Tinerea de minte (pomenirea) a raului

Memorarea si pomenirea pacatelor celorlalti il transforma pe om intr-un fel de colector de pacate, intr-un fel de depozit al raului, intr-un fel de hazna. Nu este deloc greu sa-ti dai seama, la un moment dat, ca, strangandu-le in mintea si in sufletul tau, te umpli tu insuti de dejectiile, de rebuturile si esecurile existentiale ale celorlalti. Dezgustatoare si dramatica este, in continuare, iamginea colportorului acestor dejectii si, mai ales, a celor dispusi sa se hraneasca cu ele.

Postul si tinerea de minte a raului

Aflandu-ne in Postul Mare m-am gandit ca ar fi potrivit sa propun cititorilor Vestitorului spre reflectie o tema speciala pentru aceasta perioada. In timpul postului, suntem chemati, intre altele, sa ne luptam mai mult decat in restul timpului cu pacatele, cu patimile, cu obiceiurile noastre cele rele. in sprijinul acestui gand si a ceea ce urmeaza am sa-l iau drept dumnezeiesc avocat pe Sfantul Ioan Gura de Aur care spune antiohienilor: „Nu este de ajuns Postul Patruzecimii pentru a ne putea impartasi, ci este nevoie intai de toate de virtutea sufletului si, daca este cu putinta, sa nu tinem minte raul, caci a tine minte raul pentru cei cazuti in aceasta inseamna a trai iadul inainte de a ajunge in gheena”. Sfantul Efrem Sirul spune si el ca tinerea de minte a raului zadarniceste stradaniile postului: „Postul nu poate merge impreuna cu tinerea de minte a raului. Cei care, in timp ce postesc si se roaga, aduna suparari si tinere de minte a raului sunt asemenea celor care scot apa din fantana si o pun in vase gaurite. Caci Domnul nu primeste rugaciunea celui care poarta ranchiuna fratelui sau”.

Gravitatea tinerii de minte a raului

Dintre toate pacatele, asadar, m-am oprit la tinerea de minte a raului, pentru ca, pe de o parte este extrem de raspandit si, pe de alta parte, este mult subestimat in ceea ce priveste gravitatea lui. in consecinta, mai nimeni nu se lupta cu el. Este vorba, desigur, despre tinerea de minte si pomenirea raului facut de ceilalti, pentru ca tinerea de minte sau pomenirea raului facut de tine insuti nu este bineinteles un lucru rau, ci dimpotriva este un lucru pozitiv. Daca trebuie sa tinem minte pacatele, atunci numai pe ale noastre trebuie sa le tinem minte, pentru ca daca le vom tine minte pe ale noastre, niciodata nu vom tine seama de cele straine, spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

Cercetand aceasta tema la cativa Sfinti Parinti am fost surprins – asa cum cred ca vor fi si cititorii acestui articol – sa constat ca, in aprecierea acestora, tinerea de minte a raului este un pacat mult mai grav si mai periculos decat il consideram noi de obicei. Acelasi Sfant Ioan Gura de Aur, vorbind despre gravitatea acestui pacat, spune ca nimic nu uraste atat de mult si nu respinge Dumnezeu ca pe omul care pomeneste raul si tine manie. Pomenirea raului este socotita a fi un pacat atat de grav pentru ca, pe de o parte, ea insasi nu are puterea sa ajunga la iertare, iar pe de alta parte impiedica iertarea celorlalte pacate: „Cat despre pomenirea raului – spune Sfantul Ioan Gura de Aur -, aceasta este mai rea decat orice alt pacat, caci toate celelalte pacate isi pot afla iertare, insa aceasta nu numai ca nu are puterea sa ajunga ea insasi la iertare, ci si pacatele care disparusera odata le aduce din nou la viata!”. Pomenirea raului este mai grava decat toate celelalte pacate si prin firea ei: „Caci desfranatul sau adulterinul odata ce si-a implinit pofta si a pus capat pacatului, daca, trezindu-se, voieste sa lase pacatul si dupa aceasta urmeaza pocaintei, are o oarecare mangaiere; cel care tine minte raul insa lucreaza pacatul in fiecare zi si niciodata nu-1 termina, in primul caz s-a intamplat faradelegea si s-a savarsit pacatul, in cel de-al doilea, pacatul are in fiecare zi indrazneala; de la cine vom avea, spune-mi, iertarea cei care ne predam de buna voie acestei fiare salbatice si viclene?” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Sfantul Efrem Sirul aseamana tinerea de minte a raului cu cangrena: „Precum cangrena cuprinde trupul si nu se mai vindeca, la fel si tinerea de minte a raului cuprinde sufletul monahului”. Tot el spune: „Daca ascunzi in inima ta patima tinerii de minte a raului, te faci locas al maniei si al necunostintei si odata cu acestea al tristetei, iar vederea fetei tale se schimba. Caci, caile celor ce tin minte raul duc la moarte, zice Scriptura. Barbatul mandru de multe se va intrista; iar cel smerit se va bucura in Domnul pentru totdeauna. Cel ce ascunde tinerea de minte a raului in inima sa se aseamana cu cel care hraneste sarpele la sanul sau”.

