Isteria

Termenul de „isterie” provine dintr-un cuvant grecesc care inseamna „uter”. Pe vremea primelor descrieri ale acestei boli se considera ca de isterie sufera doar femeile (mai tarziu, s-a dovedit ca si barbatii).

Primele relatari privitoare la isterie isi au originea in antichitate. Despre ea au scris Hipocrate si Avicenna. In epoca moderna, isteria a fost studiata de savanti psihiatri cunoscuti, cum ar fi: Jacques Charcot, Pierre Janet. O deosebita atentie a fost acordata isteriei de catre psihanalisti. Totusi, abordarea isteriei in cercetarea stiintifica a fost mult timp unilaterala. Practic, nu se intalneau nici un fel de comentarii duhovnicesti-morale pe aceasta tema.

Asadar, isteria. Starea aceasta psihopatologica poate fi calificata ca „dare in spectacol”. La personalitatile de tip isteric nu este greu de observat instabilitatea emotionala, manifestata prin modificari bruste si puternice de dispozitie. Felul de a vorbi al acestor oameni este foarte caracteristic, precum si frecventele exagerari ale unor fapte reale. Mimica lor este expresiva, uneori teatrala. In comportamentul lor se face simtita inclinatia spre a poza, autoadmirarea. Istericul inseteaza de atentie fata de persoana sa si sufera puternic cand aceasta lipseste. Pentru isteric este caracteristica dorinta de a parea „mai ceva” decat in realitate.

Dupa parerea cunoscutului psihiatru rus, profesorul P. B. Gannuskin, in comportamentul istericilor predomina intotdeauna lipsa naturaletei si falsitatea. „Fiecare fapta, fiecare gest, fiecare miscare sunt calculate pentru a produce efect asupra privitorului. Istericii doresc intotdeauna sa fie originali si nu se dau in laturi de la nici un mijloc pentru a atrage atentia asupra lor”.

„Istericul, ce recepteaza fin si acut unele lucruri, ramane insensibil la altele”, scria P. B. Gannuskin. „Intr-un caz sunt buni, in altul manifesta completa indiferenta si egoism”. Prof. G. E. Suhareva observa ca personalitatile isterice au inca din copilarie dificultati sub aspect educational. Sunt foarte capriciosi, neascultatori, le place sa joace roluri de comanda si manifesta agresivitate daca aceasta nu le reuseste. Se remarca la ei instabilitatea dispozitiei sufletesti.

Dupa ce incep sa mearga la scoala, acesti copii se integreaza greu in colectivitate, fiindca nu stiu sa impace interesele proprii cu interesele celorlalti si tind intotdeauna sa ocupe primul loc, netolerand ca in prezenta lor sa fie laudat altcineva. Cand nivelul lor intelectual este bun, rezultatele scolare nu sunt rele, dar cunostintele lor raman superficiale, interesele instabile.

Irascibilitatea ridicata, inclinarea spre minciuna ii fac pe adolescentii isterici mai dificil de educat. Totusi, daca se reuseste sa li se gaseasca o ocupatie potrivita cu interesele lor starea li se amelioreaza semnificativ.

Labilitatea crescuta, dorinta constanta de a „iesi in fata”, de a parea mai buni sunt, de fapt, lipsa de corespondenta intre dorinta si realitate: toate acestea sunt sursa trairilor conflictuale. Adeseori copiii isterici raspund la orice nereusita suferita in viata prin reactii inadecvate, in al caror tablou se remarca semnele caracteristice ale isteriei.

Voi da un exemplu. Copilul cere o bomboana (sau jucarie etc), iar mama il refuza. Atunci copilul se arunca pe podea, tipa, se zvarcoleste si continua sa cerseasca dulciuri. Deseori mama, speriata, ii da copilului care urla o mana de bomboane, doar sa se linisteasca: „Orice, numai sa nu planga”. Iar micutul, multumit, molfaie bomboanele si uita imediat de „jalea sa neconsolata”. Ce inseamna asta? O reactie isterica tipica. Deocamdata copilareasca, destul de grosiera, pe fata. Dar ce semnificatie are comportamentul mamei? Satisfacand dorinta copilasului, a intarit in el acest tip de reactie – si putem sa nu ne indoim de faptul ca micutul va mai aplica, si inca nu o data, modelul de reactie, fiindca i-a adus ceea ce a dorit, a dat „rezultatul necesar”.

