait trei sute treizeci si noua de ani; Serug a trait trei sute treizeci de ani; Nahor a trait doua sute patru ani; Terah a trait doua sute saptezeci si cinci de ani.

De-a lungul vremii, durata vietii noastre a tot scazut, ajungand adesea in jurul a o suta de ani. Pentru aceasta, putem concluziona faptul ca descresterea considerabila a duratei vietii omului de la o generaţie la alta este o consecinta directa a pacatului. Inmultindu-se deci pacatele, Dumnezeu a pus stavila acestora prin imputinarea anilor vietii omului, zicand: „Nu va ramane Duhul Meu pururea in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup. Deci zilele lor sa mai fie o suta douazeci de ani!” (Facere 6, 3).

Mai apoi, regele David, cantand Domnului psalmi alesi, avea sa spuna: „Anii nostri s-au socotit ca panza unui paianjen; zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani; iar, de vor fi in putere, optzeci de ani, si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere; ca trece viata noastra si ne vom duce. (…) Invata-ne sa socotim bine zilele noastre, ca sa ne indreptam inimile spre intelepciune” (Psalmul 89, 10-14).

Mai de dorit este o viata curata, decat o viata lunga

„Cel drept, chiar cand apuca sa moara mai devreme, da de odihna. Batranetile cinstite nu sunt cele aduse de o viata lunga, nici nu le masori dupa numarul anilor. Intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor inseamna o viata neintinata.

Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit si, fiindca traia intre pacatosi, l-a mutat de pe pamant. A fost rapit, ca rautatea sa nu-i schimbe mintea sa, inselaciunea sa nu-i amageasca sufletul. Caci vraja viciului intuneca cele bune si ameteala poftei schimba gandul cel fara de rautate. Ajungand curand la desavarsire, dreptul a apucat ani indelungati. Sufletul lui era placut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grabit sa-l scoata din mijlocul rautatii.

Neamurile vad, dar nu pricep nimic si nu-si bat capul cu asa ceva, ca adica harul lui Dumnezeu si mila Lui sunt cu alesii Sai si ca poarta grija de sfintii Sai. Dreptul care moare osandeste pe nelegiuitii care traiesc, iar tineretea ajunsa la grabnica desavarsire osandeste lungile batraneti ale celui nedrept. Vor vedea sfarsitul inteleptului, dar nu vor intelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el si pentru ce l-a pus bine pentru Sine. Vor vedea si-si vor bate joc, dar Domnul ii va face de ocara” (Solomon 4, 7-18).

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro