Pilda datornicului nemilostiv – Duminica a XI-a dupa Rusalii

În numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Binecuvantati si dreptmaritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos! Primeasca dragostea dumneavoastra, inainte de orice alt cuvant, dumnezeiescul cuvant al Evangheliei, cel randuit pentru aceasta duminica. A zis Domnul:

“Asemanatu-s-a imparatia cerurilor omului imparat care a voit sa se socoteasca cu slugile sale. Si, incepand sa se socoteasca cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanti. Dar neavand el cu ce sa plateasca, stapanul sau a poruncit sa fie vandut el si femeia si copiii lui si toate cate avea el, ca sa se plateasca. Atunci, cazandu-i in genunchi, sluga aceea i se inchina, zicand: Doamne, ingaduieste-ma si-ti voi plati tie tot. Iar stapanul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul si i-a iertat si datoria.

Iesind (!) insa sluga aceea, a gasit pe unul dintre cei ce slujeau impreuna cu el si care-i datora o suta de dinari; si punand mana pe el il sugruma zicand: Plateste-mi ce esti dator. Deci, cazand cel ce era sluga ca si el, il ruga zicand: Ingaduieste-ma si-ti voi plati. Iar el nu voia, ci, mergand, l-a aruncat in inchisoare, pana ce avea sa plateasca datoria.

Celelalte slugi, vazand deci cele petrecute, s-au intristat foarte si, venind, au spus stapanului toate cele petrecute.

Atunci, chemandu-l stapanul sau, i-a zis: Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o fiindca m-ai rugat. Nu se cadea oare, ca si tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si eu am avut mila de tine?

Si maniindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce-i va plati toata datoria”.

Si incheie Mantuitorul parabola: “Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta – fiecare fratelui sau – din inima greselile”(Matei 18, 23-35).

Preaiubitilor! Acest cuvant al Mantuitorul e o parabola; fiind o parabola – dealtfel ca orice cuvant al Lui – ne priveste pe toti. Il rugam pe Bunul Dumnezeu Tatal prin Fiul in Duhul Sfant, sa lumineze cugetul nostru ca sa impartasim prin aceasta Evanghelie adevarul mantuitor, atat de adanc… Ca pare la inceput usor, dar e de o adancime negraita.

Mai intai stapanul imparat – Domnul, Dumnezeu; si slujitorul – acel slujitor in felul lui (si fiecare dintre noi slujitori, slugi). Si legatura mea cu Dumnezeu dar si cu semenii mei; caci deodata apar aici datoriile. Datoria acelei slugi, de zece mii de talanti – o suma care vrea sa ne sugereze o datorie infinita fata de Dumnezeu, de infinitul Dumnezeu. E de ajuns a spune ca un talant avea valoarea a saizeci de kilograme de argint. Si atunci sa calculam: saizeci de kilograme de argint, raportat la zece mii de talanti… Deci datoria infinita a mea fata de Dumnezeu, in raport cu datoria semenului meu fata de mine si a mea fata de semenul meu.

Caci iesind afara, intalnind pe cel sluga ca si el, acela avea datorie doar o suta de dinari (poate ce ar fi astazi o suta de franci, o suta de lei) fata de zece mii de talanti. Deci e vorba de datoria fiecaruia din noi; in clipa aceasta asa trebuie sa gandim. Datoria fiecaruia fata de Dumnezeu si datoria fata de semenul meu si a semenului meu fata de mine. Si adanc, ca noi uitam aceasta, uitam datoria noastra fata de Dumnezeu si calculam aproape totdeauna datoriile fata de semenul nostru; stiind ca Dumnezeu e milostiv, uitam. Dar nu-i asa. Dumnezeu ia in calcul datoria fata de El si o judeca dupa datoria semenului meu fata de mine si a mea fata de el. Si o judeca cum? Aici Evanghelia incepe in limba greceasca cu un cuvant unic; si anume, cand zice: “Asemanatu-s-a imparatia cerurilor omului imparat (Dumnezeu) care a voit sa se socoteasca cu slugile sale…”, cuvantul sa se socoteasca e dat in limba greceasca, in originalul Noului Testament, prin cuvantul logon; logon – logos, care e Cuvantul, numele Mantuitorului (asa incepe Evanghelia dupa Ioan: “La inceput era Cuvantul…” – si in greceste: Logos); deci aici e prima cheie, daca nu cheia capitala a intelegerii acestei Evanghelii.

