Theodoros Vassilikos, un apostol al muzicii bizantine : „Ceea ce se aude când cânt este ceea ce trăiesc“

Un nume cu rezonanţe puternice şi o voce care s-a auzit în toate colţurile lumii. Theodoros Vassilikos: Este protopsaltul Bisericii „Sfântul Toma” din Atena de 40 de ani şi conduce un cor bărbătesc de 60 de membri, care îi poartă numele. Muzica bizantină o cântă aşa cum o trăieşte, cu sufletul şi vocea sa de aur, iar prin concertele pe care le susţine pe tot mapamondul consideră că se înscrie într-un apostolat al Bisericii Ortodoxe. Prezent la hramul Catedralei patriarhale de anul acesta, marele protopsalt Theodoros Vassilikos ne-a povestit câteva aspecte ale activităţii sale muzicale şi câteva din gândurile lui.

Theodoros Vassilikos, carte de vizită

Protopsaltul Theodoros Vassilikos s-a născut în anul 1938 şi a primit primele lecţii de muzică bizantină de la tatăl său, Alexandru, un alt cunoscut ieropsalt din Grecia, şi mai apoi de la profesorul Theodoros Hatzitheodorou, profesor al Odenului din Atena. A fost cantor al mai multor biserici din Grecia, iar de 40 de ani este protopsaltul Bisericii „Sfântul Toma” din Atena. Theodoros a susţinut numeroase concerte peste tot în jurul Greciei, cu corurile lui şi ca solist. A înregistrat cea mai mare colecţie de imne şi cântări ale Bisericii Ortodoxe şi a lansat peste 200 de casete şi CD-uri. Multe dintre acestea sunt folosite ca materiale didactice în mai multe universităţi din Europa şi SUA şi se regăsesc în marile magazine de muzică. El este unul dintre promotorii muzicii bizantine în străinătate. Academia Franceză de Arte l-a onorat cu premiul „Charles Cross” pentru albumul dublu „Cele două liturghii ale Sfinţilor Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare”. A fost distins pentru întreaga sa activitate în diverse ţări din lume. În luna mai 2010, la finalul concertului susţinut la Palatul Patriarhiei, împreună cu membrii grupului Tronos, ca semn de preţuire pentru prezenţa în mijlocul credincioşilor români, dar şi pentru toată lucrarea misionară ortodoxă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit protopsaltului Atenei „Crucea patriarhală pentru mireni” – Clasa I şi Medalia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

Povestiţi-ne despre începutul activităţii dumneavoastră muzicale. De unde aţi moştenit dragostea pentru muzica bizantină?

Dragostea pentru muzica bizantină am moştenit-o de la tatăl meu, care a fost şi el un renumit protopsalt, în mai multe catedrale din Atena.

Am simţit această chemare pe la opt ani, când îl auzeam pe tatăl meu cântând la strană, stând sus, pe scaunul protopsaltului (n.r., în Grecia, protopsaltul sau cel care dirijează stă mai sus decât ceilalţi psalţi, pe o solee), şi eram foarte încântat să văd că el este primul dintre cei care Îl slăvesc pe Dumnezeu prin cântare şi face cunoscute lumii cele mai frumoase cuvinte despre Dumnezeu. Asta m-a făcut să-mi doresc să fiu şi eu ca tatăl meu. Am început să învăţ notele bizantine, încet-încet am început să cânt, pentru ca la vârsta de 16 ani să iau locul de lampadar al unei biserici, adică psaltul din partea stângă sau psaltul secund. La 17 ani,

m-am înscris la o şcoală de muzică particulară din Atena, unde am asimilat foarte multe cunoştinţe tehnice. În timp ce cântam la diferite biserici, trăiam o mare mulţumire când vedeam că vocea mea începe să placă lumii. Un mare trust media m-a găsit şi am început să înregistrez, iar după ce am înregistrat în jur de 15 discuri, am început să fiu cunoscut şi în afara graniţelor Greciei, nu numai în interiorul ei. Astfel, discurile mele au ajuns peste tot în lume: în marile centre universitare, în marile librării şi chiar în magazinele de discuri, printre albume cu muzică de Bach, Beethoven şi Verdi. Aceşti mari compozitori mă fac să-mi dau seama că ceea ce cânt eu este iubit de oameni, iar în felul acesta fac un fel de apostolie a muzicii bizantine, pentru că o fac cunoscută peste tot în lume.

Pentru dumneavoastră muzica bizantină este o simplă pasiune sau este un mod de exprimare a religiozităţii?

Categoric, ambele! Pasiune şi formă de a-mi exprima credinţa, împreună. Când cânt la strană, nu pot să rămân nemişcat de cuvintele pe care le rostesc sau de sorgintea divină a muzicii pe care o interpretez. Mă consider un om credincios, iar ceea ce se aude când cânt este ceea ce trăiesc. Tot ce iese vine dinlăuntru spre afară. Dacă dincolo de tehnică nu este şi o exprimare a credinţei sau dacă nu credem în ceea ce cântăm, atunci nu mai credem în nimic.

