Apel către oamenii politici români
Referitor la necesitatea respingerii propunerii legislative privind exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate, iniţiator dep. Vasile-Silviu Prigoană (PDL), înregistrată la Senat sub nr. b528/2010
Prostituţia constituie în întreaga lume un factor de imoralitate care conduce la degradarea fiinţei umane, la eşecul civilizaţiei. Întreaga propagandă mediatică realizată în favoarea legalizării prostituţiei se sprijină pe argumente false. Motivele invocate ascund, de fapt, importante interese de ordin financiar sau de altă natură (trafic de influenţă, corupţie, etc.) ale structurilor de tip mafiot.
Legiferarea instituţiei bordelului constituie una dintre cele mai perfide şi eficace strategii pentru a submina existenţa unui stat, a intereselor sale fundamentale pe care v-aţi angajat în faţa cetăţenilor să le apăraţi. Votarea unei asemenea legi nu poate fi văzută decât ca mărturie a degradării morale sau ca un act de înaltă iresponsabilitate politică, de corupţie sau de trădare a intereselor unei naţiuni.
Din cercetările realizate în statele lumii în care prostituţia a fost legalizată, aşa cum înşivă puteţi constata din documentele anexate, rezultă următoarele realităţi zguduitoare:
1. Legalizarea bordelurilor va conduce la proliferarea bolilor cu transmitere sexuală (în special SIDA) şi nu la reducerea lor. O publicitate mincinoasă se face bordelului legalizat şi prin promovarea de către stat a ideii că astfel se elimină riscul contaminării cu boli sexuale, în special SIDA. O eroare ucigaşă, căci prostituatele nu pot fi depistate medical ca bolnave în timpul perioadei de incubaţie a virusului, perioada în care ele pot transmite virusul HIV.
2. Bordelul constituie în întreaga lume un adevărat focar de infecţie pentru organismul social. În zona amplasării sale, infracţionalitatea creşte până la 1000%.
3. Legalizarea prostituţiei reprezintă cea mai persuasivă şi perspicace propagandă care se poate face acestui fenomen, deoarece astfel prostituţia este adusă în sfera normalităţii, prin recunoaşterea de către stat a “profesiunii” de prostituată.
4. Legalizarea prostituţiei nu numai că nu limitează prostituţia ilegală, ci duce la dezvoltarea fenomenului, oferindu-i acoperire legală. Bordelurile vor deveni, asa cum s-a întâmplat deja în ţările occidentale, principalele locuri pentru traficul de droguri, pentru spălarea banilor, pentru traficul cu femei – o uriaşă afacere coordonată de lumea interlopă în corelatie cu politicienii corupţi.
5. Legalizarea bordelurilor nu elimină violenţa, ci doar legitimează abuzul la care sunt supuse femeile.
6. Traficul de femei nu va fi stopat, ci cu siguranţă mărit. Prin faptul că România este una dintre cele mai sărace ţări din Europa, existând aşadar un număr crescut de fete care pot ajunge să-şi vândă trupul pe sume de nimic, se va dezvolta în România un important turism sexual, ţara noastră devenind astfel o Thailandă a Europei.
7. Prostituţia nu este o meserie care să poată asigura o viaţă normală unei femei. Pentru femeile implicate în prostituţie, în general fete sărace, fără educaţie si fără prea multe mijloace de existenţă, bordelul reprezintă o groapă comună.
8. Experimentele sexuale la care sunt supuse fetele care se prostituează le afectează iremediabil sănătatea psihică şi somatică, le desocializează şi, prin stigmatul societăţii, le fac incapabile de a intra într-o viaţă normală, o viaţă de familie pe care şi-o doreşte orice om.
9. Prin legiferarea prostituţiei ca profesiune, se generează ideea că femeia reprezintă un instrument de satisfacere a plăcerii bărbatului. Se contribuie la crearea unei mentalităţi masculine dominate de ideea de posesiune, de valorizare a raporturilor cu femeia numai prin prisma sexului.
10. Legalizarea prostituţiei nu vine în sprijinul familiei, ci, dimpotrivă, este cel mai grav atentat la adresa unităţii acesteia, fapt confirmat de situaţia din ţările occidentale, în care rata divorţurilor a ajuns la 70%. Însăşi instituţia bordelului se află în conflict de interese sau în opoziţie cu familia.