De aceea v-am spus ca e de o adancime negraita. Deci judecata mea inaintea lui Dumnezeu – sa nu uitam – se face cum? – prin Logos, prin Dumnezeu-Cuvantul. Acum inteleg si eu, si in clipa asta mi-a venit ideea. In Evanghelia dupa Ioan ce spune? – “Toata judecata a dat-o Fiului”. Cuvantul Evangheliei se talcuieste unul prin celalalt.

O, iubitilor! Atunci, prin Hristos, prin lumina si iubirea Lui e judecata lumii acesteia si judecata mea; a lumii mele. Sa nu uitam: nu ne ocupam de lumea toata si ne uitam pe noi. Inainte de toate: de noi. Deci: datoria mea fata de Dumnezeu – te cutremuri cand te gandesti – pe care o uitam adesea, si datoria mea fata de semen sau a semenului meu fata de mine. Cand noi gresim, inainte de toate lui Dumnezeu gresim si datori Lui suntem si pentru fratii nostri.

…Si Stapanul a iertat acea datorie imensa, facandu-i calculul datoriei prin Logos, prin Fiul Lui; se deschide aici si alt inteles. De acea a fost nevoie ca Fiul Lui sa vina sa plateasca datoria pentru noi (si cu noi impreuna; nu fara noi). Dar numai El putea, Hristos, unindu-Se cu noi, sa plateasca datoria noastra in fata Parintelui Ceresc; cum va spune Sfantul Pavel: “El a purtat pacatele noastre in trupul Sau pe lemnul Crucii…” Si, precis, asa cum s-a descoperit in Hristos, mila si lumina divina pot sa vindece tot ce e in lume, tot raul din lume.

…Caci avea o asemenea datorie, in care, ca sa poata plati – auziti deci adauga: “trebuia sa-l vanda”; pe el sa-l puna la temnita si pe copii, pe sotia lui si toate avutiile lui.

Ce se descopera si aici? Cand eu gresesc, greseala mea inraureste in jur; se raspandeste raul din mine (ca si binele – si uneori mai degraba decat binele; ca, din nefericire, raul e contagios si nu binele). Se raspandeste raul din mine, sa nu uit: asupra sotiei mele, asupra copiilor mei, asupra tuturor celor din jur. Atunci cand pacatuiesti – sa nu uiti – sa te gandesti si in jurul tau, caci intunericul din tine se raspandeste in jurul tau. Asta inseamna ca a dat sa fie vandut si sotia si copiii si tot ce a avut, ca sa plateasca datoria. Pacatul meu ii implica pe toti. Ati vazut cum spunea doctorul Kenett [?]: Un avort implica si pe altii din acelasi san matern – frati sau surori.

Deci – primele doua ganduri: Datoria mea fata de Dumnezeu si fata de semeni; (impreuna sunt luate; impreuna trebuie judecat); si salvarea – lumina, iubirea divina care se revarsa. Si Dumnezeu imi iarta daca eu ma rog. Ca a spus: “Pentru ca m-ai rugat ti-am iertat datoria”. Cand eu ma rog, eu comunic; eu vorbesc ori strig; si Dumnezeu asculta. “Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea!” – zice psalmistul. “Intru dreptatea Ta sa nu intri la judecata cu robul Tau!” – primeste-ma asa, Doamne! Si Dumnezeu ma iarta.

