Sa ajutam lumea sa se pocaiasca

– Parinte, ce poate ajuta astazi mai mult lumea ?

– Astazi, daca s-ar invata pocainta in lume, numai ea ar putea ajuta. Sa citim, pe cat putem Vietile Sfintilor care insista asupra pocaintei, ca sa ne folosim. A cere pocainta de la Dumnezeu inseamna a cere iluminare. Atunci cand cerem pocainta si ne pocaim mai mult, fireste, ne vom si smeri mai mult si atunci negresit va veni si mai mult har dumnezeiesc, iluminare dumnezeiasca. Cand omul se afla in pocainta, pastreaza harul lui Dumnezeu, in orice caz lumea are o tendinta spre bunatate.

Vezi, cei mai multi nici nu se spovedesc, nici nu merg la biserica, sunt stapaniti de o mare nestiinta, dar pe de alta parte vin si imi cer ajutor. Lucrul acesta spune ceva.

– Parinte, nu cumva incercarile se fac pricini ca oamenii sa se apropie de Dumnezeu?

– Cei care au dispozitie buna se folosesc din incercari. Cei ce n-au se impotrivesc lui Dumnezeu, hulesc etc. Raul este ca nu spun: „Am gresit”, ci se chinuiesc. Diavolul are mare stapanire in lume. I-am dat multe drepturi. Cum a devenit omul de azi! Raul este ca se impiedica interventia dumnezeiasca atunci cand nu este pocainta. Daca ar exista pocainta, lucrurile s-ar fi aranjat. Vom trece prin furtuni dupa furtuni! Dumnezeu sa ne ajute. Sa cerem pocainta pentru intreaga lume, si pentru toti cei care fac rau Bisericii cu sange rece si nu au dorinta sa se indrepte, ca Dumnezeu sa le dea pocainta, si abia dupa aceea sa-i ia.

Sa ajutam pe cat putem lumea sa se pocaiasca, pentru ca sa primim binecuvantarile lui Dumnezeu. Pocainta si marturisire, de acestea e trebuinta azi. Eu recomand mereu pocainta si marturisire, ca diavolul sa-si piarda drepturile si sa se taie influentele exterioare demonice. Oamenii au nevoie de zguduituri ca sa inteleaga si sa se pocaiasca.

De pilda cineva se marturiseste ca a facut desfranare. Duhovnicul ii da iertare, ii da si un canon, dar acela nu merge mai departe. Duhovnicul trebuie sa-l ajute sa inteleaga ca raul n-a fost numai desfranarea; ca prin aceea ce a facut a facut crime, a destramat doua familii. Dar unii duhovnici nici nu cerceteaza mai departe, nici nu le fac oamenilor probleme de constiinta.

– Parinte, exista oameni care sunt buni, insa nu merg la biserica adeseori, nu au o viata liturgica regulata.

– Se poate cateodata ca cineva sa nu mearga regulat la biserica, dar inlauntrul lui sa existe evlavie, bunatate si astfel Dumnezeu gaseste loc si Se salasluieste in el. Acesti oameni de ar fi avut o viata liturgica, ar fi sporit mult in viata duhovniceasca. Si iata, exista altii care merg la biserica, se marturisesc, se impartasesc, le fac pe toate si cu toate acestea Dumnezeu nu afla loc sa locuiasca in ei, pentru ca nu exista smerenie, bunatate, pocainta adevarata.

Nu ajunge numai marturisirea la duhovnic pentru ca sa se intocmeasca bine cineva; e trebuinta si de pocainta. Si orice rugaciune pe care o face cineva trebuie sa inceapa cu marturisire inaintea lui Dumnezeu. Nu sa planga si sa spuna „sunt asa, asa si asa”, si dupa aceea sa faca asemenea. Lucrul acesta nu are simtire. Atunci cand exista simtire, exista si putina imbunatatire.

