Gheronda Filaret din Karoulia (1872-1962)

1. Gheronda Filaret şi cele 200 de drahme

Cu privire la luptătorul duhovnicesc şi pustnicul din isihasta Karoulie, Gheronda Filaret, povestim aici o minune săvârşită de dumnezeiasca Pronie pentru a slobozi pe sluga cea bună a virtuţii de orice gând şi de orice grijă cu privire la cele materiale, care întotdeauna constituie o piedică pentru progresul [duhovnicesc] şi pentru intrarea în viaţa duhovnicească, ba chiar este principala piedică în dobândirea darului lui Dumnezeu, adică a rugăciunii continue şi neîntrerupte a minţii.

Astfel, următoarea întâmplare s-a petrecut pentru ca Preabunul Dumnezeul să-i elibereze inima lui Gheronda Filaret de grijile fără rost şi pentru a ne da şi nouă o lecţie despre încredinţarea şi nădăjduirea în Dumnezeu şi despre dragostea şi respectul faţă de aproapele nostru.

Prin 1935, Gheronda Filaret avea neapărată nevoie de 200 de drahme. Problema aceasta i-a preocupat mult mintea şi inima Bătrânului. Într-o zi, s-a întâmplat ca Părintele Gherasim Mikragiannanitul, imnograful, să-l vadă trecând pe la coliba „Cinstitului Înaintemergător”, cu o mină foarte preocupată. La întrebarea lui, „Ce ai, Gheronda Filaret ? Ce ţi s-a-ntâmplat, Avvo, de eşti aşa de supărat ?”, Gheronda i-a spus despre problema care-l chinuia, iar Părintele Gherasim i-a dat cele 200 de drahme, rugându-l: „Cinstite Părinte Filaret, ia banii pe care îi vrei; nu e nevoie să mi-i dai înapoi, dar, dacă poţi, fă o rugăciune, rogu-te, la Preabunul Dumnezeu să ne miluiască !”.

Gheronda Filaret a luat banii şi, după ce i-a mulţumit Părintelui Gherasim, s-a dus să dea cele 200 de drahme acolo unde era dator.

A doua zi, Gheronda Filaret se ducea spre Schitul Aghía Anna. Pe cale, după obişnuinţa monahilor, zicea continuu rugăciunea, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă şi miluieşte şi lumea Ta”. Şi cum mergea, privind în jos, vede 4 hârtii întinse una lângă alta. Le-a luat în mână, s-a uitat la ele cu luare aminte şi s-a minunat de ele, căci nu semănau cu alte hârtii.

Atunci s-a întors înapoi şi s-a dus la sihăstria Părintelui Gherasim de la Sfânta Anna Mică şi i-a arătat hârtiile pe care le găsise, întrebându-l, cu fericita simplitate ce-l caracteriza, ce fel de hârtii erau acelea: „Părinte Gherasim, tocmai le-am găsit un pic mai jos, mergând spre Sfânta Anna, erau întinse pe drum !”.

Părintele Filaret îi răspunse Bătrânului Filaret: „Gheronda, astea sunt 4 hârtii de 50 de drahme, ţi le-a trimis Dumnezeu pentru nevoile tale”. După cum mi-a povestit Părintele Gherasim, cele 4 hârtii de 50 de drahme erau noi şi nu erau deloc uzate. „Cinstite Gheronda, a adăugat Părintele Gherasim, spune-mi ce ziceai, ce aveai în gând atunci când mergeai spre Aghía Anna ?”.

Gheronda Filaret i-a răspuns: „Ce altceva, părinte Gherasime, să zic, afară de rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase». Nu ziceam nimic altceva, doar că, la un moment dat, mi-a fugit gândul la ce-ţi datorez, la cele 200 de drahme, şi mă gândeam cum aş putea să o achit, şi atunci, în locul în care mă găseam, am văzut pe jos hârtiile acelea. Te rog să le iei ca să se libereze mintea mea de acest gând şi de datorie”.

Părintele Gherasim s-a minunat de Pronia lui Dumnezeu, a dat slavă Preabunului Dumnezeu şi l-a rugat pe Gheronda Filaret să fie de acord şi să păstreze banii pe care i-a trimis Dumnezeu şi să-L roage pe Domnul pentru mântuirea sufletului său.

2. Procesul lui Gheronda Filaret

Cu puţini ani înainte ca Părintele Filaret să plece din această lume, un om i-a furat tot ce avea el mai scump în coliba lui, adică toate cărţile patristice pe care le avea şi le studia Gheronda.

