Problemele de atentie

„Motivul pentru care copiii nostri nu urmaresc sensul unei prezentari sau discutii, afirma profesorii americani, este acela ca ei isi schimba rapid centrul atentiei, aceasta fiindu-le furata foarte repede de alt stimul, lucru sau gand. Acesti copii nu mai asculta, nu mai pot urmari. Ei sunt atat de puternic stimulati prin vizionarea TV, prin ascultarea la casti, incat s-au obisnuit sa fie stimulati numai din afara. Ei sunt agitati deoarece nu au nimic in minte; s-au deprins sa fie permanent amuzati, distrati de cineva. Profesorii, aici la noi, se plang foarte mult si afirma ca elevii nu mai asculta, sunt nelinistiti, cred ca nu se poate invata sa asculti (ascultarea vazuta si ca urmarire interactiva a unei prezentari), atunci cand privesti la televizor. Cred ca micutii s-au deprins cu obiceiul vizionarii, iar atunci cand profesorul vorbeste, ei nu-l mai aud.” (Healy, 1990)

Acestea sunt cateva dintre marturiile pe care profesorii din lumea occidentala le aduc atunci cand se refera la uriasa criza din invatamant. Copiii nu mai pot urmari cu atentie o prezentare obisnuita, iar profesorii nu stiu ce sa mai faca pentru a le captiva si a le mentine aceasta putere a mintii, fara de care nici o activitate, fie ea de invatare sau de alt tip, nu se poate desfasura.

In America, marea parte a celor diagnosticati cu incapacitati de invatare (LD) sufera de hiperactivitate sau de asa-numitele probleme de atentie. Este vorba de acei copii care nu pot sa urmareasca si sa se concentreze cu atentie asupra unui subiect oarecare. Indiferent ca le vorbesc parintii, profesorii sau prietenii, ei tind rapid sa piarda sirul, mintea fiindu-le furata de altceva sau, pur si simplu, pentru cateva secunde, inceteaza sa se mai gandeasca la ceva anume, privind in gol (space out). In afara de incapacitatea urmaririi cu atentie a unei activitati, intalnim la acesti copii si dificultatea de a-si aminti ceea ce abia au auzit.

ADHD – Attention Deficit with or without Hyperactivity Disorder (Deficit de atentie cu sau fara hiperactivitate) – este boala de care, dupa unele statistici realizate in America, sufera mai mult de o treime dintre copiii americani. in unele clase, mai mult de jumatate dintre copii sunt diagnosticati ca hiperactivi.

Situatia nu este proprie numai Americii. Rapoarte ale cercetatorilor din Anglia, Franta, Finlanda etc. indica, de asemenea, o crestere fara precedent a acestor probleme. Concentrarea si mentinerea atentiei a ajuns una dintre problemele principale de pe ordinea de zi a cercetatorilor fenomenului educational.

Permanenta agitatie mentala, incapacitatea de a starui in rezolvarea problemelor, de a citi carti mai dificile sau de a face o munca oarecare, perceputa ca plictisitoare sunt doar cateva dintre simptomele acestei boli. In agenda Consiliului National al profesorilor de matematica si a Asociatiei de supervizare si dezvoltare curriculara din America, incapacitatea concentrarii pe o durata minima necesara rezolvarii unei probleme a ajuns sa ocupe un loc central. Problema este tratata cu atata seriozitate, deoarece aproape nici o activitate nu poate fi desfasurata fara o anumita concentrare a mintii si urmarirea cu atentie a procesului respectiv.

