Un patriarh martir al secolului XX – „Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale” (Ioan 10, 11)

Sfântul Ierarh Tihon (Vasile Ivanovici Belavin pe numele său de mirean) s-a născut în familia unui preot evlavios din satul Toropets de lângă Pskov în ziua de 19 ianuarie 1865. După absolvirea seminarului teologic, la vârsta de 19 ani s-a înscris la Academia Teologică din St. Petersburg, unde s-a remarcat prin seriozitate, dar şi prin marea sa dragoste pentru Biserica lui Hristos. În glumă, colegii îl porecliseră „patriarhul”…
În anul 1891, a fost tuns în monahism cu numele de Tihon, după Sfântul Tihon din Zadonsk, şi curând hirotonit ierodiacon şi ieromonah. În 1897, la numai 32 de ani, arhimandritul Tihon a fost hirotonit episcop de Lublin, Polonia fiind pe atunci parte a Imperiului Rus. La scurt timp a fost numit episcop de Aleutine şi Alaska, eparhie care cuprindea în fapt Statele Unite şi Canada. În 12 decembrie 1898, când a ajuns în New York, el era singurul episcop ortodox al întregului continent nord-american. Turma sa cuprindea atât indigenii, cât şi marele număr de imigranţi care soseau în America în acea perioadă, iar Sfântul Tihon a ştiut să menţină unitatea credincioşilor respectând diferenţele culturale şi etnice. Se slujea în slavonă, greacă, arabă, engleză… Încurajând unitatea ortodocşilor indiferent de naţionalitate, el obişnuia să spună: „Cu cât mai strânsă legătura dintre ortodocşii de diverse etnii, cu atât mai puternică Ortodoxia pe acest pământ”.
În februarie 1907, după 9 ani de păstorire în America, Sfântul Tihon a revenit în Rusia ca episcop de Iaroslav, iar după alţi 7 ani, în 1914, a fost mutat la Vilnius. În timpul Primului Război Mondial, el s-a îngrijit de soldaţi, mergând în prima linie a frontului şi slujind personal. În 1917 a fost ales Mitropolit de Moscova. În urma restaurării Patriarhiei Moscovei şi întregii Rusii, au fost aleşi prin vot 3 candidaţi pentru demnitatea de patriarh. Dintre cei trei alegerea s-a făcut prin tragere la sorţi. Voia lui Dumnezeu a fost ca Mitropolitul Tihon să fie patriarh.
Bolşevicii, deşi nu deţineau încă puterea, reprezentau o forţă care încerca să se impună prin teroare, abuzuri, intrigi şi violenţă. Biserica a reprezentat de la început una din principalele lor ţinte, dar şi sursa de venit pe care contau cel mai mult. Văzând jefuirea bisericilor sub pretextul hrănirii populaţiei înfometate, profanarea icoanelor, a odoarelor şi a sfintelor vase date la topit pentru baterea de monedă sau pentru a fi vândute pe valută străină, Patriarhul Tihon s-a ridicat împotriva bolşevicilor, iar când a aflat de uciderea călugărilor şi a preoţilor şi de arestarea creştinilor devotaţi, i-a chemat pe credincioşi la apărarea credinţei şi a sfintelor biserici.
După uciderea Ţarului Nicolae şi a familiei imperiale, a înţeles marea responsabilitate care îi revenea şi a conştientizat pericolul compromisului cu ateii. El le-a scris bolşevicilor: „Reveniţi-vă, nebunilor, şi opriţi această vărsare sânge! Nu numai că faceţi fărădelegi, ci însăşi lucrarea diavolul săvârşiţi, şi asta vă va duce în viaţa viitoare în flăcările Gheenei, iar urmaşii voştri vor fi blestemaţi încă din această viaţă”. Iar credincioşilor le-a spus: „De va fi să suferim martiriul pentru adevărul lui Hristos, vă chemăm, iubiţi fii ai Bisericii, să primiţi martiriul alături de noi”.
În 1925, după arest la domiciliu, anchete, batjocură şi suferinţe, la vârsta de numai 60 de ani, în 25 martie, ziua Bunei Vestiri, Sfântul Patriarh Tihon a trecut la Domnul.
O dată cu închiderea celui mai trist capitol din istoria sa, Rusia, şi prin ea întreaga Biserică, dobândea în 1989 un mare rugător în ceata sfinţilor ierarhi, tocmai în persoana celui ce fusese patriarh la începutul acelui capitol…

