Predica la duminica a doua dupa Rusalii – Marea si pescarii de oameni

Iubiţii mei, aţi auzit Evanghelia? Întreb, pentru că mulţi au urechi, dar nu numai că nu vor să asculte Evanghelia, ci îşi bat şi joc de ea. Zic: Evanghelia s-a învechit, astăzi nu mai este valabilă…

Acestea le zic oamenii aşa-numiţi cultivaţi. Au învăţat ceva carte, să scrie şi să citească, au primit o hârtie şi-şi închipuie că au rezolvat toate problemele şi că numai mai au nevoie de acum de Dumnezeu. Şi în zilele noastre aceştia s-au înmulţit. Evanghelia a fost pentru „în vremea aceea”, – zic ei cu ironie. Ce le vom răspunde?

Odată, pe când eram în Tesalonic, păşind pe drum am văzut pe cineva căţărându-se pe un stâlp de telegraf, şi de acolo scuipând continuu.

– Ce faci acolo? i-au strigat.

– Voi stinge soarele! zice.

Nu era în toate minţile. Aşadar, dacă e nebun, cel ce va crede că prin nebunia lui va stinge până şi soarele – care desigur că odată se va stinge singur, ca şi candela -, incomparabil mai nebuni sunt cei care cred că prin cuvintele lor vor putea să stingă Evanghelia lui Hristos, care este Soarele cel Neapus.

Despre Domnul nostru Iisus Hristos zicem “acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin”.

Şi, într-adevăr, au trecut atâtea veacuri, dar cuvintele pe care le-a spus Hristos sunt valabile, au putere, se referă şi la noi, sunt aplicabile, toate au fos rostite pentru toţi oamenii fără excepţie.

***

În Palestina, la Sfintele Locuri, există un lac, care se numeşte Lacul Galileii sau al Tiberiadei sau, pentru că este întins, îi zic şi mare. De sus, din avion, crezi că are formă de harpă – chitară; cei care au fost la Sfintele Locuri l-au văzut. Apele lui sunt foarte curate; provin din izvoarele munţilor înalţi acoperiţi de zăpadă. De acolo coboară gârliţe şi râuleţe şi ajung în el. Acolo vine şi râul Iordan. Apele lui se varsă în lac, şi toate apele care prisosesc pleacă din cealaltă parte a ei şi continuă. Binecuvântat râu, binecuvântat lac.

Sunt frumoase lacurile. Ia, închipuiţi-vă pământul să fi fost în întregime uscat, secetos, fără nici un strop de apă, cum este Luna. Închipuiţi-vă această uscăciune, ca în Sahara. Gârliţele, râuleţele, lacurile, mările dau o frumuseţe şi un har deosebit planetei noastre, unică în univers. Însă va veni o zi – o spune Apocalipsa – când – ce se va întâmpla? – apele cele curate în care trăiesc peştii, pe care i-a zidit Dumnezeu pentru om, vor deveni amare şi din cauza apelor amare vor muri mulţi oameni (vezi Apocalipsa 8:11). Şi lucrul acesta deja îl vedem.

Mitropolia Florinei are multe lacuri. Eu o numesc Mitropolia cu cele cinci lacuri. Unul din acestea este Vegoritida sau Lacul Sfântului Pantelimon. Am mers deci acolo şi am văzut nişte pescari trişti.

– Nu e peşte, mi-au spus.

– De ce?

– Pentru că apele au devenit amare…

– Cum s-au făcut amare?

– De la canalizările fabricilor care se varsă aici. Pleacă peştii!

Îmi spunea un bătrân pescar din Vegoritida că bunicul lui prindea mai demult acolo un peşte care se numeşte somn. Era de 40 kg şi mâncau în casă o săptămână din el. Acum… Şi nu doar în lacurile mici. Un lac mare este şi Marea Mediterană, lacul marilor state: Spania, Franţa, Italia, Elada, Turcia, Cipru, Egipt, Libia, Maroc, toate în ea privesc. În acest mare lighean, cad murdăriile de canal a cca. 70 mari oraşe. Şi deja oamenii de ştiinţă sună clopoţelul pentru poluare; peste puţin timp nu va mai exista peştişorul.

Dar ce-am păţit de vorbesc despre lacuri şi mări? Evanghelia mi-a oferit prilejul. Am auzit astăzi spunându-se că Hristos „mergea pe lângă Marea Galileii” (Matei 4, 18). Acolo s-a dus Hristos, Care iubeşte cele frumoase, făpturile pe care El însuşi le-a plăsmuit. Se plimba pe lângă acel lac fermecător. De ce S-a dus acolo? Oare ca să respire aer curat? S-a dus pentru un scop mult mai înalt. S-a dus, ca să-şi aleagă pe ucenicii Lui, personalul prin care avea să înoiască lumea. Nu s-a dus nici la Roma, nici la Atena, nici în vreun alt loc din centrele culte. S-a dus la mare, lângă pescari.

