Agora anticreştină a lui Amenabar

Hypatia le vorbeşte unor studenţi destul de copţi într-un amfiteatru, despre care vom afla repede că era parte din faimoasa bibliotecă din Alexandria. Decorurile respiră grandoare, costumele respectă linia clasică a vremii, de zici că însuşi Armani cu “Bote” îşi dăduseră mîna să iasă ceva cool. Dar cine-i Hypatia? Hypatia este matematiciană, astronoamă şi filosoafă, deci e genul acela rar de femeie căsătorită cu ştiinţa. De aceea respinge avansurile lui Orestes, fiul unui alt Orestes. Mai respinge ceva frumoasa şi puţin frigida Hypatia. Convertirea la credinţa creştină. Şi uite aşa ajungem la subiectul propriu-zis al filmului “Agora” semnat de spaniolul Alejandro Amenabar.

Dacă un extraterestru tocmai picat pe Terra intră într-un cinematograf dintr-un mall, oricare ar fi acela, din orice oraş al lumii noastre, ar înţelege repede, fără să-şi pună mintea foarte tare la contribuţie. Şi fără să stăpînească vreo limbă, nici măcar de circulaţie internaţională. Ce vede extraterestrul nostru care habar nu are cu ce se mănîncă istoria şi religia lumii în care el tocmai a fost paraşutat? În primul rînd, un oraş prosper şi civilizat, în care au înflorit artele şi ştiinţa, un loc în care se gîndeşte liber, un spaţiu unde oamenii luptă cu ideile şi mai puţin cu sabia, dar un loc care începuse să fie terorizat de o grupare barbară. Aceşti indivizi violenţi, nemiloşi, fanatici, vicleni, primitivi şi murdari se numeau creştini. În treacăt se înţelege că şi creştinii ăştia ar fi fost cîndva persecutaţi, dar acum îşi cîştigaseră dreptul să activeze la lumină. Situaţie de care tocmai profitau.

Spre deosebire de ceilalţi locuitori ai Alexandriei, cetăţeni cu spirit civic, liniştiţi, culţi, umanişti, cei care îşi spuneau creştini credeau într-un singur Dumnezeu, un anume Iisus. Asta nu ar fi fost foarte grav, deşi încălca curentul vremii de a te închina la mai mulţi zei. Nenorocirea este că intruşii din Agora, locul acela din cetatea antică unde se dezbăteau problemele urbei şi ale ţării, voiau să-şi impună punctul de vedere cu forţa. Ceea ce şi reuşesc cu largul concurs al autorităţii romane din provincia alexandrină. Creştinii calcă pe cadavre şi pe foc în drumul lor spre confiscarea puterii în Alexandria. Numitul Ammonius este conducătorul unei facţiuni paramilitare a creştinilor, parabolanii. Ei sînt cei care devastează şi incendiază Biblioteca din Alexandria, locul sacrelor papirusuri fiind luat după asalt de tot felul de animale domestice care păşteau nu se ştie ce printre ruine.

În cea mai bună tradiţie a naziştilor, parabolanii ard ştiinţa “păgînă” conţinută de zecile de mii de papirusuri ale Bibliotecii, în vreme ce faimoasa Hypatia, salvată in extremis de cîţiva sclavi credincioşi, îşi continuă cercetările despre traiectoria elipsoidală a Pămîntului. Tot creştinii, prin braţul lor înarmat şi paramilitar numit parabolanii sînt cei care împing în negura violenţei ultimul licăr de spiritualitate al Alexandriei. Filosoafa refuză să se convertească la noua credinţă, deşi fusese implorată de Orestes, ajuns între timp prefect al Alexandriei, şi de Synesius, episcop de Cyrene, şi el fost student. Chiril, şeful creştin al Alexandriei şi, implicit, al parabolanilor, ordonă eliminarea Hypatiei, iar ciracii nu stau pe gînduri omorînd-o prin lapidare, adică prin bătaie cu pietrele. Ce mai contează că profetul acela numit Iisus îi povăţuise să se gîndească bine înainte să ridice piatra?

Filmul se termină cu lacrimile lui Davus, sclavul care o iubise pe Hypatia, dar împotriva căreia se răzvrătise. Ba nu, filmul se termină cu extraterestrul nostru care se ridică de pe scaunul cinematografului convins că acei oameni răi numiţi creştini trebuie pedepsiţi cumva. Cei care ucid, distrug şi terorizează în numele unor idealuri nobile nu au ce căuta nici pe Pămînt, nici pe Alfa Centauri.

Carevasăzică, Alejandro Amenabar a reuşit.
A reuşit să facă un film anticreştin.
A reuşit fiindcă e un regizor foarte bun şi îşi făcuse mîna cu “Mar Adentro”.
A reuşit fără să rişte nimic, fiindcă el ştie că, de fapt, creştinii nu sînt aşa. Şi nu au fost niciodată aşa, şi nu ei au incendiat Biblioteca din Alexandria.

Dar e la modă un nou sport printre mulţi intelectuali de vază ai timpurilor noastre. E în trend să te declari laic. Ori liber cugetător. Deschis la minte. În viziunea dînşilor, a noilor Hypaţi, morala creştină e ceva expirat. E ceva care pune piedici minţilor curajoase şi libertine. Acel ceva trebuie combătut. La treabă! Drumul spre Sodoma şi Gomora a fost pietruit, iar acum e în curs de asfaltare. Alejandro Amenabar îşi face bine treaba. Mult mai bine decît Bechtel.

sursa: Cristian Geambasu