Terapia prin shopping, o amăgire păgubitoare

Mall-urile şi supermarket-urile au devenit parte integrantă din peisajul urban, fiind locuri agreabile pentru oamenii care au bani să-i cheltuiască uşor. De la nevoia de a cumpăra însă şi până la a face cumpărături pentru a scăpa de stres, de probleme, de supărări este calea sigură spre împătimire.

Deşi pe moment ne putem simţi mai bine cumpărând anumite obiecte care ne plac, asta nu înseamnă că problemele noastre vor dispărea. Ar trebui să ne focalizăm pe lucruri ce ţin de suflet, şi nu de material, şi atunci în mod sigur nu ne-am mai simţi nefericiţi. Am văzut în toate revistele şi emisiunile adresate femeilor vorbindu-se despre terapia prin shopping. Femei din toate mediile sociale, de toate vârstele şi de toate profesiile spun că o folosesc cu succes în combaterea stresului. Însă cum este oare posibil ca o activitate care implică aruncatul banilor pe fereastră să reducă stresul, când, în timpurile pe care le trăim, de obicei, stresul este generat tocmai de lipsa banilor, de nevoia de aceştia?

Capcana în care putem cădea

Se poate ca pe moment să te simţi mai bine după ce îţi cumperi nişte lucruri pe care ţi le doreai şi care în mod sigur nu-ţi erau indispensabile, însă când ajungi acasă şi te întreabă soţul de ce nu mai sunt bani în sertar, ce-i zici? Că ai plecat să îţi cumperi genţi sau pantofi pentru că te simţeai deprimată şi ai vrut să te simţi mai bine? Că erai frustrată că tu nu aveai un obiect de vestimentaţie aşa cum ai văzut la colega ta de serviciu? Aici putem vorbi de un cerc vicios al depresiei, o capcană în care putem să cădem fără şanse de salvare, un drog de care devenim dependente. Nu putem să plecăm la shopping ori de câte ori ne simţim nefericite. După aceea, se poate să constatăm când ajungem acasă că nu avem mâncare în frigider, dar că nu mai sunt bani să cumpărăm deoarece i-am dat pe haine. Şi iar ne afundăm într-o stare depresivă.

Terapia prin shopping nu se aplică femeilor obişnuite

E posibil ca terapia prin shopping să fie valabilă pentru femeile care au mulţi bani, care nu muncesc aşteptând jumătatea lunii ca să-şi ia salariul şi nu ştiu ce să cumpere mai întâi sau care nu strâng bani un an întreg pentru a-şi permite o săptămână de vacanţă într-un loc frumos. Dar cred că şi în cazul lor, shopping-ul nu reprezintă nici o terapie, deoarece având bani pentru a-şi satisface orice capriciu, devine o obişnuinţă care nu le mai mulţumeşte şi caută mereu alte provocări care să le facă viaţa mai fericită. Femeile care muncesc pentru banii lor, mai mulţi sau mai puţini, devin mai cumpătate, mai ales dacă îi câştigă cu greu, şi îi cheltuiesc cu cap, iar terapia prin shopping nu se aplică în cazul lor. Pentru majoritatea femeilor obişnuite, când iau salariul, shopping-ul se rezumă la a merge în supermarket pentru a cumpăra mâncare şi cele necesare pentru casă şi pentru familie, şi uneori un articol de vestimentaţie pentru ele, când au cu adevărat nevoie, în nici un caz nu cumpără pantofi sau rochii pentru a-şi mări colecţia.

Nu putem cumpăra fericire şi linişte sufletească

Însă shoppingul este doar o amăgire. Ne poate ridica moralul, dar asta nu înseamnă că vom înceta să ne mai simţim nemulţumite sau nefericite, că problemele cu care ne confruntăm vor dispărea. Chiar dacă dispunem de mulţi, nu ne putem cumpăra fericirea sau liniştea cu ei. Shopping-ul disperat nu ne va scăpa de singurătate, de mârlănia celor din jur, de indiferenţă sau de orice altă problemă care ne macină sufletul. Vom rămâne la fel cum eram înainte de a pleca spre magazin, poate doar cu mai puţini bani în buzunar sau pe card şi cu nişte obiecte în plus, de cele mai multe ori nefolositoare.

Dacă s-ar putea, oamenii ar trebui să cumpere bun-simţ, smerenie, milostivenie, credinţă în Dumnezeu, fapte bune, acestea fiind lucrurile cu adevărat importante în viaţă şi de care avem nevoie. Decorativul e ceva superficial.

Un capriciu devenit viciu

Despre această problemă cu care se confruntă societatea modernă ne-a vorbit şi pr. Roman Romeo Ene, referent cultural la Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei: „Într-o societate secularizată şi secularizantă, în care economia depinde doar de piaţă, omul trebuie să consume, să fie un consumator, numai că din consumator ajunge consumist. În ceea ce priveşte societatea românească, putem observa că unii, din nefericire destul de mulţi, din consumatori au ajuns să fie consumaţi. Sunt consumaţi de propriile produse pe care le cumpără. Sunt achiziţionate tot mai multe lucruri care, chipurile, au devenit indispensabile vieţii. Prin publicitate, „sufletul comerţului”, se prezintă produse într-o lumină care să ne incite şi să ne convingă de utilitatea lor. Brandurile celebre sunt cele mai căutate. Putem afirma că, în zilele noastre, în întreaga lume, nu haina îl face pe om, ci numele produsului, fie că e obiect de vestimentaţie ori accesoriu. Tot mai multe femei care dispun de mijloace financiare ajung să străbată magazinele timp îndelungat, ore, uneori chiar zile în şir, în dorinţa de a fi în pas cu moda timpului, de a găsi produse care să li se potrivească şi să-şi etaleze bunăstarea. Cumpărăturile sau, cum sunt numite mai nou, shopping-ul, au devenit un mijloc de relaxare. Unii sociologi vorbesc de „terapie prin shopping”. Există sloganuri precum: „Eşti stresat? Mergi şi relaxează-te în magazinul cutare, cumpărând o haină în trend”. Ceea ce în traducere ar însemna… „când ai bani şi nu ai ce face cu ei, cumpără o haină de firmă (scumpă) şi numai aşa vei fi apreciat şi te vei bucura de respect!”. Ridicolul sloganurilor este direct proporţional cu penibilul prezentării, iar cei care se lasă convinşi uşor şi se îndeletnicesc cu plimbările „relaxante” prin mall-uri trăiesc, de fapt, o stare de anxietate.

Nu există „terapie prin shopping”, ci doar un capriciu devenit viciu. Când ai sute de perechi de pantofi sau sandale, genţi, poşete, haine care nu mai încap în şifonier sau, mai nou, în dressing, şi nu te înduri să le oferi celor care sunt în nevoi, tocmai pentru că sunt scumpe, e deja o problemă de comportament şi nu reprezintă altceva decât o dorinţă exacerbată de a avea, pentru a arăta celor din jur un stil de viaţă pentru slavă deşartă. Viaţă contra stil de viaţă. Ar trebui să alegem viaţa!”.

Eugenia Golub

sursa: Lumina