A fi nebun pentru Hristos

Nebunul pentru Hristos nu e nebun cu adevarat, si aceasta este marea deosebire. El este deplin sanatos la minte. El numai „fatareste” nebunia, el alege sa para nebun, el face totul pentru ca toti ceilalti sa-l socoteasca cu adevarat nebun, ramanand insa stapan pe gesturile si vorbele sale, folosite intotdeauna cu un anume rost.

In fata celor care i-au aflat taina sau a celor alesi de el, ca si atunci cand e singur, leapada masca nebuniei, aratandu-se intreg la minte si deplin sanatos. Atunci cand nebunia pentru Hristos si-o arata doar o data in viata, purtarea sa de mai inainte ori de dupa aceea nu are in ea nimic patologic.

Cel cu adevarat nebun, chiar daca ajunge sa-si indure nebunia sa in Hristos, nu este un adevarat nebun pentru Hristos in adevaratul inteles al cuvantului. Pentru ca cel nebun pentru Hristos nu indura silit nebunia, ci insusi se sileste sa se arate nebun. Singur si-a ales conditia de nebun si poate s-o paraseasca oricand voieste si sa se intoarca iarasi la ea, cand socoteste ca-i este de folos. Nu-i pentru el un handicap, nu-i vatama viata psihica si nu-i tulbura nici viata duhovniceasca. E ca si actorul, care ramane el insusi, chiar daca-si pune tot sufletul in rolul pe care il are de jucat.

Ca nebunul pentru Hristos doar „fatareste” nebunia se spune in toate vietile de sfinti. Despre Ammona, de pilda, se spune: „Batranul se facea nebun”. Avva Or indeamna si el la aceasta, zicand: „Sau fugind fugi de oameni sau batjocoreste lumea si pe oameni, facandu-te pe tine nebun in multe”.

Istorisirea despre Isidora poarta acest titlu: „Despre fecioara care fatarea nebunia” si incepe astfel: „In aceasta manastire (a Tabenisiotilor) era o fecioara care fatarea nebunia si facea pe indracita”.

Despre avva Silvan se spune ca „se prefacea nebun”, „facea pe nebunul”. Tot asa despre Marcu din Alexandria se spune ca „se prefacea a fi nebun”, si el insusi spunea despre sine: „si intr-o buna zi mi-am zis: Acum du-te in cetate si fa-te pe tine nebun”.

Ioan din Efes spune despre Teofill si Maria ca, imbracandu-se in vesminte de comedianti, „in toata vremea topaiau si se scalambaiau”, adaugand ca faceau aceasta „spre inselarea celor care-i priveau”. In Viata lui Simeon se spune de multe ori ca nebunia sa era doar paruta. Astfel: „Se prefacea a fi in tot felul, prin purtari nebunesti si nerusinate. Si aici facea pe schiopul, aici topaia, aici se tara ca un olog, aici punea piedica trecatorilor, facandu-i sa cada. Alteori, la luna noua, facea pe lunaticul, aruncandu-se la pamant si zvarcolindu-se. Sau inca facea pe predicatorul, amenintand si mus-trand pe cei ce-l ascultau. Spunea ca asta ii placea cel mai mult si-i de cel mai mare folos pentru cel care fatareste nebunia pentru numele lui Hristos”.

Si tot aici se spune ca atunci cand era singur cu prietenul sau Ioan „n-avea in el nici urma de nebunie”, asa incat acesta spunea ca nici nu-i venea sa creada „ca tot el era nebunul de mai inainte”. Nichita Stithatul scrie despre Ierotei ca „adesea se prefacea ca va sa verse ori sa sparga oalele pe care le ducea”, dar duhovnicul sau „ii stia prefacatoria”.

Despre Sfantul Chiril Fileotul se spune ca „obisnuia sa faca uneori pe nebunul pentru Dumnezeu”. Sfantul Sava cel Nou e si el infatisat ca unul care „facea pe nebunul”, „fatarind nebunia”.

Intrebarea este pentru ce se prefaceau toti acesti sfinti ca sunt nebuni, fie in cate o imprejurare, fie facandu-si din „nebunie” o nevointa de-a lungul a multor ani din viata.

Temeiuri scripturistice

Unii proroci, prin faptele lor iesite din comun, pot fi socotiti drept precursori ai nebunilor pentru Hristos; astfel, prorocul Isaia a mers gol si descult vreme de trei ani, prevestind robia egiptenilor (Is. 20, 2-3); Iezechiel a stat culcat in fata unei pietre inchipuind Ierusalimul impresurat, mancand paini coapte pe scarna de om (Iez. cap. 4); Osea si-a luat de femeie o desfranata, spre a inchipui necredinta lui Israel fata de Dumnezeu (Os., cap. 3).

Aceste fapte insa, chiar daca au o oarecare asemanare cu unele purtari ale nebunilor pentru Hristos, prin caracterul lor ciudat (chiar smintitor), simbolic si prorocesc, se deosebesc de ele. In primul rand, sunt savarsite intr-o anume imprejurare, nu fac parte dintr-un comportament in general nebunesc, iar cel care le savarseste nu este socotit din pricina lor nebun; in al doilea rand, scopul lor este doar acela de a soca spiritele, trezindu-le la adevar; in al treilea rand, ele sunt poruncite direct de Dumnezeu, spre implinirea voii Sale si tin de menirea proroceasca a celui ce le savarseste, iar nu de implinirea unei nevointe voite de el.

De aceea, se pare ca mai curand in Noul Testament avem a cauta temeiul scripturistic al nebuniei pentru Hristos. In Epistola sa catre Romani si in cea dintai Epistola catre Corinteni, Sfantul Paul subliniaza opozitia radicala dintre intelepciunea lumii si cea a lui Dumnezeu, care face ca:

1. Ceea ce este intelepciune in ochii lumii sa fie nebunie in ochii lui Dumnezeu: „Zicand ca sunt intelepti, oamenii au ajuns nebuni” (Rom. 1, 22); „Au n-a dovedit Dumnezeu nebuna intelepciunea acestei lumi?” (I Cor. 1, 20); „Caci intelepciunea lumii acesteia este nebunie inaintea lui Dumnezeu” (I Cor. 3, 19).

2. Ceea ce este intelepciune inaintea lui Dumnezeu sa fie nebunie pentru lume: „Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie” (I Cor. 2, 14); „Cuvantul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie” (I Cor. 1, 18); „Dumnezeu a binevoit sa mantuiasca pe cei care cred prin nebunia propovaduirii” (I Cor. 1, 21); „Noi propovaduim pe Hristos cel rastignit, pentru pagani, nebunie” (I Cor. 1, 23); „Pentru ca nebunia lui Dumnezeu este mai inteleapta decat intelepciunea oamenilor” (I Cor. 1, 25).

3. Ceea ce este nebunie pentru lume sa fie intelepciune inaintea lui Dumnezeu, Care „si-a ales pe cele nebune ale lumii” (I Cor. 1, 27).

Tocmai pentru ca intelepciunea lui Dumnezeu este nebunie pentru lume, Hristos S-a lasat facut nebun de oameni (In 10, 20), si tot asa si Apostolul Pavel (Fapte 26, 24). De aceea si Unul si altul au slujit drept pilde de nebunie pentru Hristos de crestinii cei ravnitori, care voiau sa mearga pe urmele invatatorului lor, sa indure toate cate a primit El sa indure, sa se faca in toate – asadar si in acesta – urmatori ai lui Hristos si ai sfintilor, potrivit indemnului Apostolului: „Fiti urmatori mie, precum si eu sunt al lui Hristos” (I Cor. 11, 1; cf. I Cor. 4, 16; Efes. 5,1; Filip. 3,17; I Tes. 1, 6; II Tes. 3, 7, 9).

Un indemn inca si mai puternic se arata a fi acest cuvant al Sfantului Pavel: „Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii” (I Cor. 1, 27), care pare sa faca din nebunia in ochii oamenilor, cale aleasa de mantuire a celor placuti si chemati de El.

