Epidemia agresivităţii omoară români

O boală nouă, costisitoare, îmbrăcând toate simptomele unei epidemii face ravagii. Nu ştiu dacă şi în restul lumii, dar în România cert. Microbul agresivităţii alimentează morga şi, în cazurile mai norocoase, burduşeşte spitalul. Cât ne costă îngrijirea victimelor agresivităţii? Cât ne costă spitalizarea celor care-şi rup reciproc oasele şi-şi trimit dinţii în omuleţ? E nevoie de un nou impozit în condiţiile în care plângem neputinţele financiare pentru tratarea unor maladii curente? Urcăm asigurările de sănătate, mărim CASS-ul, pe care un politician vroia să-l scoată de tot, fiindcă nu ne înfrânăm nervii?

Îl facem mai mare pentru că românii se bat în trafic, îşi sparg capetele în cartierele unde domină deja comerţul de droguri, scot iute pistolul şi şi mai iute şişul pe care-l bagă fără ezitări în burta inamicului cu care, până acum un minut, au băut o cinzeacă? Prima ştire a dimineţii de azi e legată de moartea unui elev care, la o şcoală din Filiaşi, s-a bătut cu un altul. Din bătaia celor doi copii, unul a rezultat colet pentru morgă. Lovit pesemne sănătos şi ghiolbăneşte, aşa cum combatanţii au văzut acasă, în disputele cu ciomagul ale părinţilor, unul dintre cei doi a murit. Moartea s-a instalat în cartiere, în şcoli, stă la bloc şi uneori la vilă, cu sau fără turnuleţe. Nu din motive microbiene. Nu-i o epidemie de ciumă care i-a biruit pe doctori, nu seceră printre români malaria. Seceră mârlănia şi ghiolbănismul şi fudulia celor care au pumnul mai vârtos. Boala violenţei e, se zice, tipică lumilor sărace, needucate, trăind în mizerie şi promiscuitate. Să ne potrivim unui asemenea calapod?

Ieri, o mamă îşi asasina fiul de patru ani cu perna pentru că iubitul nu-l agrea. Un tată de prin Moldova, îmbătat de alcool şi ură, frângea oasele băieţelului lui şi-şi expedia fiica, tot un copil, în comă la spital. Sirenele salvărilor nu spintecă aerul doar pentru a căra bolnavi de cancer în faze nimicitoare, sau cardiaci doborâţi de infarct, ci şi reziduurile, uneori greu de identificat, ale unor persoane prinse în încăierări. Sigur, într-o ţară, unică în lume cred, în care preşedintele său, în cadrul unui miting electoral, articulează un sănătos dos de labă unui puşti care l-a enervat strigând în loc de „Jos Iliescu!”, „Jos Băsescu!”, într-o astfel de ţară, violenţa pare a fi simbol naţional şi, de ce nu, mândrie de neam.

Îţi dau una de miroşi a mort! Mă, dacă-ţi lipesc un dos, te fac afiş! Sunt, iată, expresii cu care obişnuim de mici ţâncii. Când ajung la şcoală, poate chiar la grădiniţă, fiindcă există şi o precocitate a agresivităţii, ţâncii îşi administrează, copiindu-i pe cei mari, capete în gură. Naţia se dezvoltă în datele ei. Mai e ceva de făcut? Mai e, dar pentru asta nu trebuie să-mi povestesc doar eu ideile. E nevoie de o sforţare de inteligenţă colectivă.

Două familii, ambele numeroase, ambele cu copii şi nepoţi, s-au bătut cu parul la poartă şi în bătătură. 18 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, transportate fiind la spital, cu un şir de salvări. Decontăm bugetar o boală care n-a fost trecută încă în catalogul de molime. E vremea s-o facem.

Autor: LUCIAN AVRAMESCU

sursa: jurnalul.ro