Turismul, cea mai puternica religie a lumii de astazi

Pentru foarte multi dintre noi, calatoriile sunt prilej de bucurie, de odihna si de imbogatire sufleteasca. Deoarece in timpul liber, cat si in toate concediile, omul zilelor noastre alege sa plece de acasa, fie undeva in natura, fie in vreun loc renumit din tara sau din strainatate, turismul a ajuns sa fie vazut ca o parte constitutiva a vietii de zi cu zi.

Ce este rau in a calatori, a vedea frumusetile lumii, a te minuna de faptura lui Dumnezeu si de lucrarile deosebite care au iesit din mana omului?! Este posibil ca in aceasta sa nu se ascunda nimic rau, insa riscul de a te rani, mai mult decat de a te folosi, este prezent la tot pasul.

Cand turismul ajunge sa faca din noi „biblioteci” de informatii, de locuri si de fotografii, toate oprindu-se la nivelul ochiului si al mintii, atunci lucrurile pot deveni vatamatoare. Ne incarcam, iar incarcati fiind, ajungem lipsiti de odihna. Este nevoie de discernamant.

Imi vin in minte sfintele manastiri. Oare cati dintre noi, pornind la drum, nu fac dreapta sau stanga, pe drumuri laturalnice, spre a vedea o biserica declarata monument UNESCO, o biserica veche de cateva sute de ani, o pestera a unui sfant ori vreun izvor tamaduitor?! Aproape toti, pana si cei mai straini de credinta dintre noi, pasesc pragurile sfintelor manastiri.

Cand turismul devine arma impotriva „sanatatii” monahismului, atunci lucrurile nu mai stau atat de imbucurator precum ar putea parea ele, la prima vedere. Turismul indiferent poate avea loc la la biserici de parohie, la catedrala si la monumente laice, insa nu si la manastiri.

Manastirile au un alt statut, fiind locuite de oameni care au fugit de lume. Cat tupeu sa avem sa le pasim pragul, sa ne holbam la cele din manastire, fara a avea nici cel mai mic respect pentru alegerea lor, pentru nevointele lor si pentru modul lor de viata?!

Turismul a facut din Meteora „un cimitir al monahismului”

Monahismul de la Meteora a fost „omorat” de turisti. Incepand cu anul 1948, cand a fost schimbat regulamentul de acees in manastirile de la Meteora, monahismul a inceput sa moara lin pe stancile patrunse de mii de blitz-uri si de camere video. Dupa construirea unei sosele care faciliteaza accesul catre manastirile din varful stancilor, turismul a inceput sa devasteze orice urma de sfintenie care mai exista la Meteora.

Astazi, manastirile de la Meteora au ajuns muzee, „cimitire” ale autenticului monahism de odinioara. La manastirea Marea Meteora vin anual circa un milion de turisti. Toate sarcinile din complexele monahale au trecut in sarcina mirenilor angajati. Calugarii mai coboara in biserica doar pentru slujba, dupa ce poarta se inchide si turistii nu mai au voie sa intre in manastire.

Din pacate, in Sfantul Munte Athos apune o lume iar una noua se iveste. Un duh lumesc deja se face simtit in multe asezaminte monahale de aici, ca urmare a faptului ca se fac presiuni din exterior, ca Sfantul Munte sa fie privit mai mult ca obiectiv turistic decat ca „gradina a Maicii Domnului”.

Daca lucrurile nu vor fi privite cu toate seriozitatea, Sfantul Munte Athos va impartasi aceeasi soarta cu manastirile rupestre de la Meteora. Atentionarea nu este numai pentru Sfantul Munte, ci pentru toate locurile de autentica vietuire monahala ortodoxa din lume.

Manastirea Frasinei a aparut recent intr-o emisiune TV. Fiind printre putinele locuri in care femeia nu are acces, aceasta a ajuns tinta unei femei-reporter care, cu nespusa ignoranta a inceput a pasi pe drumul spre manastire, vorbind despre „blestemul lui Calinic”. Datorita opiniei publice, ea s-a oprit la jumatatea drumului, neindraznind a se apropia si mai mult de manastire. Insa, ideea este aceeasi. Turismul comercial distruge tot ce este autentic.

Turismul comercial si boala de „a calatori fara rost”

Mult si multe, dar fara rost. Cat mai multi parinti renumiti, icoane cunoscute, Moaste fara numar, cladiri cu arhitectura si pictura deosebita, insa doar atat. Totul in afara, totul in minte si in ochi, nimic in inima. Asta face turismul comercial al zilelor noastre.

Pentru a stoarce cat mai multi bani de la oameni, se alcatuiesc trasee cat mai incarcate si cat mai ample, pentru un pret cat mai bun. La drum, autocarul alearga mancand asfaltul, iar opririle se fac stand cu ochii pe secundar. „Haideti, haideti, trebuie sa ajungem si acolo, si dincolo.”

Pelerinul insetat de turism este, din pacate, un nou tip de om. Acesta a patruns destul de mult si in Biserica. In loc de a petrece trei zile la Manastirea Sihastria, ori la Manastirea Bistrita de Valcea, ori in alta manastire ce ofera cazare, pelerinul nostru de ocazie prefera un traseu de vreo 2-3 zile in care sa vada 5-10 manastiri. Gura casca si inima seaca.

„Mai, Ioane, cruce-n san,

Dar la inima, pagan.”

Daca pierderea ar fi numai a lui, lucrurile nu ar fi atat de grave pe cat sunt. Cand un astfel de om ajunge la manastire, el nu apuca sa afle de nici unele. Numai ochi si gura cascata dupa lucruri noi si curioase. Comportamentul sau lasa de dorit, caci nu are vreme sa-l invete de la „gazde”, iar „gazdele” sunt judecate fara pic de bun simt.

Cum vine asta, pelerin aflat in vizita, dar revoltat pe gazde ?!

Dupa ce ca tinuta si comportamentul pelerinilor lasa de dorit, tot ei sunt „cei cu gura mare”, nemultumiti si destepti. Pretentia acestora in locuri in care, multi dintre ei, nici nu au ce cauta, este o totala lipsa de bun simt.

Cazarile sunt gratuite sau in schimbul a unor sume modice, iar mancarea este „din partea casei”. Cu toate acestea, pelerinul nostru „cel nou” tot nu este multumit. De ce nu simte bagat in seama, de ce nu are voie sa faca cutare si cutare lucru?! Cartitori lipsiti de minte si de bun simt.

„Nu se mananca nici un fel de carne.” Dar de ce, ce e asta ?!

„Cazare gratuita, insa modesta.” Ce, asta e cazare?!

Daca turismul intelege ce are voie si ce nu are voie sa faca, manastirile si schiturile, precum si viata monahala din ele, ii vor oferi in continuare omului contemporan, sansa de a descoperi Ortodoxia prin ceea ce are aceasta mai autentic si mai frumos.

„Numai Dumnezeu cunoaste cate lacrimi s-au varsat si cate rugaciuni s-au inaltat in manastiri, de veacuri, pentru pacatele si nevoile lumii. Cu toate acestea trebuie sa constientizam faptul ca monahii se roaga pentru noi, insa nu in locul nostru. Este nevoie sa crestem si noi duhovniceste alaturi de ei, urmandu-le exemplul. Dar suntem prea mandri sau poate prea grabiti pentru a mai lua seama la pilda monahului.”(Radu Alexandru)

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro