Senzationalul religios la romani
Societatea de astazi iubeste spectacolul. Si senzationalul. Ambalat intr-o forma cat mai comerciala pentru a sari in ochi, senzationalul este gustat intens pe moment, pentru ca maine sa fie dat uitarii. Dar oare la fel de repede este trecut cu vederea si senzationalul cu subiect religios?
A inceput Postul Mare. O perioada in care crestinii, prin post, rugaciune, reculegere, ar trebui sa se intareasca in credinta, sa se pregateasca pentru Sfintele Paste, cea mai mare sarbatoare a crestinatatii.
Intamplator sau nu, tocmai in aceasta perioada mass-media abunda de stiri care ne vestesc ca s-au facut descoperiri care vor zdruncina din temelii crestinismul, ca vor anula 2000 de ani de credinta. A fost descoperita o noua Evanghelie, sau un mormant care trebuie sa fie musai al lui Iisus, o inscriptie sau niste simboluri care ne pot da mai multe informatii decat cartile sfinte.
Este adevarat ca, dupa astfel de titluri de senzatie, scrise cu litere mari, in josul articolului aflam ca „exista controverse, cercetarile sunt in curs, nu s-a putut dovedi inca nimic cu siguranta”. Dar cati dintre cei care citesc mai au timp si rabdare sa parcurga tot articolul si se rezuma doar la a asimila informatia din titlu?
Exista numeroase surse care ne pot reaminti ce rol a avut credinta crestina in faptul ca am rezistat ca neam. Prin bisericile cladite de voievozi, prin Stefan cel Mare si manastirile sale, prin Constantin Brancoveanu si martirajul sau si al fiilor sai, prin Mihai Viteazul si unirea din Catedrala de la Alba -Iulia. Prin rugaciunea si smerenia taranilor din vechime, prin preotii care binecuvantau ostirile si care au fost dascali pentru generatii intregi de copii. Cultura noastra nu ar mai fi intreaga daca am scoate din ea primele tiparituri, toate de natura religioasa. Toate acestea fac parte din istoria noastra, sunt dovedite. Dar din pacate nu mai au nimic senzational.
Astazi, in aplecarea excesiva a omului modern catre palpabil, catre rational, ortodoxia pare a fi un amalgam indefinit de dogme, practici si slujbe, din care cei mai multi nu inteleg nimic. Si in ce nu intelegi ti se pare ca este ceva ascuns. Si iata ca vin aceste „descoperiri” de senzatie, care luate ca atare, ti se pare ca fac lumina.
Si ce reiese de aici? Ca timp de doua mii de ani am trait in minciuna. Ca pe minciuna s-au zidit miliarde de vieti, lipsite de sens. Si ce ar ramane in loc? Ca venim de nicaieri, si ne indreptam catre nicaieri. Nimic sfant, nimic curat, nimic vesnic. Totul este aici si acum. Ramane o religia a omului modern, care nu-ti cere decat sa fii multumit decat de tine insuti, un cult in sine al egoismului.
Unii spun ca romanii sunt crestini doar cu numele, pentru ca asa s-au nascut. Doar 2% din populatie merge frecvent la Sfanta Liturghie, iar in cazul tinerilor procentul scade mult sub 1%. Pentru cei mai multi intalnirea cu credinta se limiteaza la zgomotul clopotelor de duminica, la slujbele de botez, de cununie sau inmormantare.
Si totusi nevoia de credinta exista si va exista. Se cunoaste din mass-media cazul sinucigasilor, in care familiile ar face orice pentru o slujba crestineasca, ca ultima alinare. Din pacate, doar in momentele crunte de disperare, se aude clar glasul constiintei si nevoia de Dumnezeu. Aici nu mai este loc pentru senzational.
Crestinismul face parte din etnogeneza poporului roman. Apartenenta la crestinism nu poate fi negata. Problema la ora actuala este ca nu prea stim care sunt coordonatele si conditiile acestui crestinism. Iar golul acesta de cunostiinte si de traire trebuie umplut cumva.
A-l umple cu senzationalul religios ce ne este servit periodic este periculos. Pentru ca inseamna renuntarea treptata la credinta crestin-ortodoxa, o parte a identitatii noastre. Iar cand renunti la identitatea ta, integral sau in parte, se produce o fisura. Devii vulnerabil si poti fi manipulat usor.
Catalin Fuior
sursa: ziare.com