Dar cum ma iarta; am auzit: “Iesind datornicul (iesind din fata lui Dumnezeu), a intalnit pe un semen al lui, care-i datora o suta de dinari; si-l sugruma, sa-i plateasca datoria”. Si nu-l ierta. Deodata apare aici o intrebare de zbucium launtric. Noi stim ca in duhul Evangheliei iertarea inseamna vindecare. In inteles divin iertarea nu-i un simplu act gratial – o gratiere – in sensul juridic. Gratierea iarta pacatul dar ramane considerarea vinovatiei. Nici nu sterge cazierul, nu? Gratierea nu sterge cazierul; numai amnistia sterge cazierul; de aceea si spune Scriptura, cand e vorba de amnistie, de iertare, prin gura Sfantului Pavel: “Nici nu-mi voi mai aduce aminte de pacatele tale”. …Atunci l-a iertat; i-a iertat toata datoria; iar iertarea inseamna vindecare.

Te intrebi zbuciumat: Cum Doamne, s-a vindecat sluga? Pai nu s-a vindecat. Ca dovada, cand l-a intalnit pe semenul sau, il sugruma, il strangea de gat sa-i plateasca. Atunci, noian de taine se dezvaluie aici. Primul act al lui Dumnezeu – mai ales in viata de aici – e un act al harului, de gratie, act gratial; si acest dar, acest cuvant de iertare, de impartasire a harului, la el trebuie sa raspund eu.

Ganditi-va: ca insusi actul capital al mantuirii, cand a coborat Arhanghelul din cer la Fecioara Maria: “Bucura-te cea plina de har!” – si a vestit ca se va intrupa Fiul lui Dumnezeu din sanul ei. Iar ea, stiti ce a raspuns: “De unde mie aceasta? Eu nu stiu de barbat”. Deci a intrat in dialog si i-a raspuns Arhanghelul: “Duhul Sfant va pogori peste tine. Puterea Celui de sus te va umbri. De aceea si Sfantul ce Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema”. Si, mai mult, Arhanghelul ii da si o alta proba: “Ci iata, Elisabeta – rudenia ta – care era stearpa, a primit si ea dar de la Dumnezeu (mama Sfantului Ioan Botezatorul); si a sasea luna este ei astazi”. Deci Dumnezeu ii da har, vine si cu argumente, daca vreti, si numai dupa aceasta, in sfintenia Lui, in iubirea lui si in intelepciunea Lui, a cerut adeziunea Maicii Domnului; ca abia dupa aceasta descoperire si marturie si proba, Maica Domnului raspunde: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau.”

Observati? Deci la harul lui Dumnezeu, harul iertarii, milostivirii Lui, trebuie sa raspund si eu. Si sluga aceea, careia Dumnezeu i-a dat harul iertarii, i-a dat gratierea aceasta… Eu sunt incredintat ca tema aceasta in jurisprudenta, care cuprinde si gratiere si amnistie, de aici este inspirata, din Evanghelie, din lucrul lui Dumnezeu cu noi. Caci in actul mantuirii, sa nu uitam iubitilor (si sfintii au cunoscut si au marturisit), Dumnezeu impartaseste intai harul acesta gratial si apoi te lasa pe tine, ca tu sa lucrezi, sa raspunzi la el, si harul sa lucreze in tine, propriu-zis; ca el lucreaza, iar tu sa fii deschis harului. Si avem date exemple la Vietile Sfintilor. Sfantul Pavel a primit descoperirea mare, darul, pe drumul Damascului, dar dupa aceea, trei ani s-a retras in Arabia pietroasa, a cercetat Scripturile si s-a rugat. Si atunci a primit el descoperiri pana la al treilea cer. Au trebuit trei ani… Despre alt sfant se spune ca cinsprezece ani a trebuit sa se osteneasca. Altul treizeci si ceva de ani…Vom mai grai despre asta. In drumul acesta al dobandirii iertarii ca vindecare. Ca vindecare – pentru ca, iata, acea sluga a primit harul, harul gratial de iertare, dar nu s-a vindecat. Ca dovada: il strangea de gat pe semenul lui. Nu era vindecat.