Ati vazut pe israeliti cu cata simplitate se rugau? „Scoala-Te Doamne, pentru ce dormi?”. Si dupa aceea Domnul „S-a desteptat ca un puternic, ca un ametit de vin, si a lovit”. Cu ce simplitate si ce smerenie, dar si cu ce indrazneala au spus: Doamne, ce vom spune neamurilor? Ne-ai izbavit din Marea Rosie si acum sa murim in pustie, sau sa ne omoare cei de alt neam? Sa ne facem de ras? Sa nu spunem si noi „De ce dormi, Dumnezeule, si nu vezi?” – pentru ca ne va da o palma. Este obraznicie.

Aceia au spus-o cu smerenie si simplitate. N-au invinuit pe Dumnezeu spunand: „De ce ai facut acestea?” – ci au spus: „Noua ne trebuie rele mult mai mari, dar acum ce vom spune neamurilor?” Si ati vazut? Una peste alta au induiosat pe Dumnezeu. Ati inteles? A existat recunoastere a greselii, pocainta si Dumnezeu a intervenit si „a lovit”. Daca ne aflam si noi intr-o situatie grea si n-o infruntam duhovniceste, atunci mirenii ne vor spune: „Unde este rugaciunea voastra? Spuneti ca va rugati, dar ce faceti?” Ne facem de ras.

Pocainta ajuta sa dispara raul !

Atunci cand cerem pocainta de la Dumnezeu pentru lume, sa ne punem si pe noi insine printre aceia care au gresit si sa nu spunem: „Ajuta lumea care este pacatoasa”. Cei trei tineri s-au nascut in robie, si cu toate acestea n-au spus: „Cu ce suntem noi vinovati?”, ci au spus: „Pe dreptate suferim, trebuia si mai multe sa suferim”.

Vorbeau ca si cum ar fi fost si ei printre cei ce au calcat poruncile lui Dumnezeu mai inainte de robia babilonica, ca si cum ar fi fost si ei partasi la pacat, in timp ce erau nevinovati, caci nici nu erau nascuti cand se petrecusera acelea.

Cat ma misca rugaciunea ce au facut-o atunci cand se aflau in mijlocul vapaii cuptorului! „Drept esti Doamne in tot ce ai facut cu noi, ca am pacatuit si am facut faradelege, si acum nu suntem vrednici sa deschidem gura noastra. Nu ne parasi pe noi pana in sfarsit si nu intoarce mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit al Tau”.

Adica „pe dreptate ne pedepsesti Doamne, pentru ca am pacatuit, dar numai pentru Avraam pe care il iubesti nu ne parasi”. S-au pus si pe ei insisi printre pacatosi si credeau asta, de aceea cuptorul s-a racorit, in timp ce pe inchinatorul la idoli care s-a dus sa vada cuptorul, l-au ars flacarile.

Daca omul nu lucreaza asa, cauta mereu sa se indreptateasca. „Diavolul m-a pus sa pacatuiesc”, sau, „Adam e de vina; Eva e de vina, nu eu”. Un teolog mi-a spus odata: „Si cu ce suntem vinovati noi ca acum sa ne chinuim din pricina Evei?” „Omule binecuvantat – ii spun – te impiedica asta la mantuire?” Ce-i de vina Adam sarmanul sau Eva? Au facut o gresala si cate veacuri au fost in iad, in timp ce pentru noi a venit Hristos si ne-a eliberat. „De saptezeci de ori cate sapte de pacatuiti si va pocaiti, Eu va iert” – a spus Domnul. Pacatuim de mii de ori si Hristos ne iarta – numai sa ne pocaim cu sinceritate – cum sa spunem ca e de vina Adam si Eva? Si uitati-va ca nu pun numele de Eva – nu dau numele Eva unei surori, sau cel putin Zoe, daca e greu Eva. Ea este mama noastra, mama intregii lumi si nici numele ei nu vrem sa-l auzim. Dar blestemul, de fapt l-a dat Dumnezeu diavolului. „Si sarpele era intelept”.

