Toamna vine cu gripă porcină
AVERTISMENT. Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că gripa porcină nu poate fi oprită şi că toate ţările au nevoie de vaccin.
Oficialii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au anunţat luni că toate ţările au nevoie de vaccinul împotriva gripei porcine, în condiţiile în care răspândirea virusului A/H1N1 este în acest moment „de neoprit”. Anunţul a fost făcut de Marie-Paul Kieny, unul dintre directorii OMS, care a avertizat că medicii, infirmierii şi personalul auxiliar de îngrijire trebuie să fie vaccinaţi cu prioritate „pentru a menţine în funcţiune sistemele de sănătate”.
Virusul a contaminat până în prezent 100.000 de persoane din întreaga lume şi a ucis cel puţin 429, potrivit statisticilor OMS. Datele oficiale sunt mult sub nivelul situaţiei reale. Organizaţia, care nu a publicat niciun bilanţ global de o săptămână, a solicitat ţărilor celor mai afectate să nu mai efectueze în mod sistematic analize de laborator. Specialiştii consideră mult mai utilă crearea unor instrumente de măsurare a tendinţei generale a pandemiei, scrie AFP.
Vaccinul vine la toamnă, doar pentru cei bogaţi
Oficialul OMS a precizat că vaccinul împotriva gripei porcine ar trebui să fie gata în septembrie-octombrie. La începutul lunii, coordonatorul Organizaţiei Panamericane pentru Sănătate, Cuauhtemoc Ruiz, estima că laboratoarele care lucrează la fabricarea vaccinului vor fi capabile să producă „2,5 miliarde de doze în şase luni”. Deşi toate ţările sunt îndemnate să ia măsuri, prioritate la vaccinare vor avea statele dezvoltate.
Directoarea generală a OMS, Margaret Chan, a deplâns, ieri, faptul că ţările sărace vor fi dezavantajate. „Capacităţile de producţie a vaccinului nu sunt infinite, şi, din nefericire, insuficiente pentru 6,8 miliarde de oameni”, a apreciat Chan.
Sursa: Evenimentul zilei