Cu toate ca nu exista o definitie deplin recunoscuta a ADHD-ului, majoritatea medicilor si profesorilor gasesc proprii acestei boli urmatoarele comportamente:

– neputinta de a duce la bun sfarsit activitatea inceputa;

– incapacitatea de asculta si de a urmari;

– dificultatea de a sta concentrat sau conectat la o activitate;

– a actiona inainte de a gandi;

– alternarea rapida a unei activitati cu alta;

– dificultatea organizarii si planificarii actiunilor;

– dificultatea de a-si astepta randul. (Healy, 1990)

Daca la copii afectiunea ingrijoreaza mai cu seama datorita problemelor pe care acestia le intampina in procesul de invatare sau in alte activitati extrascolare, pentru tinerii si adultii noilor generatii, consecintele devin mult mai grave. Scaderea atentiei, a concentrarii, lipsa rabdarii, a tenacitatii si, cum vom vedea, a motivatiei sunt caracteristicile ADHD-ului ce influenteaza intreaga existenta a omului modem. Insucces profesional, instabilitate in alegerea obiectivelor, relatii personale si comunitare superficiale, irascibilitate crescuta, complexul lipsei de performanta sunt doar cateva dintre cele mai semnificative urmari ale acestei afectiuni, care se anunta ca fiind una dintre cele mai importante maladii ale secolului al XXI-lea.

Pentru identificarea cauzelor acestei boli, s-au desfasurat nenumarate experimente, indeosebi in lumea occidentala (unde afectiunea este mult mai vizibila), s-au emis si verificat mai multe teorii. Factorii de risc au fost identificati in alimentatia chimizata (prezenta E-urilor, erbicizare, hormoni etc), in modul de viata sedentar (lipsa de miscare, de activitate fizica), in stres, insa mai ales in experienta culturala (modul de viata al copiilor de astazi), experienta dominata de vizionarea TV, activitate care ocupa in medie aproape o patrime din timpul pe care copiii il dedica activitatii fiecarei zile.

Nu vom lua in discutie efectele unei alimentatii toxice sau nepotrivite dezvoltarii normale a creierului si a organismului, atat pentru ca acest subiect nu intra in obiectul acestei carti, cat mai cu seama pentru ca o buna stimulare a cortexului realizata prin dezvoltarea limbajului, prin implicarea copiilor in jocuri si activitati fizice corespunzatoare varstei este mai importanta si adesea suficienta pentru a suplini neajunsul produs de o alimentatie nesanatoasa. Daca nici factorii de mediu si nici cei alimentari nu sunt favorabili unei evolutii normale, atunci acestia, prin cumulare, vor conduce, in modul cel mai probabil, la aparitia unei atrofii (nehranire prin stimulare corespunzatoare) sau a unei nedezvoltari normale a creierului.

Cercetarile asupra influentei televiziunii in aparitia si dezvoltarea sindromului ADHD la tinerii noii generatii identifica doua modalitati diferite in care televiziunea contribuie la producerea acestei afectiuni. Prima vizeaza insasi tehnologia video, impactul acesteia asupra mintii umane. Este suficient ca o persoana sa se uite cateva ceasuri zilnic la televizor (lucru valabil si pentru calculator, mai putin atunci cand este utilizat pentru scris si citit, insa cu mult mai mult in cazul internetului si a jocurilor video), pentru ca dupa cativa ani sa creasca semnificativ probabilitatea aparitiei manifestarilor ADHD. Cea de a doua modalitate este legata de continutul programelor TV urmarite.

In diferite studii se demonstreaza ca, la nivelul cortical, exista mai multe mecanisme care pot conduce la aparitia problemelor de atentie si hiperactivitate. Este vorba, pe de o parte, de nedezvolta-rea comunicarii interemisferice realizate prin puntea care leaga cele doua emisfere (corpul calos) si, pe de alta parte, de nedezvoltarea suficienta a centrilor ce apartin cortexului prefrontal.

Televizorul sau atentia orientata

Ce se intampla, de fapt? In ce consta extraordinara putere de captivare a atentiei pe care o manifesta televiziunea? In anul 1986, Byron Reews de la Universitatea din Stanford, Esther Thorson de la Universitatea din Missouri si colegii lor au incercat sa afle care este mecanismul sau modul in care televizorul capteaza atentia. Ei au constatat ca formal features, ce caracterizeaza oricare emisiune TV (taieturi de plan, rotiri ale camerei de filmat, edits, pans, miscari rapide ale camerei, zgomote bruste), au capacitatea de a provoca din partea telespectatorului un raspuns numit reactie orientata, care are ca efect mentinerea atentiei fixate asupra ecranului.