Atunci, iata, alta mare taina; taina a tainelor: Nu te vindeci prin tine insuti. O, pleaca unii de la pacat!… Nu te vindeci prin vointa ta. Nu redevii ceea ce ai fost chemat sa fii – zidit dupa chipul lui Dumnezeu si in perspectiva unei neincetate asemanari cu El…

Prin puterea, prin voia lui Dumnezeu, retineti! Si reflectam mai adanc la acest fapt, pentru ca, repet: descopera taina tainelor. Zice psalmistul: “Caci mai buna e mila Ta decat viata”. Decat viata insasi pe care o am eu. Mila lui Dumnezeu e mai mult decat atat… si care trebuie sa ma insoteasca mereu. Iar Sfantul Iacob spune in epistola lui, acel cuvant pe care noi mereu il rostim la incheierea Sfintei Evanghelii: “Caci tot harul desavarsit si toata darea cea buna de sus este, pogorand de la Tine, Parintele luminilor”.

Ce ne spune aceasta? Va spuneam ca e o taina a tainelor. O, iubitilor! Aceasta ne vorbeste negrait, la intelesul fiecaruia din noi, despre Dumnezeu, marturia suprema, pentru oricine (sa se trezeasca si credinciosii, dar mai ales necredinciosii); si anume: ca nu pot fi buni prin ei insisi; ca nu poti fi bun decat prin mila lui Dumnezeu. Nu-L cunosti pe Dumnezeu decat pentru ca El Se descopera. Cand zice cineva: Sa-L vad, sa-L vad!… Da! Crede in Revelatie, pentru ca El S-a descoperit! Si nu esti bun prin tine insuti, nu esti luminat prin tine insuti, nu esti drept prin tine insuti, ci esti numai prin Dumnezeu. Caci daca tu ai fi drept prin tine insuti, daca tu ai fi lumina prin tine inuti, daca tu ai fi bun prin tine insuti, deci daca aceste valori ar depinde de tine, atunci tu ai fi bun in etern; tu ai dispune de ele. Va intreb: Dispun oamenii de ele? Sunt oamenii buni cand stiu bunatatea, dreptatea, adevarul, lumina? De ce nu sunt buni, atunci? Pentru ca nu sunt de la noi. Acesta este argumentul indiscutabil. Reflectati la aceasta idee capitala: De ce n-au reusit…? Ar fi trebuit ca toti conducatorii comunisti sa se intrebe; pentru ca ei, sarmanii, s-au despartit de Dumnezeu si au zis ca ei vor face paradisul pe pamant.

Ingaduiti sa spun aici, poate ati auzit de Runacearski [?] ; acesta a fost primul ministru al invatamantului din regimul lui Lenin. Si auziti cum punea el sa se roage – ca sa inlocuiasca, sa mimeze: “Clasa, sfanta clasa muncitoare! Sfinteasca-se numele tau, Vie imparatia ta pe pamant!…”. Sarmanul de el. Nu vedeti?! – se deschide aici un inteles pentru toata istoria lumii, ca si pentru istoria mea; ca: “Tot harul desavarsit, toata darea cea buna, de sus coboara…”. Si, cum spune Sfantul Pavel: “A voi binele este in mine, dar nu fac binele pe care-l vreau, ci raul pe care nu-l voiesc”. Ei, de ce? De ce nu fac? Daca stiu binele, stiu adevarul, stiu toate aceste valori… Daca ele ar depinde de mine, daca ar pleca de la mine, asa cum depinde de mine un ban sau un bun pe care il am… Ei, nu decidem noi; ca dovada, ca lumea, prin ea insasi, nu este mai buna. Puneti problema oricui, iubitilor! Intelegeti ce dezvaluire uluitoare ne face aceasta Evanghelie? Ca el, datornicul, a fost iertat, deci primise mila lui Dumnezeu, si afara, fara mila lui Dumnezeu, devenea criminal; fara lumina lui Dumnezeu, fara iubirea Lui, devii criminal.