Poliţia l-a prins pe hoţ, cu cărţile, în Tesalonic. Hoţul, pentru a se disculpa înaintea poliţiştilor, zicea că a cumpărat cărţile de la Gheronda Filaret din Karoulia. Atunci, Poliţia s-a sesizat din oficiu, acuzându-l pe monah că face trafic cu antichităţi, că a vândut cărţi care ar fi avut valoare arheologică. În cele din urmă au venit citaţiile, iar părintele trebuia să se prezinte ca învinuit la tribunal. Fraţii Danieléi au aflat despre acest fapt şi s-au străduit să-l îmbrace cu nişte haine mai acătării pe Gheronda Filaret, să-l scoată cumva din hainele lui legate cu curele şi peticite, dar foarte curate. Cineva din obşte l-a însoţit la tribunal, la Tesalonic. Acolo el s-a prezentat înaintea curţii fără să aibă avocat.

Hoţul avea un avocat foarte bun, pe unul Ioánnis Ladás, care cu un rechizitoriu excelent i-a făcut pe judecători să ia partea hoţului. Din nefericire, adeseori, dreptatea omenească se lasă convinsă de rău, şi foarte greu admite binele şi face dreptate corect, de aceea avem multe decizii nedrepte şi erori judiciare.

Un avocat evlavios care urmărea cazul şi înţelesese înşelătoria hoţului şi retorica mincinoasă a avocatului acuzării, ce cunoştea adevărul dar îl deforma, a preluat, fără să ceară plată, apărarea Bătrânului Filaret, pledând în favoarea sfântului şi atotcucernicului Gheronda, care era atât de simplu şi curat, încât atunci când şi-a auzit avocatul pledând în apărarea lui, se minuna zicând: „De unde le ştie pe toate astea, omul acesta binecuvântat ? Mi se pare că are harul Sfântului Duh, pentru că le zice aşa de bine şi, bineînţeles, aşa cum s-au petrecut !”.

Atunci când preşedintele curţii de judecată l-a chemat pe Gheronda Filaret să dea mărturie şi să jure, acesta s-a ridicat, s-a apropiat de Sfânta Evanghelie, şi-a făcut cruce de trei ori şi sărutat cu evlavie Evanghelia.

Preşedintele, cu ton aspru, i-a spus lui Gheronda că trebuie să pună mâna pe Evanghelie şi să jure. Gheronda Filaret l-a întrebat pe preşedinte ce carte e aceea, iar acesta i-a răspuns că este Evanghelia pe care creştinii jură punând mâna, pentru a dovedi că spun adevărul.

Bătrânul Filaret i-a spus atunci preşedintelui: „Dacă este Sfânta Evanghelie, atunci vă rog să o deschideţi la capitolul 5, paragraful 34 de la Evanghelia după Matei şi veţi vedea că acolo sunt scrise următoarele cuvinte: «să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru »” (Matei 5, 34-37).

Preşedintele l-a pus pe aprod să deschidă Evanghelia, dar când a deschis-o, pagina care conţinea pericopa cu această învăţătură a Domnului despre jurământ lipsea [fiind ruptă]. Cu îndrăzneală, Gheronda Filaret i-a spus preşedintelui: „Domnule preşedinte, cu harul lui Dumnezeu, încercăm să păzim cele ce porunceşte Sfânta Evanghelie a Stăpânului Hristos, precum creştinii autentici, şi pentru că Însuşi Hristos ne zice să nu jurăm, cum am putea noi să călcăm porunca lui Dumnezeu pentru a păzi «poruncile oamenilor» (Matei 15, 9), adică poruncile dumneavoastră: să jure oamenii care zic că sunt creştini credincioşi şi care încalcă porunca aceasta a Lui? Chiar şi dumneavoastră juraţi ? Îmi pare rău, domnule preşedinte: vorbiţi despre creştini, dar nu spre paza poruncilor lui Hristos. ”

Preşedintele şi judecătorii s-au simţit ofensaţi de cuvintele arzătoare ale adevărului rostite de Gheronda Filaret şi de negarea jurământului, şi l-au condamnat la 9 luni de închisoare.

