Părintele Spiridon Mikraghiannanitul, psaltul aghiorit (+ 10 mai 2015)
În zorii zilei în care Biserica îi prăznuia pe cei doi frați din Tesalonic și luminători ai slavilor, Sfinții Chiril și Metodie, orașul Tesalonic se despărțea de un fiu de-al său cu care, pe bună dreptate, se mândrește. Vocea dulce-glăsuitoare a părintelui Spiridon Aghiannanitul de la Coliba Gherasimilor de la Sfânta Ana, de acum încolo va […]
Să-ți iubești vrăjmașii înseamnă să fii liber
Mitropolitul de Sisanios și Siatísta, într-o discuție despre tradiție și cultură cu scriitorul și analistul politic Iorgos Karampeliás, abordează subiecte sensibile precum relațiile interumane. Mitropolitul își prezintă experiența personală în acest sens. În ceea ce privește tradiția, el atrage atenția asupra faptului că putem primi ceva nou, ”din afară”, fără însă a le desființa pe […]
Liturghie – Zorica Lațcu
Era în clipa jertfei Tale sfinte. Atunci mi-ai zis, în duh: să iei aminte! Căci în altar creștea, pe sfânta masă, Urzită-n cer, o cruce luminoasă. Pe cruce, crin cu lujerul subțire, Sfânt Trupul Tău, rănit, arde-n iubire. Când jertfa Ta cea mare-a fost gătată, S-a coborât Fecioara Preacurată. Ea, blândă, s-a plecat ca să […]
Duminica orbului din naştere
Vă voi vorbi simplu, iubiţii mei. Şi vă rog aveţi puţină răbdare şi să ascultaţi cuvintele unui om, care vă vorbeşte din credinţa în Hristos. Dacă n-aş fi crezut, nu v-aş fi vorbit. Dacă deschizi inima vreunui om, vei găsi multe pasiuni, dorinţe, vise. Cea mai vie dorinţă care este? Omul vrea să trăiască fericit, […]
Ne îndepărtăm de ajutorul lui Dumnezeu, atunci când nu-L ascultăm
Fraţilor, nu se cuvine să cârtim în lucru binecuvântat, sau chiar părut nebinecuvântat, ci bineplecaţi a fi după toate şi mulţumitori către Dumnezeu şi către cei ce ne poruncesc nouă după Dumnezeu; iar de cârtim întru ceva, ne vom face asemenea cu pierzătorii şi cu nemulţumitorii jidovi, care au cârtit asupra slugii lui Dumnezeu, precum […]
Minunea care se va povesti acum, din păcate, nu s-a făcut prin bunăvoința lui Dumnezeu, ci la cererea insistentă a unei mame, care, nefericita, a considerat părerea și dorința ei mai corecte decât hotărârea dumnezeiască care fusese luată pentru binele fiului ei. De aceea, intrând ea în Biserica Maicii Domnului, împreună cu alți închinători, care […]
Putem „vaccina” copiii împotriva păcatelor?
Adeseori suntem nedumeriţi, nepricepând motivele pentru care copii şi adolescenţi din familii creştine, care sunt învăţaţi din copilărie să se roage, care se împărtăşesc des, sunt aproape total lipsiţi de „imunitate duhovnicească”, „muşcă” imediat din momelile păcatului, sunt slabi în faţa influenţelor dăunătoare. Noi ne străduim să-i ferim de tovărăşiile rele, de televizor, de discuţiile […]
Declinul creştinismului în America
Crestinii persecutati ai Europei s-au refugiat in America pentru a fonda o tara crestina pe pricipiile libertatii si tolerantei religioase. Vreme de secole crestinismul a cunoscut o ascensiune impresionanta atit in America de Nord, majoritar Protestanta, cit si in America de Sud, majoritar Catolica. In timp ce crestinismul era in ascensiune in Lumea Noua, insa, […]
Denigrez pe aproapele dacă îl menționez la spovedanie?
Cu privire la mărturisirea faptelor tale, te temi ca nu cumva să cazi în osândirea aproapelui atunci când trebuie neapărat să pomeneşti şi de faptele altora. Ţin să-ţi spun că dacă este, într-adevăr, neapărată nevoie să pomeneşti de ele, nu trebuie să te temi, pentru că nu spui ca să judeci, ci ca să ai […]
Exersând rugăciunea, vom prinde putere duhovnicească și fizică
Slavă Ţie, Doamne! Cât m-am bucurat de frământarea pe care v-a pricinuit-o rugăciunea! Îngerul dumneavoastră păzitor este cel care v-a tulburat, ca să aflaţi că trebuie să vă rugaţi şi în timp ce citiţi. Căci în rugăciunile noastre nu e multă vorbărie. E scris mereu acelaşi lucru: Doamne, miluiește, însă în felurite chipuri, pentru neputinţa noastră. […]
De Înălţarea Domnului, 21 mai 2015, slujbă la miezul nopţii
La solicitarea credincioşilor, pentru a putea participa la slujba de Înălţarea Domnului, 21 mai 2015, aceasta se va săvârşi la miezul nopţii, după cum urmează: 20 mai – 22.00 – Slujba Utreniei; 20 mai – 23.30 – Sf. Liturghie; 21 mai – 01.00 – Parastas pentru eroi.
Dragoste şi toleranţă
Dragoste-sentiment puternic de afecţiune şi de durată, etimologic: sentiment care se manifestă faţă de cineva nepreţuit, valoros, scump, iubit. Toleranţă-a îngădui, a fi indulgent, a răbda, etimologic: abaterea permisă de la o valoare considerată normală. Deoarece prin intermediul cuvintelor se încearcă să se schimbe oamenilor norme, valori, comportamente şi să se instaleze noi percepte, am […]
Arta și barosul: când trebuie să atacăm Biserica, familia, țara, dreptul la liberă exprimare are valoare absolută. Să nu care cumva să-l încalce vreun individ!
Ca urmare a presiunilor făcute de consiliul parohial al Bisericii Sf. Gheorghe din București, “o pictură murală” de mari dimensiuni a fost ștearsă, conform informațiilor din mass-media. De aici au început să circule comentarii în care Biserica era comparată cu ISIS; s-a pus și de-un miting de protest, s-a amintit, inevitabil, de Charlie Hebdo și […]
„Mama anului – 2015”, Ediţia I, 10 mai 2015
Placheta a fost oferită doamnei ANTOANETA CUCU, fericita mamă a cinci fete minunate. Domnia sa a fost desemnată „Mama anului 2015”. Felicitări!