Noi, parintii, adeseori intarim fara sa vrem in copii comportamentul demonstrativ, laudandu-l pe copil si ingaduindu-i sa se amestece in convorbirile celor mari si sa ii intrerupa. Copilul realizeaza slabiciunea noastra si in curand incepe sa faca totul in mod demonstrativ: sa citeasca versuri, sa danseze, sa cante. De regula, adultii se induioseaza, se topesc, il lauda, il saruta pe copil si nu se gandesc deloc la faptul ca purtarea micutului este in mod evident demonstrativa. Problema devine din ce in ce mai profunda si in urma faptului ca familiile contemporane au un singur copil, maxim doi, si acestia devin pentru parinti „buricul pamantului”.

In trecut, in familia patriarhala rusa, care de regula avea numerosi copii, nimeni nu cuteza la masa sa-si vare lingura in oala cu ciorba inaintea tatalui. Acum situatia este alta. Cateodata intreaga familie se invarte cu linguri, furculite, tigai prin fata „puisorului”, dorind sa il hraneasca cat mai gustos si cat mai din belsug, sa ii faca placere – iar dupa aceea ne miram de egoismul, de trufia nemasurata a „puiului caruia i-au crescut aripile”.

Viata ne ofera numeroase exemple asemanatoare celui pe care l-am dat. Ele sunt pur si simplu nenumarate. La drept vorbind, toata structura modului de viata al omului contemporan, de la gradinita pana la pensie, il invata pe om sa fie isteric. Bineinteles, fiecare recepteaza diferit aceste „lectii”.

Totul depinde de educatia si de conceptia despre lume a omului. Precum s-a spus deja, caracteristica fundamentala a personalitatilor isterice consta in tendinta constanta de a atrage asupra lor atentia celor din jur. in actiunile lor se vede un teatralism accentuat, o lipsa de naturalete, o nesinceritate marcata. Pentru a capta atentia generala, ei nu dispretuiesc nici un fel de mijloace, recurg la orice viclenii, uneori chiar la minciuna evidenta si la escrocherie sentimentala.

Manifestarile pregnante ale caracteristicilor personalitatii isterice sunt imaturitatea psihica, infantilismul, ce se exprima prin instabilitatea intereselor si atasamentelor, in schimbarea cu usurinta a dispozitiei sufletesti. Personalitatile isterice se dezamagesc repede de prieteni si ii schimba cu usurinta, in ciuda faptului ca la inceput prietenia li se parea vesnica. De la dragoste la ura nu este la isterici decat un pas.

Literatura artistica descrie in culori vii personalitati isterice. Modelul clasic de isteric poate fi considerat gogolianul Hlestakov. Intre oamenii isterici sunt deseori distinsi in calitate de varianta asa-numitii pseudologi. in comportamentul acestora, alaturi de caracterul demonstrativ, este prezent un joc furtunos al imaginatiei insotit de tendinta spre a fantaza – iar in fantezii subiectul este de obicei subiectul insusi.

In unele clasificari psihiatrice este distins, de asemenea, grupul personalitatilor narcisiste. Semnul fundamental al personalitatilor narcisiste este reprezentat, dupa cum arata profesorul A. Aleksandrovski, increderea aparuta din adolescenta in propria insemnatate, in propriile talente, in aspectul neobisnuit de atragator, care ar trebui sa starneasca admiratia generala.

„Nevoia de admiratie, nazuinta de a se vedea inconjurati de adoratori il apropie neindoielnic pe acest tip de cel isteric, la fel ca incapacitatea acestor subiecti de compatimire, de empatie fata de ceilalti. Aceste personalitati sunt inclinate spre fantezii ale caror teme sunt legate de succesele lor, ele obtinerea unei puteri nemarginite, de bogatie. Le place sa vorbeasca despre prietenii lor celebri – artisti, politicieni, puternicii acestei lumi, despre legaturile lor cu societati secrete sau institutii de importanta exceptionala. Aceste relatari sunt bazate fie pe relatii superficiale, de „buna ziua”, fie (mai des) sunt rod al imaginatiei infierbantate. Comunicand aceste informatii, personalitatile narcisiste nu numai ca asteapta o deosebita admiratie din partea celor din jur, ci si cer de la ei fara motiv ca acestia sa li se supuna ca unei persoane superioare care o inconjoara”, scrie acelasi autor.

