Infractorii din Georgia îşi pot executa sentinţa în Mănăstiri sau în Biserici
Clerul şi procurorii au convenit asupra unui acord prin care se permite infractorilor, condamnaţi pentru fapte minore, să îşi duca la sfârşit sentinţa în mănăstirile Georgiei, anunţă Interfax (traducere realizată de Sectorul Relaţii Bisericeşti şi Interreligioase, diac. Rogoti Eugeniu). Aceştia susţin ca soluţia va ajuta la ameliorarea situaţiei în închisorile suprapopulate, şi în acelaşi timp […]
SLUJBA DE PAŞTI – 2010
admin_nec Anunțuri, Parohie, Program, Viața parohiei
Sâmbătă, 3 Aprilie, începând cu ora 2330, în Recinto Ferial din Coslada (alături de Hotelul NH, unde are loc Târgul de Vineri dimineaţa)
Citate din scrierile Sf Ioan Scărarul
Darul lacrimilor este mai mare decât botezul, deoarece curăţă păcatele săvârşite după acesta. Trei gropi ne deschid diavolii: întâi, ne opresc de la facerile de bine, apoi, dacă nu reuşesc, caută să ne determine să facem binele fără Dumnezeu, iar, dacă nici aşa nu pot, ne laudă pentru binele făcut pentru a ne mândri. Creştin […]
SLUJBA CELEI DE A DOUA ÎNVIERI
admin_nec Anunțuri, Parohie, Program
Slujba celei de a Doua Invieri se va tine duminica, 4 aprilie 2010, la biserica parohiala din Coslada, incepand cu orele 11.00 Vă doresc să petreceţi sărbătoarea Învierii Domnului cu sănătate, bucurie şi mulţumire sufletească, în iubire şi pace cu toţi cei dragi, rude şi prieteni, dar şi cu ceilalţi semeni care Vă înconjoară. Dumnezeu […]
Programul activităţilor liturgice de Florii şi în Săptămâna Patimilor
Duminică, 28 martie 2010 (Floriile): 830 – Utrenia; 1000 – Sf. Liturghie; 1800 – Denie; Luni, 29 martie a.c.: 1900 – Denie; Marţi, 30 martie a.c.: 1900 – Denie; Miercuri, 31 martie a.c.: 1900 – Denie; Joi, 1 aprilie a.c.: 900 – Sf. Liturghie; Ritualul spălării picioarelor; 1800 – Denia celor 12 Evanghelii. Vineri, 2 […]
Bucurii şi daruri duhovniceşti în urcuşul spre Învierea Domnului – mărturii din viaţa unei comunităţi
admin_nec Din Spania, Duhovnicești, Viața parohiei
Postul Mare sau Postul Paştilor este perioada de pregătire pentru Sfintele Paşti, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor şi Înviere. Este un timp de mare nevoinţă sufletească şi trupească în scopul împlinirii noastre, este timp de răstignire. Biserica parohială este, în acest context, spaţiul necesar împlinirii acestor dorinţe duhovniceşti ale noastre, […]
Crearea Adunării Episcopilor Ortodocşi din Elveţia
Săptămâna trecută, pe 4 martie, la invitaţia Mitropolitului Ieremia al Elveţiei, mai mulţi responsabili ai comunităţilor ortodoxe din Elveţia s-au reunit la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice, la Chambesy, şi au decis înfiinţarea Adunării Episcopilor Ortodocşi din Elveţia, informează dioceseorthodoxe.org, citat de „Ziarul Lumina“. Adunarea este formată din Mitropolitul Ieremia (Patriarhia Ecumenică), Mitropolitul Ioan al […]
Părintele academician Dumitru Popescu a trecut la cele veşnice
Cu profundă durere, profesorii şi studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti anunţă încetarea din viaţă a părintelui academician Dumitru Popescu, eminent dascăl de teologie, care a ilustrat timp de patru decenii învăţământul teologic universitar românesc. Membru de onoare al Academiei Române şi doctor honoris causa al mai multor Universităţi, părintele […]
Pictor ignorat în ţară, dar apreciat în Spania
admin_nec Din Spania, Știri și evenimente
Pictorul de icoane Valeriu Purdea (31 de ani) din Argeş a decis, în urmă cu şase ani, că poate face mai mult pentru profesia lui în Spania şi a ales să se stabilească definitiv la Zaragoza. Artistul a părăsit România dezamăgit de oameni, politică, sărăcie, iar de când a plecat din ţară nu a fost […]
Criza familiei creştine
În România ultimilor 20 de ani, în contextul confruntării cu nenumărate probleme fie de natură economică, ce antrenează şomaj, sărăcie şi nesiguranţa zilei de mâine, fie de natură morală, s-au înregistrat repercursiuni dintre cele mai nefaste asupra vieţii de familie, cu urmările binecunoscute în materie de divorţuri, abandonarea copiilor, avorturi, libertinaj. Filmul propune direcţii de […]
Lacomia
Nu trebuie sa faci cercetari cu anii ca sa vezi cat de lacoma este lumea in care traim. E de ajuns sa vezi ca sunt destul de multe case cu etaje, in conditiile in care sunt locuite de doua persoane. Daca omul nu mai stie ce sa faca cu banii, ii arata. Asa se face […]
Pastila de înţelepciune: Cum il impacam pe cel suparat ?
Un parinte l-a intrebat pe avva Pimen: – Cineva este suparat pe mine si eu ii cer iertare, dar el nu ma crede. Ce sa fac? Batranul i-a raspuns, zicand: – Ia cu tine inca doi si cere-i din nou iertare. Daca nu te crede, ia cu tine cinci frati si, daca nici cu cinci […]