Cum ne spovedim?
La spovedanie trebuie să avem grijă să fim înţeleşi. Adică să nu spunem lucrurile în aşa fel încât să nu le înţeleagă preotul care ascultă spovedania. În cazul când chestiunile nu sunt destul de lămurite, preotul poate să întrebe şi de amănunte, de exemplu, despre frecvenţa păcatului respectiv, când l-a făcut ultima dată, ce consecinţe […]
Nu locul sau împrejurările mântuiesc
Multora li se pare că dacă ar fi în altă împrejurare ar fi mai buni. Bogatului i se pare că piedica virtuţii este bogăţia, săracului – sărăcia, învăţatului – ştiinţa, nebunului – nebunia, bolnavului – boala, sănătosului – sănătatea, iar tânărului – tinereţea. Aceasta este numai o închipuire şi o recunoaştere a înfrângerii morale; ca […]
Cum potolim mânia
Gheronda, cum poate cineva să-şi potolească mânia? Mânia o potolim cu smerenia şi cu tăcerea. De ce spunem că şarpele este înţelept? Deşi are o armă puternică, otrava, cu care poate să ne facă mult rău, totuşi atunci când aude un zgomot cât de uşor, îndată pleacă; n-o înfruntă făţiş, ci se retrage din faţa […]
Măreția rugăciunii
Măreţia rugăciunii lui Iisus se descoperă din însăşi forma ei, fiind alcătuită din două părţi: prima, care cuprinde cuvintele Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ne duce cu mintea la istoria vieţii lui Iisus Hristos sau, după cum spun Sfinţii Părinţi, „cuprinde în sine pe scurt întreaga Evanghelie“; partea a doua, adică miluieşte-mă pe mine, […]
Viața duhovnicească
În viaţa duhovnicească întotdeauna este aşa: fie mângâierea este precedată de necaz, fie necazul este precedat de mângâiere. Aceste schimburi dau naştere la nădejde şi smerenie. Numai necazurile sunt diferite, sunt şi lumeşti şi duhovniceşti, dar acest lucru este încă devreme să-l cunoşti. Primeşte ceea ce-ţi trimite Dumnezeu, cu mulţumire şi cu seninătate; cu sentimentul […]
Postul este necesar
Este nevoie să ne pregătim inima a se uni în Sfânta Împărtăşanie cu Domnul. Postul este necesar pentru smerenia trupului, căci atunci când trupul se smereşte, se smereşte şi sufletul. Biserica a rânduit cum trebuie să postim. Trebuie să ne pregătim inima. Putem să nu mâncăm nimic, dar inima să ne fie plină de ură […]
PROGRAMUL LITURGIC PAROHIAL 21 – 27 FEBRUARIE 2022
LUNI, 21 FEBRUARIE: 09.00 – PARACLISUL SF. ARHANGHELI; SFINȚII ZILEI: Sf. Cuv. Timotei; Sf. Ier. Eustatie, arhiep. Antiohiei. MARȚI, 22 FEBRUARIE: 09.00 – PARACLISUL SF. IOAN BOTEZ; SFINȚII ZILEI: Aflarea moaștelor Sf. Mc. din Constantinopol. MIERCURI, 23 FEBRUARIE: 09.00 – PARACLISUL SF. NECTARIE; 10.00 – TAINA SPOVEDANIEI. SFINȚII ZILEI: Sf. Sfințit Mc. Policarp, ep. Smirnei; […]
Ascultarea și folosul ei
Este cunoscută următoarea întâmplare: într-un loc pustiu se nevoia un stareţ. Odată a venit la el un călugăr tânăr, rugându-l să îl ia şi pe el să vieţuiască laolaltă pentru a învăţa virtuţile. Stareţul s-a învoit cu condiţia ca tânărul călugăr să i se supună necondiţionat. Odată, stareţul i-a poruncit ucenicului său să ia un […]
Roadele adevăratei spovedanii
Despre puterea şi roadele adevăratei spovedanii, marele duhovnic rus, episcopul scriitor, ajuns sfânt, Ignatie Briancianinov, povesteşte următoarea întâmplare minunată petrecută pe vremea sa: În împrejurimile Vologdei, în Rusia, se află un sat mare, Kubenskoe, care are câteva parohii. Preotul uneia dintre aceste parohii s-a îmbolnăvit şi, apropiindu-se de sfârşitul vieţii, a văzut patul său înconjurat […]
Dumnezeu nu tot ceea ce prevede hotărăşte
Dumnezeu nu tot ceea ce prevede hotărăşte. Teologii deosebesc în Dumnezeu hotărârea şi îngăduinţa. Ceea ce Dumnezeu hotărăşte, aceea se şi întâmplă, după cum hotărăşte El, iar ceea ce îngăduie, aceea poate nici să nu se întâmple, chiar dacă Dumnezeu prevede întâmplarea acelui lucru. Aşa a fost căderea protopărinţilor şi a duhurilor. Ei au căzut […]
Educația copiilor
De cum se naşte copilul, tatăl se dă peste cap şi se ocupă nu de cum ar trebui să-i rânduiască viaţa cum se cuvine, ci de cum s-o împodobească şi de bijuteriile şi hainele pe care acesta le va purta. De ce, omule? Bine, tu le porţi, dar de ce vrei să-l înveţi şi pe […]
Lumânarea
O aprinzi. Dar unde o trimiţi? N-o trimiţi undeva? Prin lumânare cerem ceva de la Dumnezeu. Când o aprinzi şi spui: „Pentru cei ce suferă trupeşte şi sufleteşte şi pentru cei ce au mare nevoie”, în aceştia sunt cuprinşi şi vii şi morţii. Ştii câtă odihnă simt cei adormiţi atunci când aprindem o lumânare pentru […]
Putem fugi de lume rămânând în lume
Există o fugă de lume cu trupul: fuga în pustie. Putem însă fugi de lume şi rămânând în lume: fugind de ea prin felul de vieţuire. Prima nu este potrivită pentru toţi şi nu le stă în putere tuturor, dar cea de-a doua este obligatorie pentru toţi şi trebuie împlinită de către toţi. Tocmai la […]
Războiul duhovnicesc
În lumea aceasta vedem că, atunci când o împărăţie se ridică împotriva altei împărăţii, între ele se iscă război. La fel şi creştinii au vrăjmaşii lor, care se scoală împotrivă-le şi se luptă cu ei. În războaiele acestei lumi, oamenii se ridică împotriva altor oameni. La fel şi în războiul creştin, satana şi îngerii lui […]
PROGRAMUL LITURGIC PAROHIAL 14 – 20 FEBRUARIE 2022
LUNI, 14 FEBRUARIE: 09.00 – PARACLISUL SF. ARHANGHELI; SFINȚII ZILEI: Sf. Cuv. Auxenție, Maron și Avraam. MARȚI, 15 FEBRUARIE: 09.00 – PARACLISUL SF. IOAN BOTEZ; SFINȚII ZILEI: Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior. MIERCURI, 16 FEBRUARIE: 09.00 – PARACLISUL SF. NECTARIE; 10.00 – TAINA SPOVEDANIEI. SFINȚII ZILEI: Sf. Mc. Pamfil preotul și Valent diaconul; Sf. […]