Primavara ca anotimp al sufletului
Dincolo de anotimpuri ca realitati ale mediului natural, Biserica ne vorbeste in rugaciunile sale si in imnurile liturgice despre anotimpuri ca realitati ale vietii noastre launtrice, despre anotimpuri ale sufletului.
„O primavara de om”
Una din cererile pe care le adresam lui Dumnezeu atunci cand rostim rugaciunea pentru binefacatorul nostru este aceasta: „Fa ca fiecare din zilele lui sa fie o frumoasa zi de primavara, viata lui sa se asemene unui rau limpede si lin, ce curge prin gradini inverzite si pline de flori.”
Cu alte cuvinte, ne rugam ca el sa devina „o primavara de om”, un om „odihnitor de oameni”, o adevarata binecuvantare pentru toti cei de langa el. Desigur, acest lucru este nevoie sa il dorim nu numai binefacatorilor nostri, cat si noua insine si chiar dusmanilor nostri, „celor ce ne urasc pe noi”.
Ori la experienta vietii ca primavara continua, acea stare de reinviere sufleteasca traita ca izbavire din „iarna cea grea a pacatelor”, ne cheama in permanenta Biserica prin unirea cu Hristos. Un om cu o astfel de viata este numit „fericit” de Prorocul David in Psalmul I: „Fericit barbatul, care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor nu a stat si pe scaunul hulitorilor n-a sezut; Ci in legea Domnului e voia lui si la legea Lui va cugeta ziua si noaptea. Si va fi ca un pom rasadit langa izvoarele apelor, care rodul sau va da la vremea sa si frunza lui nu va cadea si toate cate va face vor spori.” (Ps. 1;1-3)
Asa cum iarna presupune indepartarea Pamantului de Soare, sursa luminii si caldurii, „iarna pacatului”, cea care ne ingheata inimile si sufletele, presupune indepartarea noastra de „Soarele dreptatii”, de „Lumina cunostintei”, Hristos.
Daca in cazul anotimpurilor care se succed in chip firesc in natura, omul nu poate interveni in tot acest proces, in ceea ce priveste „anotimpurile” ca stari ale sufletului, fiecare dintre noi este liber si in masura sa permanentizeze una din aceste stari.
Acel ”verde crud” al persoanei noastre (bucuria, pofta de viata, optimismul, sinceritatea) etc., acele „flori binemirositoare” ale virtutilor (credinta, nadejdea, dragostea, curatia etc.) pot fi pastrate nu numai fara a fi alterate, ci mereu innoite, participand in Biserica, intru Duhul Sfant, la Patimirile lui Hristos si la Invierea Sa.
In Triod, in miercurea de dinaintea Lasatului sec de branza, la Vecernie, ne bucuram de venirea Postului Mare prin acest imn minunat: „Rasarit-a primavara postului si floarea pocaintei. Deci sa ne curatim pe noi fratilor de toate spurcaciunea si Datatorului de lumina sa-I zicem: Slava Tie, Unule Iubitorule de oameni.”
„Primavara postului” nu este altceva decat starea de asceza ca expresie a pocaintei, „pregatirile duhovnicesti” (prin post, milostenie, rugaciune) pentru a intampina intru veselie „primavara” in lumina Invierii lui Hristos. Pentru a putea primi acea „primavara” despre care aflam din una dintre cele mai frumoase cantari inchinate Sfantului Mare Mucenic Gheorghe:
„Rasarit-a primavara, veniti sa ne desfatam! Stralucit-a Invierea lui Hristos, veniti sa ne veselim! Aratatu-s-a pomenirea purtatorului de chinuri, care lumineaza pe cei credinciosi. Pentru aceasta, iubitorilor de praznuire, veniti cu taina sa o praznuim. Ca acesta ca un bun ostas s-a luptat impotriva tiranilor, si pe aceia i-a rusinat, urmator facandu-se patimii Mantuitorului Hristos. Nu si-a miluit vasul cel de lut al sau, ci gol l-a strujit cu chinurile, schimbandu-l. Aceluia sa strigam: Purtatorule de lupte, roaga-te sa se mantuiasca sufletele noastre!” (Slava…, de la Laude, de la Utrenia Sfantului Gheorghe)
Acest imn se canta intotdeauna dupa Sfintele Pasti. Chiar si atunci cand 23 aprilie cade in Vinerea sau in Sambata Mare (din Saptamana Patimilor), Tipicul bisericesc („Capetele lui Marcu”) mentioneaza ca slujba Sfantului Gheorghe se va face luni (a doua zi de Pasti) in Saptamana Luminata. Cantarea amintita ne arata stransa legatura dintre iubirea jertfelnica si moartea muceniceasca ale Sfantului Gheorghe (si ale tuturor sfintilor mucenici), Patimirile Mantuitorului si Invierea Sa.
Facandu-se urmator patimirilor lui Hristos, Sfantul Gheorghe a devenit el insusi „o primavara de om”, si totodata un fierbinte mijlocitor pentru noi, ca unul intru care a luat chip „Primavara”, Insusi Fiul lui Dumnezeu (in Prohodul Domnului Maica Domnului Il numeste pe Fiul sau: „Primavara dulce, / Fiul meu prea dulce…” ).
Astfel, Biserica ne arata ca „o primavara de om” nu poate deveni decat cel care Il traieste pe Hristos. Cel care, continuu, traieste nu in „intunericul si umbra mortii”, ci in „lumina lina” a Invierii Lui.
Radu Alexandru
sursa: crestinortodox.ro