„Am ştiut exact că asta vreau să fac toată viaţa!”

Este cunoscut faptul că, în viaţa cotidiană, aţi lucrat ca funcţionar al unei bănci. Cum se împăca această profesie cu cea de ieropsalt?

Deoarece în timp am ajuns un ieropsalt cunoscut în întreaga Grecie, invitaţiile pentru susţinerea concertelor veneau tot mai des. Ca angajat al băncii, munceam foarte mult şi, de aceea, când oamenii mă rugau să vin într-un concert, le spuneam tot timpul să se adreseze directorului băncii, ca să-mi dea concediu două zile. Şeful băncii mi-a spus că pot să mă duc oriunde şi oricând sunt chemat, pentru că este normal să răspund acestor chemări, pe de o parte, dar şi pentru că devenisem un fel de imagine a instituţiei în care lucram. Mai mult decât atât, atunci când plecam să dau concerte pentru conaţionalii noştri din diaspora, banca plătea cheltuielile pentru deplasare. În felul acesta, cele două profesii, deşi aparent contrare, se completau foarte bine şi se regăseau în slujirea aproapelui.

Cum eraţi perceput de colegii de serviciu?

Ceilalţi angajaţi erau bucuroşi că eram colegul lor. Totuşi, deşi îmi desfăşuram o parte a activităţii în biserică, nu s-a întâmplat niciodată ca ei să mă identifice cu elementul religios.

V-aţi gândit vreodată să intraţi în cler sau aţi ales să-l slujiţi pe Dumnezeu numai prin muzică?

Întotdeauna mi-am dorit să-l slujesc pe Dumnezeu numai prin muzică. În Grecia, este foarte bine definit ceea ce este ieropsaltul. Există şcoli speciale pe care trebuie să le urmezi ca să devii psalt. De la strană nu avansezi în cler, ci prin artă avansezi în muzică. Faptul că muzica bizantină grecească este bine definită este tocmai rezultatul acestei tradiţii la strană. Nu devenim altceva decât psalţi. Rămânem la strană şi perfectăm în muzică toată viaţa. Este o concepţie diferită de cea întâlnită în unele ţări, unde cântarea la strană reprezintă o simplă etapă în mersul unui teolog spre preoţie. De aceea, atunci când m-am apropiat de strană, am ştiut exact că asta vreau să fac toată viaţa.

Misiune în diaspora ortodoxă şi în ţări catolice

Aţi amintit de concertele pe care le organizaţi pentru grecii din diaspora. Vorbiţi-ne, vă rog, despre necesitatea şi efectul acestor concerte, în contextul condiţiilor grele de viaţă cu care se confruntă conaţionalii dumneavoastră din afara graniţelor.

Concertele pe care le organizam în exterior pentru grecii din diaspora difereau foarte mult de cele din interiorul ţării, ca efect. Fie că mergeam singur în concert, fie că mergeam cu corul, am observat, în nenumărate rânduri, că grecii de acolo erau foarte bucuroşi să mă vadă, deoarece îşi aduceau aminte de satul lor, de biserica din sat, de concertele altor psalţi pe care le audiau în Grecia. În felul acesta, le aduceam Grecia mai aproape de ei. Din acest motiv, mulţi dintre cei care călătoresc în exterior spun despre grecii de acolo că sunt de două ori mai patrioţi decât cei din ţară. Situaţia cu care se confruntă nu numai grecii, ci şi toţi imigranţii, este una destul de dificilă, iar aceste concerte de muzică bizantină erau pentru ei o mare mângâiere şi o binecuvântare. După cum v-am mai spus, când eram angajat al băncii şi mergeam cu corul undeva, toate aceste cheltuieli de drum le plătea banca, iar nu cei care mă chemau, şi atunci era foarte uşor să plec şi să dau concerte pentru mângâierea grecilor din diaspora.

În anul 1989, aţi susţinut un concert în Piaţa San Pedro de la Vatican, în prezenţa papei Ioan Paul al II-lea şi a 60.000 de oameni. Cum a fost receptată muzica tradiţională a Ortodoxiei în inima Catolicismului?

Concertul de la Vatican din 1989 a constituit unul dintre cele mai strălucite momente din activitatea mea muzicală şi misionară, deoarece s-a văzut atunci că muzica bizantină poate fi apreciată chiar şi într-un mediu catolic. Când am terminat concertul, care a fost transmis în direct pe mai multe posturi de televiziune, ne-am dus să-l salutăm pe Papa, iar el a spus că „această muzică, într-o singură voce, nearmonizată, doar voce şi ison, ne-a făcut să ne simţim că ceva ne ia, ne ridică de la pământ şi ne aruncă în ceruri!” Evenimentul a fost mediatizat în Grecia în foarte multe ziare şi reviste şi a fost transmis pe majoritatea posturilor de televiziune.

