In genunchi, Veliar nu ne doboara
Calator vesel, Dan isi pune toata nadejdea in Domnul. Maica Domnului este scutul lui, iar sfintii, modele. Drumul e lung, dar placut. Destinatia dorita se apropie. Chiar daca nu a invins total pacatul, nu renunta la lupta. Cauta fericirea si renunta la retetele zodiacale. Sunt si zile triste, dar chiar si in fiecare lacrima redescopera miracolul divin.
Nu vrea sa fie remarcat. Sa nu il vorbeasca altii. Nici de bine, nici de rau. Cauta linistea, chiar daca inca tumultul il mai zbuciuma. Veliar isi cere partea, dar Dan se incapataneaza sa nu ii plateasca tributul. Nervos, Veliar isi va mobiliza toate legiunile impotriva lui. Daca il va gasi pe Dan ingenuncheat la rugaciune, Veliar va esua. Daca Dan nu va priveghea, nu are nici o sansa sa reziste asediului de unul singur.
Dan are „chemare” ca Iona, dar nu are nici un sfert din smerenia acestuia. Balena mundana vrea sa il inghita. Se roaga in speranta Invierii Celui ce trei zile a stat in pantecele mormantului. Balenele sunt infricosatoare, dar, paradoxal, sunt protejate. Patimile sunt legiferate. Iadul e legalizat. Cine doar mai pronunta cuvantul rai e acuzat de obscurantism. Nu stiu unde e inapoierea. Poate ne clarifica Dl. Djuvara (tot respectul). Civilizatia ateista nu mai are nevoie de valorile crestinimismului. Ironizeaza simbolurile si ataca reprezentantii de seama prin barfe rautacioase neverificabile.
Emanciparea in numele libertatii nu a adus progres, ci doar copii ingrijiti in orfelinate si griji pentru painea de pe masa. Omul nu mai face foc cu lemne, nu mai aduce apa de la fantana, nu mai ingrijeste ardeiul in gradina. Nu mai traieste in simplitate. Acum nu mai are timp si nervi pentru a asculta suferinta vecinului, pentru ca e prea stresat de soldul facturilor. Tinerii nu se inghesuie la duhovnic, pentru ca in familie au ascultat doar muzica hard rock a parintilor. Nu au in vocabular „sfestanie” sau „acatist”, ci „croaziera” si „club”. Ii imita doar pe parinti. Religiozitatea nu poate fi confundata cu credinta in esenta ei.
Arabii sunt mult mai fermi in cultura lor. Laicismul lor e inca timid. Ca persoane, fac mai putine compromisuri. Noi ne grabim sa incalcam regulile, doar ca sa strigam „libertate”. Ne pripim. Din greseli absurde, riscam sa pierdem Totul.
Dan stie ce il protejeaza de efectele rautatii: smerenia. Se straduieste sa nu raspunda agresiunii cu aceeasi moneda, sa nu provoace prostia si sa aiba rabdare cu cei mai saraci cu duhul, asa cum si sfintii au rabdare cu el. La finalul cartii lui Preda, timpul era nerabdator cu oamenii. Asta pentru ca oamenii au uitat de sentimentul de liniste, multumire, seninatate, pace. Sentimentul ca esti iubit de Cel etern.
Traficul faptelor bune este afectat de ceata mandriei. Nu ne putem abtine sa nu amintim tuturor ce evalaviosi suntem. Ne revaruim mormintele saptamanal, uitand sa citim cu atentie Biblia. Sa nu amanam increderea in Creator pana ajungem in stare critica la Terapie Intensiva.
Noul divort e rapid si gratis. Celula credintei se destrama cu un singur drum la Cezarul. Oamenii divorteaza foarte usor. Din cauza unor sosete nearanjate sau a unui ceai prea fierbinte. Gata! Nu mai sunt fericiti! Cauta doar iubirea Disney. Totul trebuie sa fie super romantic, ideatic, nerealizabil. Isi fac vise aiurea. Asa sunt crescuti de mici. Cu povesti despre o fericire lumeasca imposibila. Toti vor palate, printese, cai albi. Din povestirile copilariei lor lipseste Dumnezeu. Nici acum nu are loc, decat la „Diverse”.
O fetita de treisprezece ani a nascut in strada. Sa nu o judecam. Sa ne rugam pentru ea. Doamne, arata-ti indurarea Ta cea mare. Un scriitor new-agesit declarat (nu-i spui numele, persoana importanta, ma-ntelegeti?) vinde mai multe exemplare dintr-un singur volum de al sau decat toate cartile duhovnicesti la un loc. Acesta e tristul raport dintre cerere si oferta. Asta vor cei care cauta spiritualul fals: analize, studii de caz, orice noutati, fara sfinti, fara abstinenta, fara pacat si judecata, fara efort. Carti citite cu o cafea sau un vin in mana, nu in fata icoanei. Carti care incanta si descanta, dar nu salveaza. Nu sunt rele in ele insele, decat prin prisma faptului ca fura din timpul alocat rugaciunii.
Cum arata sufletul nostru? Daca l-am vedea, ne-am ingrozi. Suntem prea indiferenti fata de Hristos. Ne interesam de sportivi si manelisti, de dietele, vacantele si divorturile lor, dar nu am auzit de mult despre un Palama, Kuraev, Velimirovici, Galeriu. Suradem cand auzim Lacatusu, dar nu stim multe. Nici despre un Gafencu, Papacioc, Goettmann, de Mello, Gillet sau Fageteanu.
Nu pacatul e puternic, ci noi suntem delasatori, ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Darul suferintei este mai mare decat darul invierii mortilor, pentru ca cel care inviaza mortii ii este dator lui Dumnezeu, iar celui care sufera Dumnezeu ii este dator. Asadar, a nu crede cineva in Dumnezeu este dovada de cugetare slaba si jalnica.
Hrisostom-ul e actual: „Vinul este de la Dumnezeu, dar betia este de la diavol. Ai pacatuit? Nu-ti cer nimic altceva decat aceasta: intra in biserica si spune-I cu pocainta lui Dumnezeu: „Am pacatuit”. Nimeni din oamenii care isi aduc aminte de gheena, nu vor intra in gheena. Lucru de capetenie nu e sa ajungi la liman, ci sa nu aduci corabia fara nici un castig. Socoteste milostenia nu ca o cheltuiala, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un castig, caci tu, prin ea, dobandesti mai mult decat ai dat. Cu un banut daruit, poti cumpara cerul. Nu fiindca cerul ar fi atat de ieftin, ci fiindca Dumnezeu este atat de plin de iubire. Daca n-ai nici macar acel banut, atunci da un pahar cu apa rece.
Era frumoasa vremea cand casele erau biserici, fata de acum, cand bisericile sunt case.
Marius Matei
sursa: crestinortodox.ro
