Sf. Ierarh Antim Ivireanul
Cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă păstor şi învăţător, ilustru om de carte de arte, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul. Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor şi al vieţii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit şi preţuit de poporul nostru care a văzut în el un adevărat „om al lui Dumnezeu”. Aşa se şi explică decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 19-20 iunie 1992, prin care strălucitul între ierarhi, Antim Ivireanu, a fost confirmat oficial în rândul sfinţilor, ca Ierarh-Martir, fiind prăznuit la 27 septembrie.
Originar din Iviria, Georgia de astăzi, născut în jurul anului 1650, purtând numele de botez Andrei, tânărul este luat rob de turci şi adus la Constantinopol (1680). Aici este răscumpărat de Patriarhia ecumenică unde îşi desăvârşeşte măiestria în sculptură, pictură, caligrafie şi broderie, învăţând şi limbile greacă, turcă şi arabă pe care le va folosi mai târziu tipărind cărţi pentru creştinii din spaţiul ocupaţiei otomane. În jurul anilor 1690, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu îl aduce în Ţara Românească, devenind ucenic tipograf la fostul episcop Mitrofan al Huşilor în mănăstirea Snagov unde este călugărit şi apoi hirotonit ieromonah în anul 1691. Este numit egumen al acestei mănăstiri în vara anului 1694 de către bătrânul mitropolit Teodosie, iar din 1701 conduce tipografia Mitropoliei Ţării Româneşti de la Bucureşti. Pentru viaţa sa profund duhovnicească oglindită şi în activitatea sa tipografică și culturală a fost ales şi apoi, a doua zi, a fost înscăunat episcop al Râmnicului la 17 martie 1705. La 22 februarie 1708, potrivit testamentului mitropolitului Teodosie, episcopul Antim este înscăunat mitropolit al UngroVlahiei, de faţă fiind şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului. A desfăşurat o bogată activitate pastorală şi tipografică. În total Sfântul Antim a tipărit 63 de cărţi liturgice şi de folos duhovnicesc, 39 cu mâna sa, 21 în limba română, iar 4 fiind scrise de el însuşi. Multe cărţi sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de mâna lui, de o măiestrie şi frumuseţe deosebite. Între cărţile tipărite de el şi puse la îndemâna credincioşilor amintim: Antologhionul (1697), Mărturisirea Ortodoxă (1699), Carte sau lumină (1699), Învăţăturile creştineşti (1700), Floarea darurilor (1701), Liturghierul greco-arab (1701) – prima carte imprimată cu caractere arabe, pentru folosul credincioşilor din Antiohia, Ceaslovul greco-arab (1702), Noul Testament (1703), Didahiile (28 de predici ale sale), Învăţătură pe scurt pentru taina pocăinţei (1705), Chipurile Vechiului şi Noului Testament (1709), Psaltirea (1710), Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor (1710), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Pilde filozofeşti (1713), Catavasierul (1715), Ceaslovul (1715).
Înflăcărat luptător împotriva asupririi turceşti, ca voievodul şi ocrotitorul său Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Antim este întemniţat de Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot) în primăvara anului 1716, şi supus la cumplite defăimări şi chinuri. Obligat să-şi dea demisia şi refuzând-o, Mitropolitul Antim a fost caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viaţă în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai. Pe drum însă, spre finalul lunii septembrie 1716, ostaşii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol. Abia după 250 de ani, în anul 1966, Patriarhia ecumenică a anulat nedreapta sentinţă de caterisire dată asupra marelui Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Predicile, dedicațiile, prefețele și postfețele cărților Sfântului Antim pot fi citite aici:
http://biblioteca.nicuilie.eu/2008/10/antim-ivireanul-didahii/