Cum a reacţionat publicul?

Cu aplauzele celor 60.000 de oameni şi ale celor aproape 30 de cardinali, cred că s-a înţeles totul. Nu mai e nevoie de nici o completare. Cert este faptul că atât de mult le-a plăcut concertul, încât ne-a mai chemat Papa de încă trei ori. Am mai fost, de exemplu, în oraşul Asissi, la sărbătoarea Sfântului Francisc, când s-au întâlnit mai multe culte, iar noi am venit şi am susţinut un concert de 30 de minute cu câteva imne de muzică bizantină, în prezenţa Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Un alt concert mare, care mi-a rămas în inimă, a fost la Paris, în anul 1980, unde ni s-a cerut să cântăm ceva special, şi anume slujba înmormântării ortodoxe. Concertul a fost transmis live pe 12 posturi europene de radio.

De ce au dorit să audieze cântări funebre?

Cred că au vrut să asculte cântări funebre pentru conţinutul lor învăţătoresc, deoarece toate textele din slujba înmormântării ne arată exact ce este omul şi care este sensul vieţii pe pământ. Conţinutul didactic este foarte profund. Scrie în slujbă că, atunci când mori, nu mai rămâne nimic, fie că eşti bogat sau sărac, rob sau stăpân, împărat sau ostaş. Toate adevărurile de credinţă din slujba înmormântării sunt relevante pentru modul omului de a trăi în societate.

„Mă bucur că muzica bizantină este iubită de tinerii români”

Aţi compus coloana sonoră a tragediei „Prometeu” a lui Eschil. Cum vedeţi dialogul dintre muzica bizantină şi cea profană?

Dialogul dintre cele două genuri de muzică este posibil, în primul rând, datorită faptului că muzica bizantină este o continuare a muzicii vechi greceşti, deoarece în Grecia antică se cânta monofonic, nu armonizat. În al doilea rând, muzica bizantină a influenţat foarte mult muzica grecească profană, cum ar fi cea care se cânta la curţile basileilor bizantini. Din acest motiv, muzica pe care am scris-o pentru tragedia „Prometeu” este ca şi cum ar fi turnată pentru această piesă, parcă ar veni de acolo. De prima dată când s-a jucat, această piesă s-a dovedit a se potrivi foarte bine în acest melos bizantin.

Ce părere aveţi despre muzica bizantină românească? Care sunt impresiile pe care vi le-aţi format în urma concertelor pe care le-aţi susţinut în ţară alături de psalţii români?

Am de spus numai lucruri bune despre muzica bizantină românească şi, în special, despre grupul de psalţi Tronos pe care îl îndrăgesc foarte mult, mai ales că dirijorul lui, maestrul Mihail Bucă, mi-a mărturisit că el a învăţat să cânte după casetele mele şi a luat foarte mult din ceea ce cântam eu. De aceea, mă bucur foarte mult, iar acum, după ce a muncit 15 ani în acest domeniu, văd că rezultatele sunt mult peste aşteptările pe care le aveam şi mă regăsesc în stilul lui de a cânta şi, de asemenea, în stilul întregului grup. Am auzit că muzica bizantină nu se cântă numai la Patriarhie, ci se cântă şi în alte biserici, lucru care mă bucură nespus, deoarece văd că muzica autentică este iubită, iar tinerii arată din ce în ce mai mult interes pentru ea. De perspectivă în acest sens cred că este şcoala de muzică bizantină pe care au înfiinţat-o psalţii Mihail Bucă şi Dimitrie Voicescu, deoarece ei iubesc această muzică, o trăiesc şi doar în felul ăsta muzica bizantină se poate transmite fidel. Apreciez, de asemenea, şi iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care promovează această muzică şi o consideră adevărata muzică a Ortodoxiei.

La ce proiecte lucraţi?

Acum am 72 de ani. Din perspectiva muzicii, consider că le-am făcut pe toate în această viaţă. Am muncit foarte mult, m-am întrecut pe mine însumi, am călătorit în toată lumea, iar de patru sau de cinci ori pe an dau concerte împreună cu corul sau singur, în Grecia sau în afară. Cel mai serios proiect de viitor pe care îl am este să transmit ceea ce am învăţat lumii şi, în special, celor tineri. Nu aş vrea să spun că toţi tinerii merg în cluburi şi pierd nopţile… doar unii. Există însă tineri care iau acest drum al Bisericii, al învăţăturii lui Hristos şi al credinţei. Îi văd peste tot: în Biserică, în ierarhie, în diferite coruri. Mă bucur mult pentru aceasta şi cred că merită să primească această moştenire de suflet care este muzica bizantină.

„Când cânt la strană, nu pot să rămân nemişcat de cuvintele pe care le rostesc sau de sorgintea divină a muzicii pe care o interpretez. Mă consider un om credincios, iar ceea ce se aude când cânt este ceea ce trăiesc. Tot ce iese vine dinlăuntru spre afară.”

sursa: Ziarul LUMINA