Diavolul a intrat in sarpe ca sa insele pe om. Si iata, toti au ce au cu Eva ca si cum ea ne-a prapadit, in timp ce am fi fost foarte bine in rai, daca nu s-ar fi facut calcarea de lege. Daca si noua ne-ar spune Hristos: „Fiindca ati pacatuit o data, veti merge atatea veacuri in iad”, ei, atunci sa fi spus cineva ceva! Ce lume nemultumitoare!

In orice caz pocainta este mare lucru. N-am inteles ca omul prin pocainta poate scchimba hotararea lui Dumnezeu. Acesta nu-i lucru mic, ca omul sa aiba o astfel de putere. Faci rau? Dumnezeu iti da o palmuta. Spui „am gresit”. Se opreste si-ti da binecuvantari. Adica, atunci cand copilul cel dezordonat isi vine intru sine, se pocaieste si este mustrat de constiinta sa, atunci Parintele lui il rasfata cu dragoste si il mangaie.

Israelitii, deoarece s-au departat de poruncile lui Dumnezeu, au trait in robie 75 de ani. Si in cele din urma, atunci cand s-au pocait, apare imparatul Cirus, care s-a aratat mai bun decat fiii lui Israel, care au spurcat cele sfinte pe care le aveau pentru jertfe.

Dumnezeu i-a schimbat mintea si l-a facut sa creada in Dumnezeul cerului. Astfel acela a lasat pe israeliti liberi, le-a dat bani, lemne pentru Templu, le-a facut zidurile Ierusalimului si a aratat o astfel de bunatate si o astfel de evlavie, ce nu le-au aratat intr-un anumit fel nici israelitii. Si toate acestea pentru ca poporul s-a pocait si s-a schimbat. Cat de mult ajuta pocainta ca sa faca sa dispara raul!

Cartile Macabeilor sa le cititi pe toate. Sunt foarte puternice. Ce porunca a dat imparatul! Ca elefantii sa calce pe israeliti. S-au dus ceilalti, au pregatit ceremonia, au adapat 500 de elefanti cu vin tare si tamaie ca sa-i intarate si au asteptat pe imparat sa vina ca sa inceapa spectacolul. Dar imparatul uitase porunca ce o daduse. Se duce ingrijitorul de elefanti sa instiinteze pe imparat, pentru ca acela inca nu aparuse. „Imparate – ii spune – te asteptam. Toate sunt gata, elefantii, iudeii si cei chemati asteapta”. „Cine v-a spus sa faceti un astfel de lucru?” – le spune. Strigate, amenintari. Si asta nu s-a facut o data, ci de trei ori. Lucru mic a fost ca imparatul sa uite porunca ce-o daduse el insusi? Si nu numai asta, ci in cele din urma si-a schimbat toata purtarea sa fata de iudei. Toata cheia aici este: sa se pocaiasca lumea.

– Parinte, asociatiile de pace intemeiate de diferite state ajuta pentru pacea lumii?

– Depinde. Sunt unii care pornesc cu intentie buna. Dar atunci cand se aduna vrajitori, inchinatori la foc, protestanti, o gramada – nu le mai dai de capat – ca sa aduca pace in lume, cum sa ajute? Dumnezeu sa ma ierte, dar acestea sunt zdrentele diavolului. Se face pace cu o asociatie pacatoasa? Cum poate veni pacea, atunci cand oamenii nu se imprietenesc cu Dumnezeu? Numai atunci cand omul se imprieteneste cu Dumnezeu, vine pacea launtrica si cea exterioara.

Si pentru ca omul sa se imprieteneasca cu Dumnezeu trebuie sa-si vina in simtire, sa se pocaiasca, sa traiasca potrivit cu poruncile lui Dumnezeu si atunci vin harul si pacea lui Dumnezeu inlauntrul lui, asa incat poate ajuta si pentru pacea din jurul lui.

Parintele Paisie Aghioritul

sursa: crestinortodox.ro