De la credinta prin cuvant, la credinta prin experienta

In legatura cu femeia samarineanca, e scris ca acea femeie care L-a intalnit pe Domnul Hristos la fantana lui Iacob, in Sihar, s-a minunat de Domnul Hristos. Si-a dat seama ca are in fata un om deosebit, un proroc trimis de Dumnezeu. Si fiind convinsa de aceasta, avand credinta aceasta, s-a dus la cetatenii din Sihar – la concetatenii ei -si le-a spus: Veniti, veniti la fantana lui Iacob ca este un om care mi-a spus mie toate, e un om deosebit. Atata stia femeia aceasta samarineanca. Oamenii au pornit sa-L vada pe omul acela deosebit, pe prorocul acela care i-a spus femeii samarinence toate cate a facut. Si L-au vazut pe Domnul Hristos, si s-au bucurat de Domnul Hristos.

Si pentru ca s-au bucurat de El, au staruit sa ramana la ei. Si Domnul Hristos a ramas la ei doua zile. Si dupa aceea i-au spus femeii samarinence: „ Credem nu numai pentru cuvantul tau, caci noi insine am auzit si stim ca Acesta este cu adevarat Hristosul, Mantuitorul lumii” (In. 4,42). Asadar oamenii din Sihar au crezut mai intai pentru cuvantul femeii, dar nu au ramas numai la credinta pe care au putut-o avea prin cuvantul femeii, ci au ajuns la o credinta inaintata, asa ca au putut spune catre femeie: Acum credem nu numai pentru cuvantul tau. Am crezut numai pentru cuvantul tau, te-am ascultat, am iesit la fantana lui Iacob, l-am intalnit pe Acela despre care spui tu ca ti-a spus toate si de acum credem in El pentru ca avem o experienta a noastra, o credinta a noastra.

Credinta noastra a inceput cu credinta ta si dupa aceea a inaintat credinta prin experienta noastra. Cuvantul tau care a fost pentru noi prilej de a ne intalni cu Mantuitorul lumii, dar acum avem noi o credinta a noastra, mai presus de credinta pe care o aveam numai pentru cuvantul tau. Noi insine stim, am cunoscut, simtim, credem, suntem convinsi, si suntem incredintati deplin prin Acesta pe care L-ai vazut tu ca pe un om deosebit, care este Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii.

Credinta este lucratoare numai prin iubire

Iubiti credinciosi,

In Epistola catre Galateni a Sfantului Apostol Pavel, se vorbeste de niste lucruri care acum, pentru noi, nu au nici o importanta, dar care atunci erau niste preocupari ale oamenilor: daca trebuie sau nu trebuie sa primeasca crestinii taierea imprejur, circumciziunea. Sfantul Apostol Pavel a spus o vorba hotarata: „ Caci in Hristos Iisus, nici taierea imprejur nu poate ceva, nici netaierea imprejur, ci credinta care este lucratoare prin iubire ” (Gal. 5,6).

Deci ce trebuie sa aiba un credincios crestin?

Credinta lucratoare in iubire. Credinta si iubire. O credinta care e temei pentru iubire. In Epistola intaia catre Corinteni, Sfantul Apostol Pavel pune in atentie si credinta si iubirea. Noi stim ca din invatatura Sfantului Apostol Pavel au iesit scrierile lui care au ajuns cu darul lui Dumnezeu pana la noi. E o bucurie pentru noi sa stim ce a scris Sfantul Apostol Pavel corintenilor. Am putea zice ca Epistola catre Corinteni nu este numai catre corinteni, ci catre romani si catre sambeteni, este pentru toti oamenii. Deci, si pe noi ne invata Sfantul Apostol Pavel cand afirma ca: „de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimica nu sunt” (I Cor. 13, 2).

Valoarea o am atunci cand am si credinta si iubire. Noi trebuie sa stim lucrul acesta si este bine sa-l stim si sa-l urmarim, sa avem in noi si credinta si iubire. De ce? Pentru ca suntem pusi sa raspundem la doua intrebari pe care ni le pune Domnul Hristos noua, tuturor, si noua celor de aici si tuturor oamenilor. Prima intrebare: „Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu? “. Deci nu intreaba Domnul Hristos „Ce stii tu despre Dumnezeu?”, ci intreaba: „ Crezi tu in Fiul Lui Dumnezeu? ” Foarte simplu! Dar orbul acela pe care l-a intrebat Domnul Hristos „ Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu? ” a intrebat si el pe Domnul Hristos: „ Dar cine este, Doamne, ca sa cred in El? “(In. 9, 36), si Domnul Hristos a raspuns: „ L-ai si vazut! si Cel ce vorbeste cu tine Acela este ” (In. 9, 37).