A văzut acolo două bărci. Într-una, doi fraţi, Petru şi Andrei, aruncau mreaja să pescuiască. În cealaltă, alţi doi fraţi, Ioan şi Iacov împreună cu tatăl lor Zevedeu, dregându-şi şi aranjându-şi mrejele lor. Şi i-a chemat. Lăsaţi, zice, aceste mreje, urmaţi-Mă şi Eu vă voi da Har; vă voi face <> , veţi pescui suflete. Şi ei? „Îndată” L-au urmat (Matei 4, 19-22). Acest cuvânt „îndată” cântăreşte mult. Ce vrea să însemneze „îndată”? „Imediat”, fără ezitare. N-au spus mâine, poimâine, după o lună, după un an. Imediat au spus „prezent”, cum face soldatul faţă de ofiţer. Au lăsat bărci, mreje, rude, şi-au venit lângă Hristos.

***

Iubiţii mei, dacă ar veni astăzi Hristos şi ar spune “Veniţi cu Mine, lăsaţi toate şi urmaţi-Mă!”, cine L-ar urma? Unul va zice: Ce zici acum, sunt nebun să las toate?… Altul va zice: Cât îmi vei da?… Vor bani. Dacă Hristos ar fi rânduit un profit, mulţi ar fi acceptat; aşa…, nici unul.

Din alte neamuri, (Italia, Franţa, Germania şi altele), pornesc misionari pentru Africa şi Asia şi muncesc, punându-şi viaţa în primejdie. Din Elada? Trei milioane au plecat în afară; însă nu pentru misiune, ci ca să muncească şi să facă bani. Odată plecau şi de la noi şi se duceau în altă parte, ca să propovăduiască Evanghelia. Dacă, de pildă, în Rusia, în Bulgaria, în Serbia sunt astăzi creştini ortodocşi, aceasta se datorează faptului că nişte tineri minunaţi au plecat din Constantinopol şi din Tesalonic şi s-au dus acolo şi i-au făcut creştini. Acum, rar se mai găseşte vreun misionar. Un asemenea om a fost pururea pomenitul Ioan Aslanidis, un copil harismatic şi minunat, inteligent, foarte înzestrat. Acesta m-a ajutat şi am înălţat la 1020 m de Florina, crucea aceea mare de 30 m, lucrare la care altul nu s-ar fi angajat. Îi spuneau atunci unii: Câţi bani îţi dă episcopul? Şi când au aflat că nu e plătit, îi spuneau: Tu eşti prost? Dacă nu primeşti bani, de ce stai lângă episcop?… S-a scârbit de mentalitatea lor şi a plecat. S-a dus jos în Africa, a devenit misionar cu numele de Cosma (a luat numele Sfântului Cosma Etolianul), şi a adus pe mulţi la Hristos.

Rari sunt astfel de oameni în vremurile noastre. Biserica cheamă la misiune şi “creştinii de apă dulce” zic: Eu nu mă fac misionar, este un lucru greu. Cheamă la preoţie, dar părinţii nu-şi dau nici măcar un copil să slujească Bisericii ca cleric. Un copil bun îi spune tatălui său că vrea să se facă preot. Şi acesta, mai-mai să-l omoare!

Deci, misionar nu te faci, preot nu te faci. Ei, atunci îţi cer altceva, cel mai uşor lucru. Nu-ţi spun să ridici un munte; te pun să ridici o pietricică. Ce pietricică? Mersul la biserică. Auzi clopotul că bate? Te cheama Hristos. Du-te la biserică. Du-te să te închini şi să-L adori pe Dumnezeu. Du-te să-I spui un mulţumesc. Am spus-o şi altă dată: 168 de ore are săptămâna. O oră ne cere Dumnezeu, atât durează Dumnezeiasca Liturghie de la “Binecuvântată este împărăţia Tatălui…” până la “Pentru rugăciunile…”. Intră în biserică, adu-ţi aminte că eşti om, spune un “Slavă Ţie, Dumnezeule”, un “Dumnezeule, milostiv fi mie păcătosului”, un “Pomeneşte-mă Doamne”.

Altfel? Asta n-o facem, cealaltă n-o facem, iar la sfărşit ne va pedepsi Dumnezeu. Şi vin zile rele şi viclene…

***

Iubiţii mei, vedeţi ce prilejuri şi ce teme de discuţie ne oferă Evanghelia, despre care unii cred că s-a învechit? Şi nu am trecut la tâlcuire. Doar ne-am atins de versetul, care zice: “Iisus mergea pe lângă mare”.

Fie ca aceste cuvinte sărace să le împlinim şi să trăim evanghelic. Şi Dumnezeu, prin mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi pe toţi. Amin.

† Episcopul Augustin

(Omilie a Mitropolitului de Florina, părintele Augustin Kandiotis, în Sfânta Biserică a Sfântului Gherman, Prespe 21-06-1987)

Sursa: Ne vorbeşte Părintele Augustin