Atractia se pare ca se datoreaza raspunsului biologic de orientare, descris prima oara de Pavlov in anul 1927. Acest raspuns este instinctul vizual sau reactia auditiva la orice stimul nou sau la un stimul care se manifesta brusc. (Scientific american, 2002) Prim-planurile care se schimba brusc, miscarile rapide ale aparatului de filmat tin in alerta creierul deoarece acestea agreseaza reflexul de a mentine, in mod anticipat, un control al spatiului in care ne aflam, al unei distante stabile, date intre unii si ceilalti. Marea parte a efectelor speciale, prezente pe micul ecran, sunt percepute de creier ca semnale ale unui potential pericol. (Reeves, 1985)

Studiind modul in care variaza undele cerebrale in timpul vizionarii, cercetatorii au ajuns la concluzia ca aceste trucuri stilistice provoaca aparitia unui numar foarte mare de reactii involuntare care pot duce la orientarea atentiei prin cresterea semnificatiei miscarii detectate.

O alta dovada a aparitiei raspunsului de orientare o constituie modificarea ritmului cardiac, fenomen care insoteste totdeauna aceasta reactie la pericol. O echipa de cercetatori condusa de Aurie Lang, de la Universitatea din Indiana (Scientific american, 2002) a constatat ca bataile inimii isi modifica ritmul pentru o durata de la 4 la 6 secunde dupa aparitia reactiei de orientare, produsa de schimbarile bruste de pe micul ecran, ceea ce arata durata in care se manifesta raspunsul la stimul. Astfel ca, daca in acest timp apare pe ecran un alt stimul (efect special), atunci se obtine un raspuns orientat, permanent, adica o mentinere la acelasi nivel a atentiei orientate.

Practic, atentia orientata sau raspunsul de orientare pe care il provoaca televiziunea este nu numai un raspuns al creierului la un stimul ce anunta pericolul, ci chiar efectul unei agresiuni pe care sistemul nervos o percepe ca atare si reactioneaza la ea; inseamna supunerea creierului sau a sistemului nervos la o serie continua de agresiuni sau stimuli ce violeaza ordinea interioara a acestuia. Acest fenomen constituie una dintre cele mai importante cauze a permanentei agitatii mentale, pe care o induce vizionarea TV, a aparitiei hiperactivitatii, a scaderii vigilentei si deprinderii creierului cu aceasta orientare a atentiei din exterior si, in consecinta, a diminuarii controlului intern al atentiei.

De mici, copiii, obisnuindu-se cu astfel de experiente care ii bruscheaza si le seduc atentia, cand sunt pusi in fata realitatii (diferite activitati zilnice) care nu socheaza in nici un fel, nu-si mai pot concentra atentia. De exemplu, la scoala ei asteapta ca prezentarea profesorului sa surprinda, avand forma unui spectacol. Asteptarea nefiindu-le satisfacuta, atentia este dezactivata gandindu-se la altceva. Un simptom al acestei tendinte este faptul ca ei nu mai gasesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul ii plictiseste, inca din 1975, cercetatorii de la Universitatea de Stat din Canberra prevedeau ca, proportional cu cresterea timpului dedicat vizionarii TV, se intensifica si problemele de atentie. (Emery, 1975)

Prin urmare, vizionarea TV slabeste mult controlul intern al atentiei, capacitatea tinerilor de a-si sustine sau concentra atentia pana la finalizarea activitatii desfasurate si, practic, deprinde creierul sa raspunda automat la stimulii externi cultivand o atitudine mentala pasiva.

Virgiliu Gheorghe

sursa: crestinortodox.ro