Prin urmare, omul acela care a fost intrebat avea constiinta ca a primit vederea prin lucrarea Domnului Hristos. Si atunci, avand aceasta constiinta, a fost si el la masurile celor din Sihar care au zis catre femeia samarineanca: „Credem nu numai pentru cuvantul tau, caci noi insine am auzit si stim ca Acesta este cu adevarat Hristosul, Mantuitorul lumii”. Iar dupa ce a aflat cine este Fiul lui Dumnezeu, a zis: „ Cred Doamne si s-a inchinat Lui”. Asa citim in Sfanta Evanghelie de la Ioan. Si tot in Sfanta Evanghelie de la Ioan mai avem o intrebare pe care Domnul Hristos a pus-o Sfantului Apostol Petru. Cine citeste capitolul 21 din Sfanta Evanghelie de la Ioan afla ca odata, la Marea Tiberiadei, fiind sapte ucenici ai Domnului Hristos intre care Sfantul Apostol Petru, Sfantul Apostol Toma, Sfantul Apostol Natanail, Sfintii Iacob si Ioan, si inca doi pe care nu-i pomeneste Evanghelia, Domnul Hristos a facut o minune.

Dupa ce au pranzit – fiti atenti: dupa ce au pranzit, nu inainte de pranz, ci dupa ce au pranzit – l-a intrebat Domnul Hristos pe Sfantul Apostol Petru: „ Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu mai mult decat acestia? ” si Sfantul Apostol Petru a zis: „Da, Doamne, Tu stii ca Te iubesc” (In. 21, 15). E minunat numai sa stim aceasta, e minunat sa ne gandim la lucrul acesta. Ce l-a intrebat pe Sfantul Apostol Petru Domnul Hristos: „ Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu …? ” Deci ce relatie ai tu cu Mine, Simone, fiul lui Iona.

Si Sfantul Apostol Petru a zis: „ Da Doamne, Tu stii ca Te iubesc “. Si l-a intrebat si a doua oara: „Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti? ” Si a zis Sfantul Apostol Petru: „ Da, Doamne, Tu stii ca te iubesc. ” Si l-a intrebat si-a treia oara: „Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?”, si Sfantul Apostol Petru s-a mahnit ca l-a intrebat si a treia oara, poate ca s-a gandit la cele trei lepadari, nu avem de unde sa stim. Stim doar ce ne spune Sfantul Evanghelist ca sa mahnit. Si a raspuns si a treia oara: „Doamne, Tu stii toate. Tu stii ca Te iubesc”, deci Tu stii mai mult decat as putea spune eu cu cuvantul pentru ca Tu stii toate, Tu stii ce-i in inima mea, Tu stii ca inima mea te iubeste, Te iubeste din toate puterile sale.

Noi toti trebuie sa raspundem atat la intrebarea: „Crezi tu in Fiul Lui Dumnezeu?”, cat si la intrebarea: „Ma iubesti tu pe Mine?”. Numai ca si una si alta privesc nu numai o parere de credinciosi, ci privesc starea noastra. Sunt multi oameni care zic ca ei cred in Dumnezeu, dar fac fapte de necredinciosi. Aceia nu-L iubesc pe Dumnezeu, aceia nu cred in Dumnezeu. Sunt oameni care zic ca-L iubesc pe Domnul Hristos si nu implinesc poruncile Lui. Aceia nu-L iubesc pe Domnul Hristos, caci spune Domnul Hristos ca cel ce iubeste pe tatal sau sau pe mama sa mai mult decat pe El, nu este vrednic de El. Cel ce iubeste pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe El, nu este vrednic de El. Cel ce nu isi ia crucea sa si sa urmeze Domnului Hristos, nu este vrednic de El.

Iata, iubiti credinciosi, ceea ce trebuie sa avem noi in vedere: credinta si iubirea. Si aceasta se aratata in viata pe care o traim nu numai cu cuvantul: „Cred intru unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, …Si intru unul Domn Iisus Hristos ” care fara indoiala e si cu cuvantul, dar nu este destul cu cuvantul. Se cunoaste din viata noastra daca credem in Domnul Hristos. Se cunoaste din viata noastra daca-L iubim pe Domnul Hristos.

Marturisirea numai cu cuvantul nu-i destula. Si noi, acum suntem aici si suntem in casa lui Dumnezeu, suntem in tinda raiului, suntem la poarta cerului, suntem in locul implinirilor, suntem in cerul cel de pe pamant, suntem in locul fericirii. Suntem aici ca ne-a adus credinta noastra aici. Si cine nu-i in biserica astazi, duminica, sa stiti ca nu crede cat trebuie sa creada. Si acela nu poate zice: „Credem nu numai pentru cuvantul tau, caci noi insine am auzit si stim ca Acesta este cu adevarat Hristosul, Mantuitorul lumii”.

