Dracuirea – inchinarea lucrurilor celui viclean

Dracuirea este pomenirea numelui celui viclean. Aceasta este o lucrare subtila a diavolului, lucrata mai ales in cei care nu merg la biserica si care „nu cred in diavol”. Cat de lipsit de minte este omul care „dracuie” si care pomeneste neincetat numele diavolului, in pofida faptului ca nu crede in viata cea vesnica, in sufletul sau nemuritor, in prezenta diavolului si in existenta lui Dumnezeu.

Unuia ca acesta ar trebui sa i se spuna: „Daca nu crezi in viata vesnica, ba inca nici in Dumnezeu si nici in diavoli, de ce pomenesti numele diavolului la tot pasul si in tot locul ?!” Parintele Arsenie Papacioc, vorbind despre unii ca acestia, spune: „De ce zice omul „drace, drace”? De ce nu zice mai bine „Doamne, Doamne”?”

Oare nu este aceasta o atat de mare dovada a existetei diavolului si a lucrarii lui prin omul inselat de el ?! Cum dar sa se mai creada liber acela care „dracuie” in toata clipa si in tot locul tot ceea ce ii vine in minte sau ii cade in mana ?!

Puterea si invocarea (chemarea) numelui unei persoane

Puterea numelui este un lucru indeobste recunoscut. In vechime, cand era rostit numele imparatului, toata lumea era miscata de emotie, luand o pozitie cuviincioasa. Astazi, de asemenea, cand se aude rostit numele unei mari personalitati, toata lumea ia aminte si urmareste cu atentie cele petrecute.

Dar de ce sa merg atat de departe, in loc sa amintesc ceva ce fiecare dintre noi simte, chiar in mai multe momente de peste zi. In momentul in care se aude rostit un nume, fiecare dintre noi simte ceva anume: unul poate nu simte nimic, insa altul simte bucurie, altul tristete, iar altul manie.

Cand auzim numele „Marian” sau „Vasile”, unul se poate bucura, aducandu-si aminte de o ruda foarte draga, iar altul se poate mania, aducandu-si aminte de vreun vecin, care i-a facut mult rau. De asemenea, cand auzim numele „Andreea” sau „Teodora”, unul se poate bucura, venindu-i in minte o persoana draga din trecut sau din prezent, pe cand altul se poate tulbura sau chiar mania, gandindu-se la o persoana care nu l-a bucurat candva.

Deci, nu exista nume lipsit de incarcatura (buna sau rea).

Ma bucura nespus de mult faptul ca numele „Maria” are o putere atat de mare, incat nici o alta persoana cu acest nume nu poate schimba puterea lui cea minunata. Maica Domnului a imputernicit acest nume atat de mult, incat nimeni vreodata nu va mai putea sa il goleasca de sens. Spun asta deoarece simt o putere nespus de mare in acest nume. Ba inca si pentru faptul ca nu am intalnit, pana astazi, vreun om caruia sa nu ii placa acest nume.

Cu atat mai mult in Biserica, numele a fost intotdeauna incarcat cu o mare putere a persoanei numite, iar cel mai puternic nume va ramane pana la sfarsitul veacurilor numele lui „Iisus Hristos”.

Despre rostirea neincetata a Numelui lui Iisus Hristos, aflam inca de la Sfantul Apostol Pavel, unde gasim indemnul: „Rugati-va neincetat” (I Tesaloniceni 5, 17). Neincetata pomenire a unui nume ne face una cu persoana al carui nume il pomenim.

Rugaciunea neincetata a Numelui lui Iisus ne indeamna sa facem totul in Numele Sau. Din vietile sfintilor vedem cum toate lucrurile facute in numele lui Iisus Hristos primesc pecetea Duhului Sfant.

Numele lui Hristos este un nume cu putere mare, caci gasim scris: „Dumnezeu L-a preainaltat si I-a darui Lui nume care este mai presus de orice nume, pentru ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor dedesubt si sa marturiseasca toata limba ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu-Tatal” (Filipeni 2, 9-11).

„Intru numele Tau am nadajduit” (Isaia 26, 8). Mentionarea acestui Nume cu putere mare este prezent neincetat si in Sfanta Liturghie: „Si ne da noua cu o gura si o inima sa preaslavim prea cinstitul si de mare cuviinta Numele Tau.”; iar la sfarsit, incheiem zicand: „Fie Numele Domnului binecuvantat, de acum si pana in veac!”

Neincetata pomenire a unui nume ne face una cu persoana al carui nume il pomenim.

„Dracuirea” sau inchinarea tuturor lucrurilor celui viclean

Fiecare lucru poate fi inaltat sau pogorat din rostul lui natural, „pentru ca orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de lepadat, daca se ia cu multumire; caci se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune” (I Timotei 4, 4-5).

Se poate vorbi de „un botez” al lucrurilor, facut prin inchinarea acestora lui Dumnezeu. Pana la oferirea lor, inapoi, lui Dumnezeu, lucrurile sunt parca intr-o stare de neimplinire, de asteptare a implinirii cuvantului liturgic: „Ale Tale, dintru ale Tale. Tie iti aducem de toate si pentru toate.”