Gheronda a primit cu bucurie decizia şi era pregătit să meargă la închisoare, dar oamenii care se găseau în sală, indignaţi de hotărârea nedreaptă a curţii, care nu voia să pedepsească hoţul şi-l condamnase pe cuviosul şi sfântul monah, au organizat imediat o chetă şi au plătit eliberarea condiţionată a Bătrânului. Gheronda, nedreptăţit, aşadar, de dreptatea omenească, s-a aflat biruitor, triumfător apărător al adevărului în coliba lui ascetică din Karoulia.

Când a ajuns în Karoulia, povesteşte părintele Daniil, l-au întrebat: „Cum ai petrecut, Gheronda, la Tesalonic ? Cum ai văzut lumea ? Ce s-a-ntâmplat la proces ?”; Bătrânul Filaret, cu faţa veselă şi zâmbitoare, aşa cum obişnuia să fie-ntotdeauna, le-a răspuns: „Fraţilor, toată lumea aleargă şi se străduieşte să se mântuiască, afară de mine, păcătosul”, nimic altceva adăugând şi închizându-se în sine.

3. Vizită la „casa” lui Gheronda Filaret din înfricoşătoarea Karoúlie

…Cum aş putea uita să pomenesc pe Gheronda Filaret Grecul, cel uscat la trup datorită traiului său fără ulei, dar a cărui veselie a feţei sale pline de viaţă, limpezi şi demne de invidiat, continuă încă să persiste înăuntrul lumii mele sufleteşti, după atâţia zeci de ani ?

Datorită vieţii sale înaintate în isihie şi trezvie, a fost lăsat de întâi-stătătorii Sfintei Mânăstiri Stavronikita să plece şi să se aşeze în acel cuib de vultur prăpăstios aşezat deasupra abisului mării neliniştite.

Am avut şansa şi bucuria de a-l întâlni, bineînţeles, după o îndrăzneaţă (pentru exerciţiul şi experienţa de atunci!) ascensiune prin prăpastie, însoţindu-l până la el pe prietenul său, Întâistătătorul Sinaxei Mânăstirii noastre, fericitul Gheronda Onufrie. M-am delectat de acea convorbire care se petrecea într-un spaţiu de doar doi metri pătraţi (cine ştie cu câte lovituri grele de ciocan şi daltă fusese adus la orizontală de către cei ce locuiseră înainte acolo şi de el însuşi!), pe buza unei stânci, la o înălţime cu totul ameţitoare pentru cei neiniţiaţi.

Unicitatea ocaziei m-a făcut să-mi înăbuş frica şi să îndrăznesc, cu obrăznicie şi fără ruşine şi în ciuda subţirii şi politicoasei lui descurajări, să păşesc peste prag şi să cercetez sfinţenia locuinţei sale. Cu greutate ar mai fi putut intra încă o persoană în acea cămăruţă adăpostită sub stâncă.

Un urcior de lut, într-un colţ, pe podea, medicament împotriva setei. Rezemat ceva mai încolo, suportul de lemn în formă de T folosit pentru sprijinire în vremea şederii în picioare, numit între călugări şi „lemnul leneşului”. Trei sfinte icoane foarte simple, pe „perete” şi, făcut din scânduri groase, prost îmbinate, un pat înalt ce părea mai degrabă imens – asta era îi era toată zestrea şi gospodăria.

Am tras deoparte un covor de zdrenţe ce acoperea o porţiune din „perete” şi, în acel mic spaţiu scobit în stâncă, zis „dulap”, am văzut un săculeţ cu pesmet, o jumătate de roşie (era vară) şi o legăturică de iarbă-grasă pe care, cu siguranţă, vreun alt sihastru, care voia şi putea să ţină o aşa-zisă grădină, i le va fi adus ca unui vecin ascet din Katounakia, căţărându-se şi urcând, cu dragoste de fraţi şi osteneală.

Nu am rămas mult înăuntru, nici nu era nevoie. Deja trăsesem concluzii şi învăţasem cât de mare şi de dorit lucru este încredinţarea desăvârşită în dragostea şi pronia lui Dumnezeu şi cât de mare şi nepreţuită este bogăţia neagonisirii…

Seara, Gheronda Gherontie Danieleul, de către a cărui obşte am fost găzduiţi peste noapte, după cele povestite de mine, mi-a spus: „noi cunoaştem bine cele despre Părintele Filaret şi ştim că patul pe care l-aţi văzut îl are doar «pentru a fi văzut», cu alte cuvinte pentru situaţii cum a fost cea provocată astăzi de îndrăzneala şi curiozitatea voastră, căci că el doarme pe jos…”

sursa: sfantulmunteathos.wordpress.com