Copilul televizorului
In conditiile in care, din primii ani de viata, copilul este lasat zilnic un numar semnificativ de ore in fata televizorului sau a calculatorului (4-5 ore), cand o mare parte a factorilor agravanti sunt prezenti, lipsind in schimb cei care ar putea sa amelioreze efectele televiziunii, iata cum ar arata un posibil portret al copilului televizorului:
Egoist si individualist, ghidat numai de propriile interese si placeri, tanarul crescut in fata micului ecran este incapabil sa se descurce singur in viata. Tiranic cu propriii parinti, indraznet pana la obraznicie cu cei mai mari decat el, ca si cum i s-ar cuveni totul, isi aroga toate drepturile si libertatile, fara a considera ca are vreo datorie sau responsabilitate. De fapt, cercetarile arata ca, neexer-sandu-si acest comportament – asumarea unor responsabilitati -, nu si-a dezvoltat ariile corticale care proceseaza aceasta abilitate. Astfel ca si atunci cand in viata va vrea cu tot dinadinsul sa-si asume o anumita responsabilitate, din punct de vedere mental, va intampina mari dificultati.
Acest tanar care lasa impresia ca stie totul, ca are raspuns la toate, mascheaza de fapt in spatele pseudoculturii afisate cu suficienta o incultura crasa. Crescut intr-o camera de bloc, cunoscand lumea prin sticla micului ecran, nu are cunostinte elementare privind natura, animalele, plantele sau fenomenele fizice cele mai obisnuite. Nu se pricepe la nici un mestesug si nu stie sa se descurce intr-o situatie oarecare. Tanarul care si-a format prin televizor o perceptie falsa despre lume si despre sine este, practic, lipsit de orizontul de intelegere si cunostinte pe care oricare copil de la tara sau din trecut il avea in mod normal.
Cu toate ca face pe „durul”, aratandu-se sigur pe sine, precum i-a vazut pe cei de la televizor, acest copil, datorita nedezvoltarii normale a ariilor prefrontale este foarte impulsiv, este labil emotional, incapabil sa-si controleze comportamentul si sa-si infraneze dorintele. invatat sa faca numai ce vrea, sa nu asculte de nimeni, mai cu seama de parinti sau profesori, tanarul plamadit de televiziune in duhul culturii nihiliste se supune insa cu docilitate comandamentelor impuse de moda, este deschis superstitiilor, reclamelor publicitare si urmeaza cu fidelitate modelul eroilor de pe micul ecran.
Acest tanar, gata oricand sa se distreze, sa cheltuiasca banii pe diferite lucruri, este incapabil sa-si asume o activitate ce presupune un anumit efort, sa se concentreze cu atentie asupra unei lucrari oarecare. Pasiv, delasator si neglijent, ii este greu sa se obisnuiasca cu munca si sa faca un lucru de care sa fie multumit si el, si ceilalti. Desi cauta permanent colectivitatea, vorbeste despre prieteni si prietenie, tanarului obisnuit cu comportamentul pasiv si comod al telespectatorului, egoist si individualist, ii este greu sa dezvolte o profunda comunicare interpersonala, o prietenie de durata care sa presupuna fidelitate si seriozitate.
in privinta relatiei de dragoste, lucrurile stau cu mult mai rau. Cu toate ca-si cheltuieste o mare parte a tineretii cu aceasta problema, nu stie mai nimic despre ce inseamna cu adevarat dragostea. Nu stie practic sa iubeasca pentru ca nu a invatat sa rabde, sa ierte, sa se jertfeasca, sa-l compatimeasca pe celalalt, sa-i asume neputintele si sa-l sprijine. Crezand ca dragostea se reduce la povestea sentimentala incheiata cu o relatie sexuala, la distractie si placere, acest tanar este permanent deziluzionat de persoana celuilalt si de propria persoana. De fapt, aceasta este drama cea mare a copilului sau a tanarului culturii mediatice: discrepanta uriasa dintre pretentiile sau drepturile pe care televiziunea l-a invatat sa si le revendice si capacitatile mentale, disponibilitatile emotionale, afective si abilitatile practice pe care tot televiziunea i le-a modelat.
Acest handicap il resimte in tot ceea ce face. Astfel, chiar daca pe ceilalti reuseste sa-i pacaleasca intr-o anumita masura, desi chiar pe el insusi se minte incontinuu, folosindu-se de mijloacele eufori-zante, amnezice si anestezice puse la dispozitie de cultura divertismentului, in adancul sufletului se simte complexat de slabiciunile pe care le are, nemultumit si frustrat de propriile neputinte.
Acest tanar, care apartine prin crestere mai mult televiziunii, culturii mediatice sau nihiliste decat parintilor si lumii reale, nu a apucat sa-si formeze si sa-si dezvolte forul de constiinta. Raportul sau cu lumea reala este redus, orizontul de intelegere – foarte ingust. Nu este capabil sa se descurce in viata, sa-si evalueze actiunile, sa-si planifice viitorul. Traieste doar clipa de fata prin senzatiile pe care aceasta i le furnizeaza, incapabil sa se detaseze reflexiv pentru a-si da seama ce se intampla cu el. Gandurile, sentimentele, emotiile si actiunile ii sunt dictate si dirijate de altcineva. Este, asadar, un om bolnav, neputincios, care, mai mult sau mai putin constient, poate sa faca rau celorlalti, el insusi suferind pentru infirmitatile pe care le are, pentru faptul ca nu se poate realiza in mod desavarsit ca om.’
Virgiliu Gheorghe
sursa: crestinortodox.ro