Credinta fara fapte (nelucratoare), moarta este

Iubiti credinciosi,

Sa ne gandim la aceasta, sa ne cercetam pe noi insine! Sfantul Apostol Pavel, in Epistola a doua catre Corinteni, scrie – si catre noi scrie – sa se cerceteze fiecare daca este in credinta. Cum sa ne cercetam daca suntem in credinta? Sa vedem daca facem faptele necredintei. Sfantul Apostol Iacob spune: „ Caci precum trupul fara de suflet mort este, astfel si credinta fara de fapte, moarta este ” (Iacov 2,26). Deci, daca facem fapte de credinta, daca ne rugam dimineata, seara si la masa, daca ne rugam cu rugaciune indesita, zicand „ Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”, daca spunem mereu rugaciuni in mintea noastra, daca ne pazim mintea prin rugaciune, inseamna ca credem.

Daca postim in zilele de post, inseamna ca credem. Daca mergem la biserica in zilele de duminica si de sarbatori, inseamna ca credem. Daca inlaturam din sufletul nostru ceea ce nu vrea Dumnezeu sa fie in viata noastra, toate rautatile in orice chip ar fi – si ura, si manie, si gandul de razbunare, si porniri spre dusmanie, si pomenirea raului si atatea si atatea chipuri ale rautatii, daca le scoatem din sufletul nostru si nu le mai vrem, daca ne impotrivim lor, inseamna ca avem credinta si avem o credinta lucratoare. Si daca am ajuns la credinta aceea care inseamna pentru noi si experienta – o intalnire adevarata cu Domnul Hristos – inseamna ca putem zice si noi, ca oamenii aceia din Sihar, ca femeia samarineanca: „ Credem nu numai pentru cuvantul tau, caci noi insine am auzit si stim ca Acesta este cu adevarat Hristosul, Mantuitorul lumii”. Noi insine am crezut si am cunoscut, nu mai avem nevoie de un cuvant de sprijin, ci avem experienta, care-i mai mult decat un cuvant de sprijin al credintei noastre.

Asadar, iubiti credinciosi, in ziua aceasta, in care am pomenit intalnirea Domnului Hristos cu femeia samarineanca, sa ne gandim ce am face daca ne-am intalni si noi cu Domnul Hristos, sa ne gandim daca se simte din viata noastra ca-L avem pe Domnul Hristos in inima noastra, daca se vede din viata noastra ca-L avem pe Domnul Hristos si invatatura Lui in gandurile noastre. Sa ne cercetam pe noi insine, sa vedem, si sa vada altii, daca voia noastra este unita cu voia Lui Dumnezeu si putem spune si noi, ca si Domnul Hristos: “Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti”(Mt. 26,39).

Daca suntem oameni de treaba, daca suntem oameni buni, daca suntem oameni linistiti, daca suntem oameni blanzi, daca suntem oameni smeriti, daca avem astfel de bunuri in sufletul nostru, inseamna ca avem credinta aceea unita cu iubirea, si aceste doua, credinta si iubirea, ne duc aproape de Dumnezeu si ne tin aproape de Dumnezeu. Dar daca, fiind in biserica sau cand mergem acasa, incepem cuvant de nemultumire, de rautate, de impotrivire si nu se cunoaste ca am fost la biserica, inseamna ca nu avem destula credinta. De ce? Pentru ca Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Filipeni, scrie: „Ingaduinta voastra sa se faca stiuta tuturor oamenilor” (Filip. 4, 5).

Deci toti oamenii sa stie ca avem ingaduinta, toti oamenii sa stie ca avem credinta, toti oamenii sa stie ca avem smerenie. Ne apropiem de sarbatoarea Inaltarii Domnului Hristos si atunci vor fi pomenite ultimele cuvinte rostite de Domnul Hristos aici pe pamant: „Imi veti fi Mie martori in toata Iudeea, in Ierusalim, in toata Iudeea si Samaria si pana la marginea pamantului”. Si aceasta se potriveste si pentru noi. Ca si noi suntem martorii lui Dumnezeu. Si suntem martorii lui Dumnezeu daca ducem o viata din care sa se vada ca stim de femeia samarineanca, ca am primit de la Domnul Hristos apa cea vie, ca recunoastem pacatele pe care le-am facut si vrem sa le desfiintam.

Sa se cunoasca ca stim de oamenii din Sihar, care aveau o credinta intemeiata pe experienta. Si atunci suntem cu adevarat martori ai lui Dumnezeu si suntem ca si cand am fi fost noi la Sihar, ca si cand am fost noi la fantana lui Iacob, ca si cand am fost si noi intre cei care au zis: „ Credem nu numai pentru cuvantul tau, caci noi insine am auzit si stim ca Acesta este cu adevarat Hristosul, Mantuitorul lumii”. Sa fim astfel de martori in imprejurimile in care traim, intre oamenii in care a randuit Dumnezeu sa ne ducem viata, sa ne cercetam pe noi insine si sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea mai multa credinta, sa ne dea mai multa iubire, sa ne ajute sa fim si noi marturisitori cum a fost femeia samarineanca, despre care se stie ca a murit ca mucenica.

Parintele Teofil Paraian

sursa: crestinortodox.ro