Sursa: Lumea credinţei

~

Pe data de 13 (26) octombrie 1918 Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Tihon a trimis la adresa SNK (Consiliilor comisarilor poporului, institutie bolsevica – n.n.) o scrisoare în care era explicată poziţia Bisericii Ortodoxe. În scrisoare se menţiona: „Timp de un an menţineţi puterea statului în mîinile voastre. Este strigător la ceruri că se varsă sîngele fraţilor noştri. Acest fapt ne impune să vă spunem adevărul amar: Patria noastră este acaparată, înjosită şi dezmembrată. Trimiteţi în Germania în mare taină aurul ţării ca plată pentru tribut. Refuzaţi să apăraţi Patria de duşmanii săi externi şi în acelaşi timp adunaţi armate. Împotriva cui o să le îndreptaţi? Aţi împărţit poporul în două tabere adverse care luptă între ele şi le-aţi implicat într-un război fratricid nemaipomenit. Dragostea lui Hristos aţi înlocuit-o cu ură, iar pacea aţi înlocuit-o în mod artificial cu duşmănia de clasă. Rusia nu a avut nevoie de o pace ruşinoasă pe care aţi încheiat-o cu duşmanii externi. V-aţi gîndit să distrugeţi definitiv pacea internă. Sînt executaţi episcopii nevinovaţi, preoţii, călugării şi călugăriţele. Vă este puţin că aţi înroşit mîinile poporului rus cu sînge frăţesc. Din instigările voastre au fost jefuite şi acaparate pămînturi, moşii, uzine, fabrici, case, vite, bani, obiecte, mobilă, haine. Aţi împins poporul întunecat şi mărginit la fărădelegi, ademenindu-l cu cîştig uşor, i-aţi întunecat conştiinţa, i-aţi înăbuşit teama de păcat. Unde este libertatea cuvîntului şi a presei, unde este libertatea predicii bisericeşti? … Deosebit de dureroasă este încălcarea libertăţii conştiinţei. Aţi pus mîna pe bunurile bisericeşti, adunate de generaţii întregi de credincioşi şi nu v-aţi temut să încălcaţi dorinţa lor postumă. Aţi închis fără nici un motiv un şir de mănăstiri şi biserici. Aţi îngrădit accesul în Kremlin, acest patrimoniu sfînt al poporului credincios.

Trăim vremuri teribile ale dominaţiei voastre care nu se va şterge mult timp din sufletul poporului, eliminînd din el chipul lui Hristos şi imprimînd în el chipul fiarei… Ne adresăm vouă, celor care folosiţi puterea pentru persecutarea aproapelui şi nimicirea nevinovaţilor. Vă adresăm cuvîntul Nostru de înduplecare… lepădaţi distrugerea şi instalaţi ordinea şi legea. Lăsaţi poporul să se odihnească de acest război civil. Poporul rîvneşte şi merită această odihnă. În caz contrar vi se va cere sîngele prorocilor (Luca, XI, 50) şi toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri (Matei, XXVI, 52)”.

[…]

Lenin dorea procese grabnice asupra clerului de vîrf. Din iniţiativa lui în mai 1922 biroul politic primeşte o hotărîre:

„Să se dea o directivă Tribunalului moscovit:

Să fie judecat imediat Tihon.

Să fie executaţi popii“.

Justiţia a îndeplinit această hotărîre. Pe data de 8 mai la Moscova au fost executaţi 11 clerici şi mireni. Preoţii H. Nadejdin, V. Sokolov, Tihomirov, A. Zaozerski au completat lista miilor de oameni ucişi fără de vină. Conform indicaţiilor lui Lenin pe data de 4 mai 1922 Patriarhul Tihon a fost judecat. Cu el s-a „lucrat” la fel ca şi cu ceilalţi clerici. Era supus unor interogatorii interminabile, era ameninţat, presat, i se făceau promisiuni…Un martor a înregistrat ieşirea Patriarhului din închisoare: „Mii de oameni au invadat piaţa din faţa închisorii. Nu departe se afla o trăsură. Un detaşament mare de cekişti au format un coridor de la poarta închisorii pînă la trăsură, separînd mulţimea în două. După o aşteptare lungă poarta s-a deschis şi s-a arătat Patriarhul. Părul lung era zbîrlit, barba încîlcită, pe faţa suptă ochii erau adînciţi, iar pe corpul gol era îmbrăcată o mantie soldăţească veche. Patriarhul era desculţ. Oamenii uluiţi au căzut în genunchi şi şi-au aplecat capetele. Patriarhul mergea încet spre trăsură, binecuvîntînd cu ambele mîini mulţimea, iar pe faţa-i chinuită curgeau lacrimile. Într-atît de puternic era momentul, încît şi opricinicii şi-au aplecat pios capetele în faţa mucenicului“.

Frînt, Patriarhul Tihon s-a stins la 25 martie 1926. Din amintirile unui martor: „La înmormîntarea Sfîntului Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii Tihon a venit mai multă lume decît la înmormîntarea conducătorului proletariatului mondial Lenin. Zi şi noapte poporul venea fără întrerupere să-şi ia rămas bun de la Patriarh. În prima zi, conform zvonurilor, au fost vîndute 60 000 de lumînări. Şirul oamenilor care veneau să-şi ia rămas bun se întindea pe o verstă întreagă…”.

(Extrase din articolul de pe Altermedia – OBÎRŞIA RĂULUI (Tainele comunismului) IV ) via Război întru cuvânt