Aceasta e taina lumii si taina salvarii lumii. Cuvantul cu care incepe Evanghelia – v-am spus – este logos? Deci e implicat Hristos. El ne-a dat aceasta lumina. Deci ca sa pot ierta, eu trebuie sa fiu iertat. Eu trebuie sa fiu vindecat. Eu nu pot sa vindec pe semenul meu daca eu nu sunt vindecat. Cum? – Prin lumina si iubirea divina pe care Mantuitorul, in parabola, o precizeaza in ultimul cuvant: Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre daca voi nu veti ierta… cum? Si tot in greceste spune: kardia – “din inima”. Acolo e genitivul plural: kardeon – din inimile voastre. Ce inseamna din inima? Parintii spun ca inima este locul lui Dumnezeu, locasul, casa lui Dumnezeu. De aceea Scriptura spune: “Fiule, da-Mi inima ta” (ca Eu sa locuiesc in ea). Atunci eu pot sa fiu vindecat.

E uluitor acest cuvant. Cel putin pe mine ma cutremura. E uluitor: Eu nu pot fi vindecat decat atunci cand inima mea a devenit locasul iubirii lui Dumnezeu; al iubirii Logosului, iubirea lui Hristos; Care, Dumnezeu fiind, a luat chipul robului; si nu numai atat: Care, auziti, mi-a dat mie sa ma hranesc si cu cuvantul adevarului, dar si cu Trupul Lui, ca a zis: “De nu veti manca Trupul Meu si nu veti bea Sangele Meu, nu veti avea viata intru voi”. Asta inseamna expresia iubirii supreme. Iubirea inseamna, atunci, impartasire – Impartasanie. Intelesul iubirii este Impartasania. Impartasirea din iubire dumnezeiasca.

Si ne mai spune Evanghelia ceva: Pot sa primesc un act gratial – deci ca acea sluga, o iertare, si eu sa cad, cum a cazut Sfantul Petru (aplicand la noi). Sfantul Petru s-a impartasit din cuvantul lui Dumnezeu. Cand ucenicii, auzind cuvantul acesta: “De nu veti manca trupul Meu, de nu veti bea sangele Meu, nu veti avea viata…”. Ci: “Cum? Sa mancam noi trupul Lui?” Si atunci unii au plecat. Iar Iisus le-a spus ucenicilor: “Voi nu vreti sa va duceti?” Petru a raspuns: “Doamne, de la Tine, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vietii de veci”. Deci: in cuvintele Tale e viata. Deci Petru s-a impartasit din cuvantul Lui; si s-a impartasit din Trupul si Sangele Lui, la Cina cea de Taina. Si pe urma, ce a facut Petru? – S-a lepadat. Deci poti sa te si impartasesti – si din Evanghelie, si din Trupul si Sangele Mantuitorului – si apoi, fereasca Dumnezeu, sa cazi. Nimeni sa nu mai spuna: Pai uite, face pe crestinul, se impartaseste mereu, in fiecare zi, si cade. Sa nu judecati; sa te judeci pe tine. Ca-l judeci pe Petru in clipa aceea. Tu nu-ti dai seama ce faci.

Si, daca de trei ori Petru s-a lepadat, de trei ori Mantuitorul i-a spus, dupa Inviere: “Simone al lui Iona, Ma iubesti tu mai mult decat acestia?” – de trei ori. “Da Doamne, Tu stii ca Te iubesc”. Dar ce inseamna acest cuvant: Ma iubesti? Sa iubesti cum? Cand iubesti pe cineva, asa cum Hristos o cere, inseamna sa te impartasesti din iubirea Lui, din iubirea divina. I-a spus: “Paste oile Mele!” (“precum M-a trimis pe Mine Tatal, si Eu va trimit”. Deci asa cum Eu am iubit, dorind sa se hraneasca cineva cu cuvantul Meu, cu Trupul si Sangele Meu…). Atunci eu descopar iubirea. Si a iubi inseamna a ma impartasi din aceasta iubire a lui Hristos.

