Sfantul Nectarie de Eghina – cel prigonit de fratii sai
Undeva, intr-unul din birourile Patriarhiei, aproape de Sfantul Sava, dupa Sfanta Liturghie, cinci clerici si un gramatic imbracat impecabil isi beau cafeaua din cesti mari, vorbind in soapta. Trei sunt arhimandriti cu ranguri inalte si ocupa posturi de incredere in diverse servicii, unul este Episcop al Nubiei, iar ultimul, cu infatisare de copil, este diacon.
– Asadar, intr-atat va temeti de acest Nectarie? intreba episcopul la un moment dat…
– Nu va puteti inchipui, Prea Sfintite, cat rau si ce pagube poate provoca fanatismul, raspunse unul dintre arhimandriti.
– Nectarie, continua cel de langa el, are ochelari de cal si nu stie altceva decat viata ascetica. Nu intelege lupta ce se da in patrie si metodele noastre diplomatice. Crede ca traieste in vremea Sfintilor Parinti. E dintre cei pe care ii numeati candva izbavitori de suflete. Intelegeti, asadar, din felul in care actioneaza, ce ar insemna sa devina Patriarh… Totul va disparea, totul se va imparti celor desculti si felahilor. Ni se vor goli casele de bani. Vai de greci si vai de noi!”
(Cand primeste din partea unui slujitor patriarhal scrisoarea de suspendare din partea patriarhului, are loc urmatorul dialog):
” – Nu va osteniti sa va duceti la el. Prea Fericitul nu va va primi, căzu greu raspunsul diacului. Chipul ii era neclinitit ca al Sfinxului, acru, zeflemitor, neindurator.
– De ce? intreba iar.
– Hm, cine stie?…. Nu v-ati ingrijit sa aveti cativa oameni de incredere, mai apropiati, acolo, zise diacul. (…)
– Invidia… isi zise in sine clericul nostru. Ciudat lucru, dar de ce oare…
– De veti merge la el, nu va va primi. De altfel e bolnav.
– Bine, fiule. Du-te si Maica Domnului sa te aiba in paza. Si ai grija sa nu… sa nu Il intristezi niciodata pe Hristos!”
“De luni de zile nu primise leafa pentru slujba de Mitropolit. De altminteri, ce primea, nici nu apuca sa puna in sertar… Multe rude si prieteni, compatrioti aflati in necaz ii cereau ajutorul. Pe langa aceasta, mai avea o datorie si la tipografie pentru publicarea vechii culegeri intocmite in adolescenta, <<Comoara de intelepciune sfanta si filosofica>>.
Acum nimic nu-i mai statea in putere. Totul ii scapase de sub control.
Suferea vazandu-i pe sarmanii nefericiti cum plecau cu mana goala. Cand il auzira spunandu-le cu glas pierit ca <<a saracit, fiind dator celor ce-l imprumutasera>>, ramasera impietriti, uluiti, privindu-l neincrezatori, cu ochii plini de suferinta. Apoi continuara a se preumbla, deznadajduiti, prin curte.
In ciuda oprelistii, se duse de trei ori in Alexandria si de tot atatea ori gasi portile Patriarhiei inchise. Sofronios lipsea mereu sau, mai degraba, i se spunea ca lipseste. Ba era la baile de vara, ba facea un turneu, ba calatorea la Sinai. <<Expertii>> il intampinau cu urzeli, sarcasm si o ura de neinteles. De ce? Mergea si, din cand in cand, se oprea adancindu-se in amintiri pe care le cerceta incercand sa gaseasca vreun motiv, vreo cauza, vreo fapta ce sa indreptateasca <<cumplita sa indepartare>>. Ciudat lucru… Iar daca o parte din inaltii prelati gandea iresponsabil, voind sa-l vada Patriarh, el ce vina avea? In fata nimanui nu a exprimat o astfel de intentie, nimanui nu i-a cerut sa lucreze in favoarea sa… Atunci, de ce?
Cand cobori ultima oara in Alexandria, plin de deznadejde, auzi cuvinte nedeslusite, cuvinte aruncate intr-adins spre a-l jigni. Doi rasofori, dintre cei pe care Patriarhul ii ingaduia cu greu in preajma sa, zisera:
– Atentie! trece sucesorul lui Sofronios! rase unul.
– Acum unde si cum isi va mai ticlui planurile? se intreba si celalalt.
Auzind acestea, simti cum totul se naruia in jur. O ceata deasa se asternu imprejur, nori grei aducatori de furtuna.
– Doamne – suspina – Doamne, Dumnezeul meu, da-mi, Te rog, putina putere si ma sprijina pe mine!“
“Sfantul Nectarie – Sfantul secolului nostru“, de Sotos Hondropoulos