Cu masina spre Hristos
Trebuie sa recunosc de la inceput ca si mie imi plac masinile. Daca de cele mai multe ori simtim ca ne obosesc, cu toate acestea, adesea ne si odihnesc. Cert este ca a devenit un „rau” necesar.
Imi aduc aminte de orele de conducere practica si imi revine in suflet acea bucurie de nedescris, cu care se poate caracteriza satisfactia ca poti stapani prin niste miscari simple, un maldar de fiare grele.
Dar nu asta este relevant, ci o mica intamplare. Atunci cand am inceput sa ma descurc cu condusul, a decis instructorul ca trebuie sa intram si in traficul din oras. Toate bune la inceput, dar pe masura ce incercam sa ma obisnuiesc cu aglomeratia si masinile din jurul meu, imi distragea atentia comportamentul celorlalti.
Fiecare din noi are un anumit caracter si prin urmare, un comportament conform cunostintelor asimilate impreuna cu cei sapte ani de-acasa…
Si astfel, instructorul m-a atentionat asupra a doua lucruri:
In primul rand, sa ma straduiesc din toate puterile sa-mi controlez miscarile si atentia, in asa fel incat, prin comportamentul meu sa nu devin o problema in circuitul rutier. Drumul nu-mi apartine numai mie, ci si celorlati soferi.
In al doilea rand, trebuie ca cea mai mare atentie sa o acord masinilor ce sunt langa mine in trafic. Pentru ca in functie de stilul de condus si greselile lor, trebuie sa-mi adaptez si eu mersul cu masina; in asa fel incat sa pot evita si indrepta orice miscare a celuilalt care nu este in comformitate cu regulile de circulatie.
Poate ca cea mai mare dificultate aceasta este: cum sa conduc ca sa nu incurc circulatia si sa nu supar pe celalalt sofer? Simplu…Sunt atent la miscarile lui fara sa-l stresez a conduce dupa cum imi place mie!
Asa si in viata duhovniceasca, exista anumite „recomandari” in ceea ce priveste comportamentul pe care trebuie sa-l avem pentru a fi toti pe calea ce duce la Hristos. De cele mai multe ori nu ne uitam la noi daca suntem cum se cuvine, ci observam greselile celor de langa noi – care in principiu merg catre aceeasi destinatie – fara a incerca sa le indreptam in asa fel incat sa nu observe si altii boacana lor.
Uitam ca ii putem ierta, caci si noi la randul nostru am gresit, iar altii au avut buna-vointa sa nu ne socoteasca aceasta. Important este sa incerci sa indrepti chiar si greseala celuilalt, nu sa incepi a te revolta pentru felul cum a invatat sa conduca. Asa cum drumul nu-mi apartine numai mie, ci noua tuturor; tot asa, toti suntem ai Lui Hristos!
Haideti sa fim mai ingaduitori cu cel de langa noi, ca daca el greseste astazi, noi am gresit ieri, si poate ca am uitat sa ne cerem iertare. Nu-i frumos sa lasam patimile sa impreuna-conduca cu noi, caci astfel se produce tulburare si dezordine pe drum; sau poate starni si in celalalt aceleasi trairi, straine de pacea lui Hristos. Poate ca prin condus ar trebui sa invatam cum sa ne stapanim si pe noi, nu numai masina!
Important este sa ne infranam excesele pacatoase si sa acceleram progresul duhovnicesc…
Nu in ultimul rand, in conducere exista o lege nescrisa: acolo unde iti este indreptata privirea, intr-acolo va vira si volanul fara sa bagi de seama. Tot asa si in viata duhovniceasca, daca nu te vei uita in permanenta la Hristos si binecuvantarea Lui, ci iti vei indrepta privirea catre pacat, te vei abate de la Calea ce descopera Adevarul si ne duce la Viata…
Arhim. Siluan Visan
sursa: crestinortodox.ro