Sensul exact al pomenirii raului

In literatura crestina exista un concept foarte clar definit si un termen tehnic incetatenit care-l exprima si care in limba romana nu poate fi tradus cu exactitate. Exista o intreaga familie de cuvinte in jurul acestei notiuni, pe care am s-o reproduc, desi limitele unui articol nu reclama acest lucru. Verbul este mnisikakein (de la mimniskein – a aminti, a pomeni si kakon – rau), care se traduce cu a tine minte raul dar sensul cu care s-a consacrat este mai exact urmatorul: a tine minte un rau pe care ti l-a facut cineva si a nutri resentimente la adresa aceluia. Substantivul este mnhsikakia ceea ce se traduce cu pomenirea raului, dar ca sens este redat mai curand cu ranchiuna, ceea ce inseamna tinerea de minte a raului insotita de gandul rau si de razbunare la adresa celui care ti-a facut rau. Adjectivul mnisikakein inseamna cel care tine minte raul sau mai exact ranchiunosul. Sunt relevante sinonimele pe care dictionarul limbii romane le da acestuia: razbunator, dusmanos, ostil, vindicativ, pizmas, invidios, zavistie.

Gravitatea acestui pacat este data si de faptul ca poate deveni un fel de stare generala si permanenta, in care tinerea de minte a raului nu se limiteaza la raul pe care ti l-a facut de cineva, ci se extinde la contabilizarea relelor tuturor celor din jur. Este vorba despre o inclinare spre memorarea relelor celorlalti, care devine un fel de nevoie personala, un fel de hrana.

Tinerea de minte a raului este un pact cu diavolul

Evagrie Ponticul are un cuvant greu referitor la tinerea de minte a raului si legatura acesteia cu personificarea raului, diavolul: „Cel care are ranchiuna pe demoni, nu poarta ranchiuna oamenilor; cel care face pace cu demonii/ acela il razboieste pe fratele sau. Tinerea de minte a certurilor este ca un foc ce arde in inima, in timp ce sufletele celor care nu tin minte raul se racoresc duhovniceste. Precum carbunii se aprind de la scanteie, tot asa sufletele care tin minte raul sunt coplesite de ganduri rele; cat doare muscatura de scorpion, atata amaraciune are sufletul care tine minte raul”.

Tinerea de minte a raului si pacatele insotitoare

Este important de vazut ca tinerea de minte a relelor sau pacatelor celorlalti nu este izolata. Ea este cauzata de o serie intreaga de alte rele si conduce la o alta serie de multiple si grave pacate. Poate tocmai aici este motivul pentru care Parintii Bisericii o socotesc mult mai grava decat orice pacat.

Tinerea de minte a raului este cauzata si alimentata de mandrie, de invidie, de suficienta de sine, de indreptatirea de sine, de rautate, de ura, de manie. Cineva care simte nevoia acuta de a contabiliza pacatele celorlalti si de a le tine minte, o face pentru a se asigura ca el este mai bun decat ceilalti. Cel mandru vede pacatele celorlalti si nu le vede pe ale sale, iar cel smerit vede pacatele si neputintele sale si nu le vede pe ale celorlalti sau oricum chiar daca le vede le considera mai mici decat pe ale sale. Cel mandru isi linisteste constiinta cu evidenta faptului ca, pe langa ale celorlalti, pacatele sale sunt mai mici si mai putin grave. Tinerea de minte a pacatelor celorlalti merge mana in mana, asadar, cu tendinta de justificare, minimalizare sau uitare a propriilor pacate si aduce cu sine lipsa de mobilizare pentru lupta cu propriile pacate.

