Stim ce vrem de fapt?

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „Totul sta in a vrea sau a nu vrea”.

Noi NU VREM Imparatia Cerurilor. Noi NU VREM Raiul, NU Il VREM pe Dumnezeu. Pentru ca, fie nu stim cat de buna e, fie uitam asta. Uitam ca am inteles ca este singurul lucru vrednic de dorit din toata inima, si ne risipim in alte dorinte care nu au nicio legatura cu adevarata noastra dorinta.

Nu ne place Adevarul, ne este greu sa il suportam. Nu ne place realitatea, nu vrem sa o vedem, preferam iluzia, iubim minciuna. Si mai zicem ca noi Il cautam pe Dumnezeu. Sau ca El nu ne ajuta, sau ca nu ne vorbeste. Dar noi stam cu jumate de spate intorsi la El. Nu suntem deschisi, cu bratele, cu ochii. Si nu tinem ochii deschisi pentru ca lumina Soarelui ne doare prea tare. Si ne punem tot felul de ochelari mincinosi. Ochelarii mincinosi sunt tot felul de ganduri si credinte cu care ne adormim constiinta, ca de exemplu: „Si daca totusi…”, „Poate nu-i chiar asa…”, „Lucrurile se pot schimba…”, „Ei, lasa, ca lucrurile se rezolva de la sine…”. Spuse in anumite contexte, aceste ganduri nu sunt decat obloane pe care le punem in fereastra Adevarului.

Nu este usor sa stai in fata Adevarului, daca nu ai curatat macar putin „ograda sufletului”. „Fericiti cei curati cu inima ca aceia Il vor vedea pe Dumnezeu” spune Hristos. Asadar, numai aceia care s-au curatit, prin lucru consistent si sustinut, isi pot mentine privirea la Adevar, la Dumnezeu. Si acea privire este tot ce ne trebuie. Privirea curatita de la Dumnezeu, care ne ajuta sa vedem lucrurile exact asa cum sunt, curatite de orice iluzie sau amagire, fara niciun „si daca totusi nu-i asa”, sau „lucrurile se pot schimba…”. Aceasta vedere a realitatii vine cu o certitudine launtrica, la inceput fina, delicata, dar care se intareste pe parcurs, pe masura ce inaintezi pe Cale.

Se intampla sa nu stim CE VREM. Sa fim atat de confuzi incat sa nu ne dam seama nici ca avem o vointa pe care o putem folosi, pe care o putem pune in slujba implinirii unor scopuri. Pentru a o insanatosi, pentru a o scoate din paralizie, avem nevoie de Dumnezeu. El stie foarte bine cat de importanta este vointa, si stie exact cum sa ne ajute pentru a ne da si noi seama de ea. Trebuie doar sa Il rugam, sa ii zicem ca am vrea sa Il ascultam, sa ii facem Poruncile, dar ne trezim ca facem altceva. Aici e o alta buba. Vedem ca bunele intentii ne sunt sabotate de o alta vointa, care face lucruri pe care parca nu sunt ale noastre, pe care parca nu le vrem cu adevarat, care ne fac, cumva, rau…Si acesta este conflictul intre vointa noastra buna si vointa noastra rea, care este de fapt vointa “legii pacatului” de care vorbeste si Sfantul Pavel: „Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc” (Romani 7,19).

Ajungem sa ne dam seama ca toata viata noastra se reduce pana la urma la lupta dintre aceste doua vointe, pana cand, in final, va castiga doar una, cea care ne va duce in vesnicie, fie in moartea cea vesnica, fie in viata cea de veci.

Tocmai pentru ca avem aceasta putere a vointei bolnava, avem nevoie sa fim constienti de noi, sa pastram o distanta intre gandurile care ne vin si actiuni, sa rabdam un pic starile care ne traverseaza, sa nu trecem imediat la vorbe si actiuni. Sa primim orice ne vine din afara sau din alte camari dinauntru in antecamera mai intai, sa cercetam, sa vedem daca dospeste ceva. Abia apoi sa invitam inauntru, dupa ce am vazut ceva roade bune, dupa ce avem confirmare ca e de la Dumnezeu. Daca observam ca vine spre noi cineva cu o putere mare, cu ghete manjite, NU NUMAI CA NU TREBUIE SA IL PRIMIM SUB NICIO FORMA IN CAMARA, DAR TREBUIE SA NE FERIM, SA LUAM MASURI DE PRECAUTIE. DACA VEDEM CA NU PLEACA, SA CEREM IMEDIAT AJUTOR DE MAI SUS, CONVINSI FIIND CA NU NE PUTEM DESCURCA SINGURI! MANDRIA NE POATE CONVINGE CA „TOTUSI POATE PUTEM” SI VOM AVEA TENTATIA SA NE CONFRUNTAM SINGURI CU ACEA PUTERE. ATUNCI, VOM CADEA JOS, LA PAMANT, FULGERATI INTR-O CLIPA, PENTRU CA ASA SE INTAMPLA CELOR MANDRI, „SUNT SURPATI”, DUPA CUVANTUL MANTUITORULUI.

Avem nevoie sa intelegem ca noi nu facem, de cele mai multe ori, ce vrem, ci ceea ce ne vine. Si ceea ce ne vine, ne vine in vointa cea rea, cea a legii pacatului, care nu este adevarata noastra vointa. Si astfel, ne mintim ca noi suntem stapani pe noi si liberi pentru ca facem „ce vrem”. Si toata minciuna este de la tatal minciunii, care este Satana.

Dar nu trebuie sa deznadajduim! Chiar daca am facut raul pe care nu il vrem, am urmat vointa cea rea, sa ne spunem ca puteam sa facem si mai rau de atat. Sa ne ridicam cu increderea ca Satana ne incearca, ca suntem in mijlocul unei lupte nevazute, si ca, pana crestem mari, pana ne coacem vointa cea buna, ratiunea, pana ne curatim inima de maracini, vom mai gresi. Sa Il rugam pe Bunul Dumnezeu si pe Maica Lui doar sa nu ne prinda sfarsitul in momentul implinirii vointei celei rele. Amin.

Ioana Pavel

sursa: crestinortodox.ro