Sa observam ca Apostolul Pavel se lauda cu acesta nebunie: „Noi suntem nebuni pentru Hristos” (I Cor. 4, 10) si indeamna la ea, spunand: „Daca i se pare cuiva ca este intelept, sa se faca nebun, ca sa fie intelept” (I Cor. 3, 18). Si atunci cei nebuni pentru Hristos – mai bine zis „nebuni din pricina lui Hristos” – sunt ei oare altceva decat crestini care au socotit acest indemn drept porunca, urmandu-l pana si in litera lui, pentru a putea spune impreuna cu Apostolul: „Noi suntem nebuni pentru Hristos”?

Si totusi consideram ca nici aceste texte scripturistice nu sunt temeiul nebuniei pentru Hristos. Pentru ca nebunia de care e vorba aici face parte din intreaga rasturnare de valori savarsita de Hristos, vadita in nenumarate locuri din evanghelii (mai ales la Mt. 18, 4; 20, 16; Mc. 9, 35; 10, 44; Lc. 14, 11). Nebunia aceasta are un inteles duhovnicesc, nu psihopatologic, decat poate doar ca analogie.

In sensul acesta, Sfantul Ioan Casian indeamna: „Sa te faci nebun in lumea aceasta, pentru ca sa devii intelept”; Sfantul Simeon Noul Teolog scrie: „Ucenicii oamenilor ii socotesc nebuni pe cei invatati de Dumnezeu”; iar Sfantul Antonie cel Mare spune ca: „va veni vremea cand oamenii au sa innebuneasca si, de vor vedea pe cineva ca nu-i nebun, se vor scula asupra lui strigandu-i ca-i nebun, pentru ca nu-i ca ei”.

Or, nebunii pentru Hristos nu-s socotiti nebuni din aceeasi pricina pentru care Apostolul Pavel e numit de altii nebun sau singur se numeste asa. Din punct de vedere psihiatric, el are un comportament perfect sanatos, in vreme ce nebunii pentru Hristos, asa cum am aratat mai inainte, chiar se poarta ca cei iesiti din minti sau ca posedatii. Vom arata mai jos ca ei simuleaza nebunia pentru a indura umilintele de care au avut parte intotdeauna si in tot locul cei cu mintile ratacite.

De aceea credem ca adevaratul temei scripturis-tic al nebuniei pentru Hristos se afla in contextul general din care face parte formula paulina: „Noi suntem nebuni pentru Hristos”, adica in intreg ansamblul acestui pasaj din Prima Epistola catre Corinteni (4, 9-13): „Caci mi se pare ca Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a aratat ca pe cei din urma oameni, ca pe niste osanditi la moarte, fiindca ne-am facut priveliste lumii, si ingerilor si oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi insa intelepti intru Hristos. Noi suntem slabi; voi insa sunteti tari. Voi sunteti mariti, iar noi suntem de necinste ! Pana in ceasul de acum flamanzim si insetam, suntem goi si suntem batuti, suntem pribegi, si ne ostenim, lucrand cu mainile noastre. Ocarati fiind, binecuvantam. Prigoniti fiind, rabdam. Huliti fiind, mangaiem. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca maturatura tuturor, pana astazi”.

Un alt temei poate fi socotit si acest pasaj paralel din cea de-a Doua Epistola catre Corinteni (6, 8-10): „Prin slava si necinste, prin defaimare si lauda; ca niste amagitori, dar iubitori de adevar, ca niste necunoscuti, desi bine cunoscuti; ca fiind pe pragul mortii, desi iata ca traim; ca niste pedepsiti, dar nu ucisi; ca niste intristati, dar pururi bucurandu-ne; ca niste saraci, dar pe multi imbogatind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stapanesc”.

Si inca si cea de-a noua fericire: „Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea”. Cei nebuni pentru Hristos ravnesc intocmai starea marturisita prin aceste cuvinte, cu toate ale sale.

De altfel, Sfantul Pavel, in pasajele citate mai sus, foloseste termenul moros pentru nebun; nebunii pentru Hristos indeobste sunt desemnati prin termenul salos, care desemneaza in limbajul curent pe adevaratul nebun.

Jean-Claude Larchet

sursa: crestinortodox.ro