Istericii sunt deseori vicleni, abili. Printre ei sunt numerosi afaceristi. Nu rareori poseda o fina intuitie. Multi fondatori de secte, ca de exemplu Mary Baker Eddy (doctrina „Christian Science”), aveau in mod indiscutabil o structura isterica a caracterului. Acelasi lucru se poate spune si despre o serie de alte „personalitati harismatice”. Se stie, de exemplu, ca viitoarea intemeietoare a miscarii teosofice, Elena Blavatskaia, se distingea inca din frageda copilarie printr-o uimitoare inclinare spre minciuna si fantezii aprinse, despre care scriu rudele ei apropiate.

Mecanismul „satisfactiei conditionate” date de simptomul dureros este specific pentru isterie. El reprezinta un criteriu pentru delimitarea isteriei de diverse manifestari neisterice. Placute si dorite pentru isteric pot fi diferite manifestari dureroase care fagaduiesc profit sau scutesc de unele neplaceri.

Istericul are nevoie de spectatori – de exemplu, daca Robinson Crusoe ar fi fost isteric, manifestarile respective nu s-ar fi dezvoltat la el, fiindca n-ar fi avut cine sa-l priveasca. El e usor influentabil, dar aceasta influentabilitate e totusi foarte selectiva. In sufletul istericului intra, de regula, ceea ce e avantajos pentru el.

Manifestarile clinice ale isteriei sunt extrem de diverse. Pot avea loc convulsii isterice, paralizii, se observa hiperkinezii isterice, manifestate prin tremur al intregului corp sau al unora dintre partile lui. Se intalnesc tulburari de sensibilitate (diverse dureri, junghiuri, amortiri etc). Am avut prilejul sa observ surdomutitate si orbire isterica, in trecut, la isterici se observa asa-numitul „arc isteric”, in prezent multi psihiatri arata ca reactiile isterice sunt descoperite din ce in ce mai des in forme mai subtile.

Jacques Charcot numea isteria „marea simulanta”, desi nu se poate spune ca isteria si simularea sunt concepte identice. Istericul sufera cu adevarat, dar suferinta lui este produsa de dorinta „satisfactiei conditionate”; simulantul pur si simplu face pe bolnavul.

Diapazonul comportamentului isteric este foarte cuprinzator si proteic. Isterici pot fi tineri cu cercel in nas si parul verde-rosu-albastru, pot fi si politicieni pentru care autoadmirarea este mai importanta decat orice.

Comportamentul isteric se intalneste, din pacate, si in mediul ortodox. Am avut prilejul sa vad „maicute” (asa isi spuneau ele) care, prin entuzi-asmele lor, prefaceau intr-o clipa un preot tanar in „facator de minuni” si „stravazator”. Istericul pune imediat „diagnostice” duhovnicesti, imparte bisericile si preotii in „cu har” si „fara har”. in cazul dat criteriul este, bineinteles, propriul „simt launtric”. Uneori se creeaza impresia ca un asemenea om este de-a dreptul insetat de fapte „fierbinti”, de informatie senzationala sau chiar de zvonuri senzationale, si atunci se simte in mediul sau. Pentru isteric sunt importante nu faptele, ci propria sa interpretare.

Istericul poate iesi in evidenta nu numai prin infatisarea extravaganta, prin mimica teatrala sau particularitatile de vorbire. El poate avea si un exterior banal, dar conversatia lui va abunda in citate, va avea aparenta „stiintifica”. In fine, el poate pur si simplu sa pastreze intotdeauna o tacere misterioasa. Si totusi, acestea toate sunt teatru. in tot comportamentul lui se fac simtite falsitatea si nefirescul.

Sentimentele istericului, cu toata caldura si blandetea lor aparenta, sunt intotdeauna amestecate cu o anumita raceala. Propria persoana, iata principalul pentru un asemenea om! In psihiatria clinica se face distinctie intre nevroza isterica si psihopatia isterica. Aceste stari se deosebesc intre ele prin profunzimea, exprimarea si provenienta fenomenelor isterice. Pentru nevroza isterica e mai caracteristica somatizarea conflictului, adica manifestarea isteriei sub forma unor diverse indispozitii si senzatii fizice. De pilda, foarte des apare „nodul” isteric in gat. Amin-titi-va pasajele din literatura artistica unde tinerele domnisoare, emotionandu-se, lesinau.