Aceasta inseamna iertare si vindecare. Aceasta ne spune Evanghelia. Dar cel mai adanc, uluitor e acest cuvant: Vindecarea nu vine de la mine. Lumea nu se va vindeca fara Dumnezeu, pentru ca vindecarea nu-i din lumea aceasta. Iubirea dumnezeiasca nu-i din lumea aceasta; Evanghelia nu-i din lumea aceasta; lumina, adevarul, nu-i din lumea aceasta; dar e pentru lumea aceasta. Eu trebuie sa ma impartasesc din ea; din lumina divina, din iubirea divina. Si numai asa eu pot sa vindec si pe altii: daca eu m-am vindecat pe mine. Si ati vazut cum incepe: Cu Hristos incepe; cu Logosul; in El e si credinta si nadejdea si dragostea.

Inchei… vi se va parea poate ciudat, dar e o marturie. Cand am fost, acum o luna si ceva, la o conferinta, in Franta, a doua zi dupa ce s-a incheiat congresul, am mers la un cimitir, la cimitirul Montparnasse – unul din cimitirele importante ale Parisului. La Pere Lachaise e inmormantat George Enescu, dar la Montparnasse sunt si alte personalitati romane inmormantate. Eu mersesem pentru unul caruia i se tradusese o carte la noi: Georges Habra, si facusem o prefata (a tiparit-o editura Anastasia). S-a vandut la noi aici – Iubire si concupiscenta, asa s-a numit. In sfarsit… Dar am mers la mormintele cui? – Emil Cioran, Constantin Brancusi, Eugen Ionescu; si m-am rugat. Si am observat la fiecare cate ceva. La Emil Cioran, numele lui, anul venirii in lume si anul iesirii din lume: 1911-1995. Atat. Pe piatra de pe mormant nimic altceva. Cautam un semn. Nu era. Ce semn cautam? – Semnul crucii. Nici macar familia, rudeniile, nu s-au gandit. Am mers la Constantin Brancusi; la fel: anul venirii in lume: 1876; anul iesirii:1957. Constantin Brancusi si inca o persoana: Alexandra; si pe piatra de pe mormant, scrijelita, incrustata, o cruce (sapata adica, putin, in piatra de pe mormant). Am mers mai departe si am gasit mormantul lui Eugen Ionescu. La fel: numele, anul venirii pe lume:1909; anul iesirii din lume:1994; si din placa de pe mormant, de zid, iesind in relief – Crucea. La unul lipsea, la altul era zgariata, scrijelita, aici iesea in relief. La capatai nu era la niciunul; si jos, o inscriptie… Ingaduiti sa v-o dau in limba in care a fost scrisa si apoi o traducem impreuna. Trei randuri: primul rand: Prier Le…; randul doi: Je ne sais qui; randul trei: J’espere: Jesus Christ.

Traducem impreuna: primul rand: Prier Le – infinitivul de la prier – deci a ruga sau sa rugam. Je ne sais qui – nu stiu cine; dar in incheiere: J’espere: Jesus Christ – Eu sper, nadajduiesc – Iisus Hristos. Parca-mi venea cuvantul pe care-l rostim noi pentru toti cei adormiti (e cuvant consacrat la noi – poate de acolo l-a luat si el): Toti cei care au adormit in nadejdea invierii si a vietii de veci. Deci in aceasta nadejde a incheiat si el viata, in Hristos.

O marturie; iar aceasta nadejde descopera cuvantul ultim din Evanghelie: Din inima sa ierti! Si actul final: Ai primit un act gratial in timpul vietii, de iertare; ai cazut de atatea ori, suflete! Dar lupta-te, nu inceta! Si nu uita: In ce te vei fi aflat, in aceea vei fi judecat.

Faca Domnul, toti sa ne aflam… Sa nu uitam: Sa fii pregatit ca si cum ai pleca in clipa asta. Dar sa ostenesti ca si cum ai trai o vesnicie! Si traiesti o vesnicie. In orice clipa sa te simti: In ce te vei fi aflat, in aceea vei fi judecat. In nadejdea in Iisus Hristos Domnul vietii, Domnul iubirii, Domnul mantuirii, Domnul luminii de veci. AMIN.

Parintele Constantin Galeriu

Sursa: crestinortodox.ro