Scoaterea materiei de sub puterea celui rau si oferirea ei, inapoi, lui Dumnezeu este ceea ce se intelege prin „preotia universala”, prin preotia fiecarui crestin in parte, ca purtator al mesajului mantuitor adus de Hristos.

Fiecare lucru din viata noastra este un dar, el putandu-se intoarce inapoi Daruitorului, adica lui Dumnezeu, de la care avem „toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit”, sau diavolului, celui care nu ne da nimic, ba inca si mai mult, ne ia cat poate de mult din viata si din lucruri, el fiind „tatal minciunii”, al hotiei si al distrugerii.

Lucrurile „dracuite” sunt lucruri inchinate diavolului, adica instrainate de la adevaratul lor Proprietar, cat si de la cei in grija carora ele au fost date.

In limba ebraica, „satan” inseamna „cel ce s-a razvratit” sau „cel ce dezbina”. In limba greaca, „diavol” inseamna acelasi lucru, dar si „cel care paraste”. In limba romana, cea mai folosita denumire a celui rau vine de la cuvantul „draco”, „dragon”, care trimite la „balaurul cel de demult”, adica la „sarpele” care a inselat-o pe Eva. Astazi, cel mai folosit cuvant pentru a-l desemna pe cel viclean este cel de „drac”, cuvant inexistent in Sfanta Scriptura.

In evlavia poporului roman, credinciosii spun ca numele diavolului nu e bine sa-l pomenesti, caci indata ti se arata, ca si cand l-ai fi chemat. „Daca in trecut taranul se temea sa-i rosteasca numele, astazi am ajuns sa-i spunem celui de langa noi, atunci cand face lucruri iesite din comun, ca este “dat dracului” sau “al dracului”.” (Adrian Cocosila)

Din teama de a-i rosti numele, crestinul intrebuinteaza pretutindeni cate un nume metaforic (viclean, rau), spre a evita rostirea numelui lui adevarat. „Nu dati loc diavolului. (…) din gura voastra sa nu iasa nici un cuvant rau, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinta, ca sa dea har celor ce asculta.” (Efeseni 4, 4) Cuvantul acesta ne indeamna sa nu vorbim rau, sa nu jignim, deci cu atat mai mult si „sa nu dracuim”.

„Stati impotriva diavolului si el va fugi de la voi. Apropiati-va de Dumnezeu si Se va apropia si El de voi.” (Iacov 4, 7-8) Cat de minunate sunt cuvintele Sfintei Scripturii! A sta impotriva celui viclean se face incepand prin a nu ii mai pomeni niciodata numele sub forma de invocare si chemare. Putem spune „fereste-te de cel viclean” sau „diavolul racneste ca un leu”, insa nu putem „dracui” pe aproapele sau lucrurile din jurul nostru.

Dracuirea oricand si a oricarui lucru atrage numai chin si tensiune sufleteasca, atat in lumea aceasta, cat si in cea vesnica. Imparatul David profeteste rasplata celor care vorbesc rau si care slujesc mai mult diavolului, decat lui Dumnezeu, „dracuind” si inchinand toate lucrurile celui viclean: „Pus-au impotriva mea rele in loc de bune si ura in locul iubirii mele. Pune peste dansul pe cel pacatos si diavolul sa stea de-a dreapta lui.” (Psalm 108, 4-5) Cu adevarat, diavolul sta langa cel care „dracuie”, caci doar il cheama si se uneste cu numele lui cel rau.

Crestinul face sfestanie in casa, spre sfintire, iar necrestinul isi „dracuie” casa, fie ca e prea mica, fie ca s-a stricat ceva la ea. Urmarea cuvantului fiecaruia este fireasca: casa crestinului este odihnitoare, chiar in pofida anumitor lipsuri, in vreme ce casa necrestinului este tulburatoare, ca urmare a chemarii in ea a „diavolului”, caruia i-a fost „inchinata”.

Cand un om „dracuie” neincetat un lucru, cum sa mai fie bun acel lucru ?!

Inchinarea tuturor lucrurilor celui viclean atrage dupa sine distrugerea a toate. Lucrurile „dracuite” sunt lucruri inchinate diavolului, adica instrainate de la adevaratul lor Proprietar, cat si de la cei in grija carora ele au fost date.

In incheiere, amintesc o intamplare din viata Sfantului Irodion de la Manastirea Lainici (+`900). Cuviosul Arhimandrit Irodion Ionescu, staret al Manastirii Lainici, din judetul Gorj, a fost duhovnicul Sfantului Calinic de la Cernica. Trupul lui Irodion a fost gasit in chip minunat, din randuiala dumnezeiasca, el fiind astazi propus canonizarii.

Odata, o femeie i-a adus parintelui, dupa obicei, un vas cu lapte, de la capra ei.

Iar cuviosul parinte Irodion i-a raspuns:

– Nu primesc laptele, ca nu este de la capra ta !

– Ba nu, parinte – a zis femeia -, de la capra mea este.

– Dar n-ai dat-o ieri diavolului ? Cum sa primesc, ca nu mai este capra ta !

Deci, vadita fiind femeia, si-a marturisit pacatul si, luand binecuvantare, din ziua aceea nu a mai dracuit.

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro