Invataminte si reflectii duhovnicesti in vremea crizei
Sfintii Parinti spuneau ca atunci cand se vor astupa cararile dintre oameni, sfarsitul este aproape. Sigur, ca prin astuparea cararilor dintre oameni se intelege disparitia dragostei dintre oameni, insa mai ales faptul ca nu ne vizitam si nu ne ajutam, arata ca nu mai avem dragoste. Desigur, ca vizitele au partea lor neplacuta, adica nici sa mergi pe capul omului fara niciun rost, insa noi le putem face placute atunci cand mergem sa ducem un dar, sau cand invitam pe cineva din inima si cu dorinta de a-l bucura.
Bineinteles ca raceala dintre oameni vine in primul rand din necredinta, iar rautatea are infatisarea omului nemultumit de ceea ce i se ofera, si a omului care se teme pentru ziua de maine; si nu spun asta ca si cum trebuie sa acceptam tot ceea ce ni se ofera, si sa nu ne gandim la ziua de maine, ci o spun ca am ajuns sa fim mereu nemultumiti si sa ne imbolnavim de griji. Care ar fi solutia? Solutia ar fi sa nu ne facem datorii, pentru ca apoi sa plangem, cand trebuie sa le platim, si sa gasim solutia supravietuirii cu foarte putin.
Asa-zisa criza, care a fost provocata tot de oameni, deocamdata nu este o criza alimentara, ca sa nu avem ce sa mancam, dimpotriva, au fost din toate din abundenta, ci este de fapt o criza a sistemului care neavand cap pe umeri, a ridicat fortat nivelul de comoditate al omului, iar acum se vede nevoit sa lase lucrurile asa cum au fost la inceput: omul trebuie sa-si castige painea mai ales prin cultivarea pamantului si cresterea animalelor, iar nu in fata calculatorului si printr-o industrializare, care strica totul pe pamant.
[…] Desi este mult pamant nelucrat, totusi se spune ca nu se gaseste de munca, si fara indoiala, aici este vina sistemului, care i-a luat pe oameni de la vatra satului, si i-a ingramadit in orase, unde acum multi dintre ei nu mai stiu ce sa faca. Am fost dezvatati sa traim simplu cu o bucata de pamant, o capra si doua gaini, insa acum oamenii vor fi nevoiti sa-si indrepte privirea spre pamantul nelucrat si spre simplitatea de altadata, caci sistemul nu face altceva decat sa reduca si vrea sa faca toate serviciile on-line si prin cartela, pentru a astupa complet cararile dintre oameni. Dupa ce am fost dezvatati de viata simpla de la tara, acum vor sa ne obisnuiasca ca nici sa nu ne mai intalnim unul cu altul, si nici sa iesim la cumparaturi, sau ca sa ne platim factura.
Totul merge prin astuparea cararilor de altadata, lucru care se face simultan cu stricarea credintei, a bunelor obiceiuri, si prin stricarea intregului pamant. Oamenii parca nu au ochi sa vada cum se altereaza totul in jur. Dam cu deodorant, inchidem ochii la ce se intampla in jur, si mai luam o portie de drog la televizor. Cei care insa am deschis ochii, sa scoatem afara din viata noastra toate prostioarele noilor oameni, care se scalda intre necunostinta si rea vointa.
Ce facem in vreme de criza?
In vreme de criza se fac reduceri, iar noi ar trebui sa ne reducem placerile pacatoase, care de multe ori sunt foarte costisitoare. Unii asteapta iesirea din criza, insa mai devreme sau mai tarziu va fi o criza incomparabil mai mare cu ce am trait pana acum. Modul oamenilor de a se manifesta fata de cei care se fac vinovati de colapsul mondial ar trebui sa fie unul de rupere a lor de la super-imperiul centralizat al celor care duc lumea aceasta intr-o directie gresita, de cei care departeaza pe oameni de credinta si de Dumnezeu. Renuntarea la televizoare ar fi un prim pas; macar sa nu-i mai vedem, pe ei si tot circul lor. Ar fi o economie mica, poate neimportanta de bani, insa in acel timp, pe care il pierdeam la televizor, am putea sa facem ceva folositor.
[…] Sigur, s-a vorbit mult despre intoarcerea omului la tara, ca sa avem macar un mic mijloc de a trai, insa fiecare face cum poate, pentru ca asa cum am spus de atatea ori nu este important sa supravietuim, ci este important sa ne mantuim sufletul. Natura si viata la tara raman pentru fiecare dintre noi, locuri in care ne sintitim mai aproape de Dumnezeu, de Creatia Lui si, de ce nu, mai aproape de canonul primit de la Dumnezeu de a ne hrani din osteneala si sudoarea noastra (cf. Facerea 3,17-19).
Articol cpmplet pe Război întru Cuvânt