Prin campania de publicitate, făcută de anumiţi oameni politici şi de organele mediatice, ponderea bărbaţilor din societate care apelează la serviciile prostituţiei va creşte, cu toate riscurile pe care le presupune acest lucru. Statul român este pe punctul de a recunoaşte o ”profesiune” care conduce la destrămarea familiei, la contaminarea populaţiei cu o boală mortală (SIDA), precum şi la omorârea celor contaminaţi.
Pentru aceste motive, vă solicităm cu fermitate să respingeţi propunerea legislativă privind exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate, iniţiată de dl. dep. Vasile-Silviu Prigoană.
Semnatari:
Alianţa Familiilor din România
Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
Asociaţia Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”
Asociaţia „Caritas” Bucureşti
Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România *
Forul Ortodox Român **
Asociaţia „Darul Vieţii”
Asociaţia Provita Media
Asociaţia pentru Cultură şi Educaţie „Sf. Daniil Sihastrul”
Fundaţia „Sf. Martiri Brâncoveni” (Suceava)
Asociaţia „Teodoros”
* Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România a luat fiinţă în 2006 pentru conjugarea eforturilor tuturor organizaţiilor din România care recunosc învăţătura de credinţă ortodoxă cu privire la venirea pe lume a persoanei umane şi la vocaţia parentală şi este compusă din: Asociaţia „Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi”, filialele Bucureşti, Craiova, Târgu Jiu; Asociaţia „Pro-Vita” Sibiu; Asociaţia Filantropică Medical Creştină „Christiana”, filiala Cluj; Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”; Asociaţia „Filantropia Ortodoxă, filiala Tg. Mureş”; Fundaţia „Sf. Martiri Brâncoveni”, Constanţa; Fundaţia Creştin Ortodoxă „Pro Filiis” Piteşti
** Forul Ortodox Român, structură federativă fără personalitate juridică, a fost fondat în 2008, prin consensul reprezentanţilor a 60 de organizaţii civice cu caracter cultural şi social, care au participat la Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român. Forul Ortodox Român este coordonat de liderii organizaţiilor: Asociaţia „Rost”, Asociaţia „Christiana”, Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, A.R.T.R.I., şi Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.
Anexe – studii şi rapoarte:
“Faţa ascunsă a prostituţiei legalizate”, studiu realizat de Grupul de iniţiativă pentru apărarea familiei;
“Împotriva legalizării prostituţiei”, raport al Asociaţiei pentru Promovarea Femeii din România;
Textul Convenţiei ONU pentru suprimarea traficului de persoane şi a exploatării prostituirii semenilor, adoptată la data de 2 decembrie 1949 prin Rezoluţia 317 (IV);
Decizile Curtii Constituţionale nr. 74/1996 şi nr. 21/2002, privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. 328 şi 329 Cod penal (incriminarea prostituţiei);
“Why Legalized Prostitution Would Harm Romania” (De ce prostituţia legalizată ar face rău României). Raport realizat de Family Research Council (SUA), la cererea Alianţei Familiilor din România (în limba engleză);
“The Legalisation of Prostitution: A failed social experiment” (Legalizarea prostituţiei: un experiment social eşuat). Studiu de Sheila Jeffreys pentru Coalition Against Trafficking in Women Australia (Coaliţia împotriva traficului de femei Australia) (în limba engleză);
“10 Reasons for Not Legalizing Prostitution” (Zece motive pentru a nu legaliza prostituţia), de Janice G. Raymond pentru Coalition Against Trafficking in Women International (Coaliţia internaţională împotriva traficului de femei) (în limba engleză);
“A Critical Examination of Responses to Prostitution in Four Countries: Victoria, Australia; Ireland; the Netherlands; and Sweden” (O examinare critică a răspunsurilor la prostituţie în patru ţări: Victoria, Australia; Irlanda; Olanda şi Suedia). Studiu realizat de Julie Bindel şi Liz Kelly, Child and Woman Abuse Studies Unit – London Metropolitan University (Grupul pentru studierea abuzurilor asupra femeii şi copilului – Universitatea Metropolitană din Londra), la comanda Parlamentului Scoţiei (în limba engleză).
Persoane de contact:
Bogdan Stanciu, 0728 673 673, provitabucuresti@yahoo.com
Bogdan Mateciuc, 0745 783 125, contact@alianta-familiilor.ro