Din mass-media românească…

Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu

Mădălina Manole s-a sinucis, Ceauşeştii au fost dezgropaţi, Dan Diaconescu preşedinte. După câteva săptămâni petrecute în America cu ani în urmă, mi-am schimbat biletul de avion ca să plec mai repede. Unul dintre motive era că laptele avea gust de banane, bananele – de peşte, peştele – de pâine, pâinea avea gustul aerului din camera de hotel şi toate gust de prezervativ cu arome. Cam asta îmi lasă în gură ştirile-bombă, breaking-newsele, red-alerţii care umplu ecranele în ultima vreme. Osemintele Ceauşeştilor, cadavrul furajdanizat al Mădălinei M., D. Diaconescu împingând degetul gros prin ecran către populaţie sunt toate fabricate din aceeaşi materie de bază, păstoasă, groasă, pestriţă şi unsuroasă, şi ambalate într-o ţiplă strălucitoare, pe care dacă apeşi prea tare simţi nevoia să te speli pe mâini. Tovarăşii mei de breaslă jurnalistică frământă pasta asta zile în şir, cu nesfârşite serii de întrebări inepte şi aiureli „istorice” („Ceauşescu, preşedintele României din 1965!”), străduindu-se să mulgă ceva rating de la cioporul de cugetători plurivalenţi, mereu aceiaşi, convocaţi sistematic în televizor. Şi să coacă pasta într-o pâine de mâncat. E greu.

Am refuzat invitaţiile de a comenta aceste „superştiri” la TV, stimaţi cititori, pentru că nu cred că vreuna dintre ele ar trebui să însemne mare lucru pentru populaţia României de azi. M. Manole era o vedetă ieşită de pe afiş, atât de îndrăgostită de sine că n-a mai suportat lipsa succesului şi apropierea bătrâneţii; prin sinucidere, şi-a înşelat pur şi simplu copilul, pe care nu l-a întrebat nimeni dacă vrea să se nască şi apoi să crească fără mamă. Şi a făcut-o într-o ţară în care multe mame abia mai au ce să le dea copiilor de mâncare. Adio şi n-am cuvinte, sau, poate, câteva înainte de rubrica meteo.
Şocâtele de televizor D. Diaconescu, după ce i-a avut zeci şi sute de ore ca invitaţi pe C.V. Tudor şi G. Becali, şi-a zis că a învăţat destul în materie de tupeu megalomanic şi debitat enormităţi pe foc atomat ca să le ia apa de la moară. Nu voi putea vreodată decât să-i dispreţuiesc compătimindu-i pe iubitorii de Vadim şi Becali, dar ce să mai zici de cei care ar fi gata să aduleze caricatura corciturii lor?

În sfârşit, urmaşii lui Ceauşescu, pentru că nu pot să revendice Casa Poporului şi toate casele Tovarăşului din Primăverii şi din toate oraşele mai mari ale ţării, pentru că nu pot reînvia epoca în care erau împăraţi, iau şi ei, aşa, de-ai dracului, ce pot: ciolanele nobilelor hoituri ale Odiosului şi Sinistrei. Şi dacă analiza ADN demonstrează că sunt oase de câine, ce rezultă? Că Ceauşeştii trăiesc în Coreea de Nord? Că după ce au fost împuşcaţi, în urma unui proces surogat, dar cu vârf şi îndesat meritat, în loc să fie îngropaţi au fost arşi aşa cum voia Elena Ceauşescu să ardă miile de morţi pe care şi-i dorea la Timişoara? Ei, şi? Că n-au avut o slujbă creştinească de îngropăciune? Cine? Cuplul care ordona la un moment dat scoaterea din media a tuturor cuvintelor ţinând de biserică, inclusiv a cuvântului cruce (acceleratul de Braşov face cruce cu rapidul de Suceava), care a izgonit şi dărâmat bisericile Bucureştiului, care are pe crucea din Ghencea, unde cică urmează să fie reînhumat „creştineşte”, o stea roşie? Să vedem pentru câţi bătrâni din România de azi şi de mâine vor mai fi bani pentru slujba de îngropăciune.
Din ce-mi spun colegii, înţeleg că dezgroparea Ceauşeştilor face o audienţă bunişoară, nu cât autoevacuarea din viaţă a Mădălinei Manole, dar orişicât. Sunt destui cetăţeni care susţin că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu în ce priveşte nivelul de trai. Subsemnatul sunt de părere că era mai bine în ce priveşte nivelul de inteligenţă.
Cristian Tudor Popescu

sursa:  gândul.ro