Femeia şi urâtul

O jumătate dintre cazurile de depresie de pe mapamond, şi vorbim de peste 1 miliard de oameni, se datorează lipsei de încredere a oamenilor în felul cum arată sau joacă vreun rol în societate, şi nu de sărăcie, foamete etc.

Când întrebi o fată sau o femeie dacă este fericită de felul în care arată, foarte rar găseşti pe cineva care să nu schimbe măcar o parte din trupul sau faţa ei.

Lumea feminină de astăzi este influenţată în mod covârşitor, manipulată chiar de revistele comerciale şi de media vizuală care impune în mod barbar un anumit model de femeie practic inexistent în realitate, sau obţinut printr-o amputare valorică fundamentală a fiinţei. Fetele de azi şi femeile de mâine simt astfel o presiune enormă venind din acest calapod procustian de valori. Până şi păpuşile Barbie, care au devenit o obsesie pentru fetiţele de pretutindeni, au măsuri silfidice şi anorexice, capabile să condamne la nefericire şi boală orice fată care ar dori să le semene.

Chiar noţiunea de frumuseţe, de la o taină absolută a iubirii, a devenit un set de măsuri şi o serie mimetică de proporţii impuse prin înfometare şi tortură. Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu, ne spune clar că suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. În acelaşi timp, imensa majoritate a femeilor este nemulţumită cu felul în care arată acest chip. Ce este de făcut?

Remarcăm că această nemulţumire inoculată social prin media este de fapt generatoare a unei industrii de miliarde de dolari în diete, operaţii estetice, creme, cosmetice etc. etc.

Din păcate fetele de azi nu mai vor să semene cu Dumnezeu şi cu Maica Domnului, ci cu Barbie, Hanna Montana sau Miss Univers.

Statisticile internaţionale, mai ales în occident, unde tăvălugul secular consumist a trecut temeinic şi sistematic peste suflete, sunt tragice. Mii de fete se sinucid din cauza felului în care arată, anorexia şi bulimia sunt boli comune în ţările civilizate, frica de „urâţenie” este atotstăpânitoare. O jumătate dintre cazurile de depresie de pe mapamond, şi vorbim de peste 1 miliard de oameni, se datorează lipsei de încredere a oamenilor în felul cum arată sau joacă vreun rol în societate, şi nu de sărăcie, foamete etc. Aşadar sursa răului nu stă în exterior, ci în mintea îmbolnăvită de conformism redundant şi născător de stricăciune.

Calapodul frumuseţii artificiale este aşadar generator de tristeţe fără leac, de depresie şi chiar de moarte.

Societatea nu face nimic pentru a reduce consecinţele acestei pandemii estetice, ba dimpotrivă unii bărbaţi sunt setaţi mediatic să reacţioneze în faţa aceloraşi fantoşe în trend, devenind judecători aspri pentru femeile care nu se integrează în tablou.

Ceea ce femeile nu sunt în stare să înţeleagă este că bărbatul din faţa lor nu este atât de interesat de haine, estetică, fard, cosmetice, accesorii, culori, ci de femeia însăşi, generatoare de viaţă şi de bucurie, prin iubire şi prin naştere de prunci. Femeia nu trăieşte pentru a fi majoretă, model, manechin, vedetă, ci pentru a deveni soţie şi mamă, cele mai înalte culmi ale feminităţii, prin care ea se mântuieşte.

O colecţie de rugăciuni siriace din secolul I după Hristos, traduse de mine la Editura Anastasia în 2003, şi pe care le consider ca fiind cele mai frumoase poezii creştine ale tuturor timpurilor, numite „Odele lui Solomon” conţin o definiţie minunată şi adânc teologică a esteticii umane, văzută prin ochii preacuraţi ai lui Dumnezeu, care vorbeşte în imn:

„Iată Domnul este oglinda noastră,

Deschide ochii tăi şi vezi-te în el,

Şi învaţă trăsăturile feţei tale,

Şi apoi vesteşte lauda Duhului Lui.

Şterge fardul desfrânării de pe faţa ta,

Şi iubeşte sfinţenia Lui şi îmbracă-te în ea.

(Odele lui Solomon, Oda 13, traducere şi introducere Ioan Valentin Istrati, Editura Anastasia, 2003, p. 185).

Adevărata frumuseţe vine din interior, transpare în puritate şi fidelitate, este născătoare de viaţă, aduce zâmbet în inima lumii, exprimă fiorul veşniciei, vesteşte iubirea care este forţa întregului univers, grăieşte minunile lui Dumnezeu, oglindeşte smerit slava Celui ce este mai presus de Ceruri.

 pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: doxologia.ro