In fond, la radacina tinerii de minte a raului se afla un adanc complex personal de inferioritate: avand simtul sau intuitia adanca – nemarturisita nici macar siesi – a slabiciunilor Si neputintelor sale. Cel care se inarmeaza cu memoria pacatelor celorlalti o face amagindu-se in felul acesta ca lucrurile nu stau asa cum par a fi, daca altii sunt mai rai ca el, inseamna ca el nu este atat de rau. Este un infantilism evident, o lipsa de maturitate, o lipsa de barbatie, din moment ce evitam din temere sa ne confruntam cu adevarata noastra stare sau fata.

Cred ca situatia societatii romanesti actuale, in care toata lumea se vaita de toata lumea, in care fiecare roman invinovateste pe toti ceilalti si nimeni nu vorbeste de propriile neputinte si responsabilitati, arata cat de raspandit este raul tinerii de minte a raului.

Tinerea de minte a raului este strans legata de judecata aproapelui si de colportarea raului prin intermediul clevetirii, calomniei, delatiunii, intrigii, invectivelor, parei, etc. Pentru a tine minte raul sau pacatele celorlalti trebuie mai intai sa le iei seama, sa judeci deci cu rautate si partinire pe ceilalti, sa le consemnezi pacatele apoi sa le colectezi in propria-ti memorie si sa improspatezi memoria lor pomenindu-le frecvent. De fapt, judecata celorlalti este un lucru rau pentru ca aceasta de obicei nu vizeaza lucrurile bune, ci lucrurile rele ale semenilor. ii judecam pe ceilalti in neputintele si pacatele lor manati de o pornire mai mult sau mai putin constientizata de indreptatire de sine.

Impotriva Bisericii si a lui Dumnezeu

Cred ca gravitatea tinerii de minte a raului este data si de faptul ca plaseaza pe subiectul acesteia intr-o postura potrivnica Bisericii si atitudinii acesteia fata de relele sau pacatele oamenilor. in timp ce Biserica, prin chemare la pocainta si iertare, colecteaza in discretie desavarsita pacatele oamenilor prin Taina Spovedaniei si le inmormanteaza in secretul spovedaniei, intorcandu-le in nefiinta din care au venit si curatind astfel lumea de rau, cel care tine minte pacatele si greselile celorlalti perpetueaza raul in memoria sa si, prin colportare, in memoria celorlalti. Raul neavand suport existential propriu se ataseaza si se foloseste parazitar de omul care, neatent, mentine raul in lume si-1 multiplica. Daca iertarea este una din poruncile fundamentale si insistente ale Mantuitorului Hristos, tinerea de minte a raului si propagarea acestuia, prin banala barfa sau prin mult mai rafinatele mijloace precum calomnia sau delatiunea, este o evidenta neimplinire a poruncii dumnezeiesti si impotrivire. Din Evanghelia Mantuitorului Hristos si din practica bimilenara a Bisericii reiese clar ca iertarea este singura cale de limitare si imputinare a raului. Prin contrast, tinerea de minte a raului este calea sigura prin care raul se inmulteste.

Prin memorarea si pomenirea raului ne situam si intr-o atitudine intru totul opusa atitudinii lui Dumnezeu insusi, ne aflam potrivnici sau luptatori impotriva lui Dumnezeu, care departe de a vana pe pacatosi pentru pacatele lor, ii asteapta cu indelunga-rabdare sa se intoarca. Si cand un pacatos se intoarce la Dumnezeu cu pocainta, bucuria lui Dumnezeu este mai mare decat pentru nouazeci si noua de drepti care nu au nevoie de pocainta, dupa marturia Mantuitorului Hristos insusi (Luca 15,7).