Psihopatia de tip corespunzator se caracterizeaza prin tulburari comportamentale, prin scaderea nivelului social-etic. Repet inca o data ca pentru ca isteria sa se manifeste complet sunt necesare doua conditii: profitul si spectatorul. Nimic nu il raneste pe isteric atat de tare ca lipsa atentiei fata de persoana sa. in atare caz viata paleste in ochii lui, pierzandu-si atractivitatea.

Non-cultura contemporana este o apoteoza isterica sui generis. Este suficient, de exemplu, sa privim la majoritatea muzicienilor rock, sa ascultam „creatiile” lor, ca sa ni se faca pur si simplu rau. Exaltarea si teatralismul extrem sunt la fel de firesti pentru ei ca respiratia. Nazuinta de a atrage privirile celor din jur se vede literalmente in orice: in imbracaminte, in atitudine, in convorbire.

La Preasfintitul Varnava (Beliaev) se afla expresia „a minti cu viata”. Si istericul, in manifestarile sale extreme, minte cu intreaga sa viata. Multe persoane isterice sunt „senatori de drept” la manifestatii, demonstratii, mitinguri. Pentru ei nu este deosebit de important ce sau pe cine apara, pentru ale cui drepturi se ridica. ii atrage posibilitatea in sine de a fi in atentia lumii.

In ultimul deceniu, o data cu venirea democratiei, pe valul crizei valorilor morale care a rezultat din lipsa de duhovnicie ce a domnit in societate in ultimii saptezeci si ceva de ani, ataca pe front larg sufletele omenesti tot felul de magicieni, vrajitori, vraci, persoane cu „capacitati extrasenzoriale”, aducand atatea nenorociri oamenilor ce li se adreseaza.

Fara a intra in amanuntele descrierii acestei ciume oculte, voi spune doar ca, prin structura personalitatii lor, majoritatea covarsitoarea a acestor „vindecatori” sunt isterici insetati de slava si de recunoastere obsteasca.

Desigur, printre ei sunt si slujitori constienti ai raului, aflati pe diverse trepte de initiere. Sunt insa si destui escroci, care habar nu au de ocultism, ci pur si simplu jecmanesc concetatenii ignoranti duhovniceste, „saltand” din buzunarele lor nu putini bani. Incontestabil, faptul ca nu sunt legati in mod constient cu ocultismul nu ii scuteste de responsabilitate pe cei ce recurg la un asemenea „ajutor”, fie si cerandu-l de la un escroc. Acesta este un pacat greu.

Dorinta de a fi in vazul lumii, in centrul atentiei este legata de patima curviei. Istericul, mai ales in tinerete, este intotdeauna indragostit, petrece in „oceanul” fanteziilor erotice. Femeile isterice nu se pot abtine decat putina vreme de la flirt, de la cochetarie. Nu rareori istericii, mai ales psihopatii, sunt inrobiti complet de patima curviei si duc un mod corespunzator de viata.

Protoiereul Boris Niciporov, protoiereu ortodox, scrie pe drept cuvant: „Idealurile pe care le cultiva constiinta sociala astazi sunt urmatoarele. Primul ideal al societatii de consum este fata ca fo-tomodel. Sunt necesare o infatisare placuta, dinti albi, sarm s.a.m.d. in general, punctul de plecare pentru orice nu este inima sau mintea, ci coapsa. Totul trebuie sa fie de la coapsa si nu mai sus de coapsa: si gandurile, si dorintele, si simtamintele.

Al doilea ideal ce cucereste astazi o uriasa popularitate, in ciuda evidentei sale imoralitati, este fata ca si curva. insasi denumirea este din ce in ce mai blamata in societate. Despre tragicele urmari ale acestui stil de viata nu cred ca este cazul sa vorbesc.. Si mai intai de toate, este pierderea acelei temelii dintai, a acelui lucru de prima insemnatate pentru care fata se iveste pe lumea lui Dumnezeu..

Totusi, parandu-ne rau de aceste fete si femei, nu putem sa nu blamam cauzele care duc la aceste anomalii. In primul rand, este implicata aici propaganda pe scara larga a pornografiei si violentei, desfraului si curviei, pe care o duc astazi mijloacele de informare in masa. Temelie si ideal moral pozitiv pentru fata rusa trebuie sa fie idealul femeii cu buna randuiala si mamei grijulii.

