O cântare calofonică pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Calofonia, adică frumoasa glăsuire, este stilul muzical cultivat în Bizanţ în epoca Paleologilor (1261-1453). Ea este considerată zenitul artei sonore bizantine (E. Wellesz 1962)

Trăsăturile caracteristice ale acestui stil sunt prelucrarea textului imnografic tradiţional, ţesătura melodică foarte bogată-melismatică, planul complex al cadenţelor care articulează subtile modulaţii în cadrul sistemului celor opt glasuri şi inserţia aşa-numitelor teriremuri, pasaje cântate pe silabe fără sens noţional (terere tororo anane…) (Gr. Stathis 1992).

Maestrul inegalabil al calofoniei este Sfântul Ioan Cucuzel (ca. 1270-† înainte de 1341), călugăr isihast la Marea Lavră din Sf. Munte Athos, contemporan cu marele zugrav Manuil Panselinos şi cu Sf. Grigorie Palama, unul dintre cei mai străluciţi părinţi ortodocşi, care a formulat învăţătura despre energiile divine necreate:

Fiinţa lui Dumnezeu este mai presus de înţelegerea umană, dar omul poate deveni părtaş energiilor divine necreate (Viaţa, Harul, Lumina, Bucuria, Frumuseţea, Iubirea…), ajungând astfel la îndumnezeire (theosis: Părintele D. Stăniloae 2006, P. Christou 1991).

În manuscrisele celebrei Şcoli muzicale de la Putna (sf. sec. XV-sec. XVI) se găsesc mai multe cântări cucuzeliene în limba greacă, alături de alte creaţii al maistorilor bizantini şi ale psalţilor putneni. Una dintre aceste cântări care au răsunat în bisericile noastre, aducând ajutor şi nădejde în vremi de cumpănă, este dedicată Sf. Mucenic Dimitrie, ocrotitorul Tesalonicului.

Ostaş de frunte al oastei romane, tânăr proconsul şi dregător al întregii Ellade, Sfântul Dimitrie s-a dedicat luptei pentru Împărăţia lui Dumnezeu pe câmpul de bătălie interior din inima şi mintea omului. Propovăduindu-l pe Mântuitorul Hristos tinerilor tesaloniceni, a fost întemniţat şi străpuns cu suliţe la 26 octombrie, anul 305.

Prezenţa lui este puternică, mijlocitoare, sfinţitoare, plină de har şi ajutorul lui se revarsă necontenit pentru toţi care-l caută cu dragoste. Iată cum este invocat Marele Mucenic în cântarea Sf. Ioan Cucuzel (Φρούρησον πανένδοξε), cu text prelucrat după Anatolie sau Leon Vizantie, imnografi din sec. VIII:

Păzeşte preafericite

cetatea care te măreşte

de toate împresurările potrivnice,

ca cel ce ai îndrăzneală

către Hristos, Care te-a proslăvit pe tine.

Preafericite Dimitrie, păzeşte

cetatea care te cinsteşte;

pe voevozi în luptă-i însoţeşte,

cetatea ta o întăreşte,

cea care te cinsteşte cu evlavie.

Preafericite Dimitrie

Tererere….

ca cel ce ai îndrăzneală

către Hristos, Care te-a proslăvit pe tine.

(tradus din greceşte cu ajutorul textului din Psaltichia Rumănească a lui Filotei sin Agăi Jipei din anul 1713, ed. Sebastian Barbu-Bucur 1986).

Cântarea este o ascensiune. La sfârşit, cuvântul irumpe în jubilaţie. Alexander Lingas a subliniat legătura dintre calofonie şi isihasm, iar Antonios Alygizakis a sesizat paralela dintre glas/octaihie şi Lumină, dintre calofonie şi filocalie. Sfântul Nicodim Aghioritul, editorul vestitei Filocalii, de la a cărui trecere la Domnul (1809) se împlinesc 200 de ani, îndeamnă: “Să fie numele lui Iisus dulcea preocupare a inimii tale!”

Iubirea de Frumos trăită prin rugăciune creşte cu aripile cântării frumos glăsuitoare. După cum evidenţiază Lycourgos Angelopoulos, Mitropolitul Filadelfiei. Gherasim Vlahul din Creta (sec. XVII) a folosit învăţătura Sf. Grigorie Palama despre nergiile necreate, pentru a explica legătura dintre cântarea articulată pe cuvântul imnografic şi terirem, dintre catafatic şi apofatic în muzică. Astfel, cântarea bizantină calofonică se vădeşte a fi un drum spre Lumină, spre întâlnirea cu acea Frumuseţe divină care transfigurează lumea, mântuindu-o.

Prof.univ.dr. Maria Alexandru

profesor de muzică bizantină la Universitatea “Aristotel” Tesalonic – Grecia, fiica marelui poet creştin Ioan Alexandru

sursa: Viaţa Liberă