Omul hazna

Memorarea si pomenirea pacatelor celorlalti il transforma pe om intr-un fel de colector de pacate, intr-un fel de depozit al raului, intr-un fel de hazna. Sa mi se ierte fortarea limbajului, dar am socotit ca este o imagine care poate ne-ar putea genera sila de noi insine si ne-ar ajuta sa luptam impotriva acestui pacat devastator. Nu este deloc greu sa-ti dai seama, la un moment dat ca, strangandu-le in minte si in suflet – pentru ca tinerea de minte a raului este inevitabil insotita de rautate – te umpli tu insuti de dejectii, de rebuturile si esecurile existentiale ale celorlalti. Ce-ar fi sa intelegem, intr-o buna zi ca putem sa ne umplem mintea si sufletul cu lucrurile frumoase, bune ale semenilor nostri, hranindu-ne sentimentele frumoase la adresa lor si impartasindu-le sj celorlalti. Cat de clara este diferenta intre a fi depozitarul si colportorul de rele sau depozitarul si semanatorul de lucruri bune si frumoase. O alta imagine care-mi vine-n minte acum este cea a mustelor cu care ne putem asemana in postura noastra de cautatori ai pacatelor celorlalti. Am in vedere vocatia mustelor pentru murdar, pentru mirosuri pestilentiale, pentru deseuri si gunoaie si, in egala masura, pentru murdarirea a ceea ce este curat si frumos, cu o persistenta care sugereaza invidia si rautatea celor care vor cu orice chip sa murdareasca lucrurile bune facute de cei din jur, apeland la invective sau procese de posibile intentii. Cu riscul de a deveni frivol, am sa insist pe aceasta imagine tot in speranta ca ne poate trezi repulsia fata de noi insine cand ne aflam in postura de a depune cu insistenta obraznica a mustelor murdaria noastra pe imaginea pe care cineva o are in sufletele celor din jur sau pe faptele lui bune, pomenind pacatele lui mai mult sau mai putin reale. Omul cu apetenta pentru lucrurile urate ale semenilor se aseamana cu mustele, orice ce am zice. in timp ce omul care evita lucrurile urate si se opreste numai la lucrurile sau faptele frumoase ale semenilor se aseamana cu albina, care cauta si aduna numai lucrurile frumoase si binemirositoare. Aceasta imagine am retinut-o din interventia unui ierarh la o intrunire internationala pe tema presei. Respectivul folosea imaginea pentru a incrimina vocatia presei pentru lucrurile urate si lipsa interesului pentru lucrurile frumoase din viata oamenilor. Sfantul Efrem Sirul are si el un cuvant asemanator oarecum: „Precum fumul alunga albinele, tot asa tinerea de minte a raului alunga cunostinta din inima”.

Cum scapam de tinerea de minte a raului

Sfantul Efrem Sirul ne spune cum putem scapa de tinerea de minte a raului: „in ce se dizolva tinerea de minte a raului? in aducerea aminte de frica de Dumnezeu si de ziua sfarsitului”. Tot Sfantul Efrem, sfatuind pe monahi, ne arata cum sa ne ferim de consemnarea si memorarea pacatelor celorlalti: „Daca vezi pe cineva pacatuind, nu vorbi, nici nu-1 judeca, nici nu-l uri, pentru ca nu cumva sa cazi si tu in acelasi pacat. Zi mai bine: eu sunt mai rau decat acesta! Si: acesta astazi, eu maine”.

Inceputul luptei noastre impotriva tinerii de minte a raului ar fi sa nu-1 mai consemnam, evitand judecata aproapelui. Este motivul pentru care si Mantuitorul Hristos are un fragment consistent dedicat judecatii in Predica de pe Munte, chintesenta Evangheliei Sale, care poate fi rezumat in cele doua enunturi de la inceput: „Nu judeca ca sa nu fii judecat, caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati si cu masura cu care masurati, vi se va masura” (Matei 7, 1,2). Si Mantuitorul ne aduce aminte de judecata, de ziua judecatii, de care noi uitam cel mai adesea. Daca n-am uita ca va veni o zi a judecatii care insoteste sfarsitul nostru poate am fi mai atenti.

Daca frica de judecata Domnului si de ziua sfarsitului nu ne mobilizeaza in lupta impotriva tinerii de minte a raului, poate ca ne va mobiliza stirea ca uitarea (amnistierea) raului este sarbatoare pentru Dumnezeu, pe care ne-o da acelasi Evagrie Ponticul: Eorti Theon amnistia kakon!

Pr. Prof. Dr. Constantin Coman

sursa: crestinortodox.ro