In vremea de astazi multi parinti, mai ales ortodocsi, sunt nelinistiti de introducerea in scoli a programelor de educatie sexuala. Pretutindeni sunt raspandite jurnale, carti ilustrate pe aceasta tema. De pe ecranele televizoarelor se revarsa in sufletele copiilor tot soiul de netrebnicii. Se creeaza impresia ca inainte in Rusia nu se nasteau copii. Sunt profund convins ca toata aceasta problema artificiala este o viclenie demonica. Cineva a hotarat: copiii trebuie familiarizati cu orice pret, cat se poate de timpuriu, cu fiziologia relatiilor sexuale. Nu se pune problema ca din baiat sa creasca un tata, sot, ocrotitor de nadejde, iar din fata o mama grijulie si o sotie credincioasa. Oare domnisoarele de conditie nobila sau fetele de la tara studiau fiziologia cu pricina? Iar familiile erau de regula solide, cu multi copii. In trecut aceasta tema a fost intotdeauna acoperita cu valul castitatii sau, daca vreti, al trecerii anumitor lucruri sub tacere.

Oponentii ne acuza ca avem idei perimate. ei perimate au ei, intorcandu-si privirile spre Sodoma si Gomora. Comanditarii acestui proiect au un alt scop: sa perverteasca tineretul si sa micsoreze natalitatea.

Doctorul V. K. Neviarovici arata in mod corect ca „incepand cu sfarsitul secolului al XlX-lea savantii de orientare atee s-au straduit sa demonstreze ca nu exista indracire, ci este vorba doar de manifestari ale isteriei. O astfel de parere avea, din pacate, si V. M. Bechterew (1857-1927), important savant rus, care s-a ocupat cu psihiatria, neurologia, psihologia.

Oricum, el si-a edificat cercetarile pornind de la pozitii strict materialiste, ceea ce nu putea sa nu se reflecte asupra cercetarilor lui stiintifice. Astfel, intr-una din lucrarile sale el chiar se straduieste sa demonstreze (o, groaza!) ca toate minunile savarsite de catre Mantuitorul si relatate in Evanghelie – este vorba de vindecari si invieri din morti – se explica prin suferinte de natura isterica ale oamenilor care au crezut in Hristos.

Din pacate, si in zilele noastre medicina oficiala, spre bucuria intregii lumi demonice, nu face diferenta intre bolile sufletesti si cele duhovnicesti si se straduieste sa-i vindece pe multi indraciti ba cu insulina, ba prin hipnoza, ba cu preparate chimice, iar in ultima vreme chiar si cu metode oculte (meditatie transcendentala s.a.).

Acelasi autor scrie ca „isteria si indracirea nu sunt unul si acelasi lucru; totusi, isteria pregateste cum nu se poate mai bine sufletul pentru indracire, fiindca diavolul este tatal minciunii, iar istericii sunt cu totii mincinosi; diavolul, dupa cuvintele Sfintilor Parinti, este actor si maimuta, iar pentru isterie sunt caracteristice imitatia, actoria si imaginatia artistica morbida. Caderea diavolului a avut loc din pricina slavei desarte si a trufiei – si aici asemanarea este evidenta.”

Despre aceasta boala sufleteasca parintele Aleksandr Elceaninov scrie: „Isteria este descompunere a personalitatii si ea elibereaza cantitati de energie uriase, pierzatoare prin puterea lor distructiva, la fel ca in fisiunea nucleara”.

Trufia si slava desarta, minciuna si fatarnicia: iata natura duhovniceasca a isteriei. Si totusi, ce este isteria: pacat sau boala? Mi se pare ca isteria este o asezare (dispozitie) pacatoasa a sufletului, ce nu rareori duce si la boala.

Cu ce scop scriu aceste randuri? Ca sa „il stim la fata pe vrajmas”, cum se spune, si sa ne luptam cu el, smulgand neghinele isteriei din sufletul nostru, si, totodata, ca sa vedem mai bine aceasta boala pacatoasa si realitatea care ne inconjoara.

Cum sa reactionam la comportamentul isteric (in caz ca este necesar sa reactionam) ? in primul rand, nu trebuie sa intri in jocul istericului. Pastrati-va demnitatea si calmul, iar daca este necesar, trebuie sa aratati asprime chibzuita. inca o data amintesc ca fara spectator criza de isterie inceteaza. Ca atare, mama pe care o dadeam de exemplu mai sus n-ar fi trebuit sa dea atentie „convulsiilor” baietelului nestapanit, ci sa continue calma sa-si vada de treburile sale.

Doctor Dimitri Aleksandrovici Avdeev

sursa: crestinortodox.ro