Agheasma

Dicţionar

Cuvântul a intrat în limba română fie pe filiera limbii slavone (sl. agiazma), fie pe filiera limbii (neo-)greceşti (ngr. Αγιασμα – agiásma). Deşi toate dicţionarele româneşti dau ca termen principal „agheasmă”, mai multe forme circulă în limba vorbită, în funcţie de regiune (ceea ce ar arăta că: 1. termenul este relativ recent în limbă; 2. a putut pătrunde pe două filiere diferite): aghiasmă, agheazmă, aghiazmă.

Dicţionar liturgic grec

Αγιασμα (-ατος, το)

1. Apa care a fost sfinţită / binecuvântată de Biserică prin slujba numită αγιασμος.

2. La plural, τα Αγιασματα : lucrurile / obiectele sfinţite, adică toate cele ce au fost consacrate şi binecuvântate de Biserică, cum ar fi Sfânta Împărtăşanie, apa sfinţită, pâinea sfinţită etc. (a se vedea: Sfinţire)

Termenul este grec, αγιασμα, înseamnă deopotrivă şi lucrarea de sfinţire a apei, şi rezultatul ei, apa sfinţită.

Folosirea apei

Scriptura spune „că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă şi prin apă” (II Petru, 3, 5). Tot cu ajutorul apei „şi prin apă”, care e şi materia Tainei botezului, Dumnezeu a creat din nou lumea, care s-a regenerat, s-a născut de sus, din nou, „din apă şi din Duh” (Ioan, 3, 3, 5). Aşadar apa, ca element fundamental al Creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor. Lucrarea aceasta se face în primul rând prin apa Botezului, şi apoi prin aghiazmă.

Felurile aghesmei

Agheasma este de două feluri:

* agheasmă mică

* agheasmă mare

Cel mai des săvâşită şi folosită este agheasma mică, sau sfinţirea mică a apei, care se numeşte sfeştanie. Ea se numeşte şi „luminare” sau „slujba luminilor”, pentru că la început se înţelegea prin ea apa sfinţită de la slujba botezului. Botezurile se făceau la Paşti şi la Bobotează, amândouă sărbători ale luminii (Boboteaza mai este numită şi „ziua luminilor, sau a luminării”).

Temeiuri scripturistice

Temeiul scripturistic al aghiazmei se află în însăşi pericopa Evangheliei care se citeşte la sfeştanie (Ioan, 5, 1-4). Aici se aminteşte de vindecarea slăbănogului care zăcea de 38 de ani, aşteptând la scăldătoarea Vitezda tulburarea apei de îngerul Domnului care cobora o dată în an ; acolo l-a găsit Mântuitorul Hristos şi l-a tămăduit. Lucrarea pe care o făcea îngerul atunci o face de atunci încoace necontenit harul Domnului, prin apa sfinţită de preoţii Bisericii, ori de câte ori este nevoie, după invocarea Duhului Sfânt asupra ei.

Puterea lucrătoare a aghiazmei şi un alt temei al ei sunt amintite de pericopa Apostolului care se citeşte atunci (Evr., 2, 11-18), ca şi de ectenia şi rugăciunea de sfinţire. In Apostol se spune că (Hristos) „Cel ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc (credincioşii), dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi” (2, 11). Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne-a înfiat prin Duhul Fiului Său revărsat în inimile noastre (Gal., 4, 6), ne-a facut fraţii Lui, ne-a înfrăţit prin harul apei botezului cu Mântuitorul pentru ca astfel să biruim pe satana, cum l-a surpat El prin moartea Sa (2, 14).

De asemenea, şi din ectenia care urmează citirii Evangheliei şi din rugăciunea de sfinţire a apei, care reproduc ideea Apostolului şi Evangheliei, se înţelege că Duhul Sfânt invocat sfinţeste apa, care devine sfinţitoare, tămăduitoare de boli şi cu putere de a alunga demoni. Căci rostim în ectenia de la Aghiazma mare: „Pentru ca să se zdrobească satana sub picioarele noastre şi să se risipească tot sfatul viclean pornit asupra noastră” (Molitfelnic).

Apa sfinţită, din care beau credincioşii şi cu care preotul îi stropeşte – şi apoi merge şi botează şi casele lor, capătă acea putere tămăduitoare de boli, care alungă şi diavoli, stricând lucrările lor (cf. I Ioan,. 3, 8), cum au făcut Mântuitorul şi apostolii.

Istoric

Sfinţirea apei s-a practicat de la început, din prima zi a existenţei Bisericii, curăţindu-i de toate păcatele, atunci când s-au botezat, pe un mare număr de creştini (Fapte, 2, 41 ; 4, 4). Căci aşa citim la sfinţirea apei la botez : „şi-i dă ei (apei) darul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului, fă-o (Doamne) izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, dracilor pierire, plină de putere îngerească…”. Apostolul Pavel vorbeşte de moartea şi învierea tainică cu Hristos, de înnoirea vieţii şi de înfiere prin apa botezului (Romani, 6, 3-11), cum a amintit Domnul în convorbirea Lui cu Nicodim (Ioan, 3, 4, 5).

Bibliografie

Léon Clugnet, Dictionnaire grec-français des noms liturgiques en usage dans l’Église grecque, Paris, 1895

Preot CONSTANTIN COMAN – Ghidul practic al creştinului ortodox: Ce trebuie sa stim despre casa creştinului, ed. Bizantină, Bucureşti, 2002?

sursa: orthodoxwiki