Jocurile de noroc si pariurile

Jocurile de noroc si Casele de pariuri s-au inmultit infricosator. Oare ce sa intelegem de aici? Raspunsul este simplu, caci statisticile arata si ele cum numarul celor pasionati de jocurile de noroc si de pariuri creste de la an la an.

Nu putem ajunge la lucrurile inalte daca nu le facem pe cele de jos. Asa cum nu putem ajunge in varful scarii decat mergand din treapta in treapta. Prin pariu doresti sa te situezi in varf, fara a face pasi in acest sens. As lua pariul de bun, daca mi-ar fi recomandat de parinte. Insa, parintii nu recomanda pariul, ci munca si ajutorarea semenilor.

Munca si banii

Banii sunt un lucru fara de care nu putem trai. Pana si parintii din pustia Egiptului isi vindeau rucodelia (ceea ce lucra fiecare, in chilia lui), spre a-si putea cumpara cate ceva din cele de neaparata trebuinta, ori pentru a lua noi materiale de lucru. Cu toate acestea, vedem cum se raportau acestia la bani: niciodata fara a munci pentru ei si niciodata pentru a-i strange, ci numai pentru a isi intretine viata!

Munca este porunca de la Dumnezeu si lege fundamentala a vietii omenesti, existand ca atare de cand exista si omul. Inca de la inceput, omul a fost insarcinat cu datoria de a munci: „Si a luat Domnul Dumnezeu pe Adam si l-a pus in gradina Edenului ca s-o lucreze si s-o pazeasca.” (Facere 2, 15-17). Prin munca isi indeplineste omul toate indatoririle de viata, tot rostul sau in lume: „Sase zile sa lucrezi si sa faci toate lucrurile tale” (Iesire 2, 9).

Munca cinstita este singura cale dreapta spre a dobandi bani. Jocurile de noroc si pariurile anuleaza insa aceasta cale, urmarind castigarea de bani nemunciti.

Din pacate, nu sunt putini nici crestinii care au aceasta patima, anume a visului imbogatirii peste noapte sau, pur si simplu, a unei placeri in a juca sau a paria. Crestinii nu vorbesc despre noroc, norocul presupune un fel de destin, ceea ce este incompatibil cu credinta in Dumnezeu, singurul Purtator-de-grija a toate.

Jocurile de noroc si cuvintele din Sfanta Scriptura

Multi isi intemeiaza aceasta „slabiciune” sau „pasiune” pe faptul ca in Sfanta Scriptura nu este specificat clar faptul ca jocurile de noroc si pariurile sunt un pacat. Cu toate acestea, stim bine ca multe patimi sunt aratate de Sfanta Scriptura, fara a le numi insa pe numele lor „modern”.

Sfantul Apostol Petru spune, cuprinzator: „Cei nedrepti le fagaduiesc libertate, fiind ei insisi robii stricaciunii, fiindca ceea ce te biruieste, aceea te si stapaneste” (2 Petru 2, 19). Oare nu tot libertate si bunastare fagaduiesc lumii si jocurile de noroc? Deci, ceea ce te biruieste, aceea te si stapaneste. Daca nu te poti abtine de la a juca si a paria, inseamna ca banii si setea de bani te stapaneste, iar urmarile sunt de inteles.

„Cel ce isi munceste ogorul se satura de paine, iar cel ce vaneaza naluci duce lipsa” (Proverbe 12, 9, 11). Cat de bine zice proorocul, numind „vanator de naluci” pe cel care nu munceste, ci cauta „paine”, adica bani si bunastare materiala, pe alte cai decat cele lasate de Dumnezeu.

Sentinta data acelora care cauta bunastare materiala, insa fara a munci pentru aceasta, este scurta si dura, dupa cum si merita unii ca aceia: „Cine nu vrea sa munceasca, acela sa nu manance” (2 Tesaloniceni 3, 10). Cine nu munceste si asteapta sa primeasca totul pe cai usoare traieste „pe spatele altora” si din osteneala altora. De aceea, singura munca ingaduie crestinului sa implineasca efectiv porunca iubirii aproapelui.

Ca sa isi gaseasca un rost, ca sa nu mai turbure pe altii, ca sa se linisteasca, Apostolul Pavel le porunceste crestinilor sa munceasca si sa manance din rodul muncii lor: „Unora ca acestora le poruncim si-i indemnam in Domnul nostru Iisus Hristos ca sa munceasca in liniste si sa-si manance painea de ei agonisita” (2 Tesaloniceni 3, 12). Jocurile de noroc, atunci cand aduc bani, dau celui care joaca „painea” altora, iar nu rodul mainilor sale.

Mai devreme sau mai tarziu, urmarea castigurilor obtinute prin jocurile de noroc se va face simtita, caci „lucrul mainilor omului se rasfrange asupra lui” (Proverbe 12, 14). Depresiile sunt foarte intalnite in randul celor pasionati de jocurile de noroc si de pariuri, acestea ducand, mai apoi, la stricarea familiilor si la ruperea comunicarii cu cei dragi.

Canoanele Bisericii privind jocurile de noroc

„Jocul de noroc este un mijloc de distractie, dar urmareste si un mijloc de castig nedrept, un furt deghizat” (Ap. 25) pe care legile bisericesti il osandeste potrivit cu rezultatul pacatos ce decurge din furt, betie, timp pierdut, scandal s.a, mai ales la clerici (Ap. 42, 43; VI Ec. 9, 51).

„Sfintii Parinti recomanda distractia nevinovata si folositoare a plimbarii in parcuri, munti, gradini, iar nu jocul de carti sau alte soiuri, unde trupul sta intepenit si deci nerecreat, mintea incordata, iar sufletul zbuciumat de nereusita castigului nedrept, sau in caz de succes, de tulburari si certuri, aducatoare de pacat. Fumatul, jocurile de noroc, betiile si petrecerile dezmatate scot in evidenta calitatea inferioara si cultivarea poftelor pacatoase ale sufletului omenesc” (Gal. 5, 19-21; Efes. 5, 3-5; Clement, Pid. II, 5).

„Nici un mirean sau cleric sa nu se joace cu zaruri sau carti de noroc de acum incolo si oricine va mai face aceasta de va fi cleric sa se cateriseasca, iar de va fi mirean, sa se afuriseasca” (VI Ec. 50).

Parintele Cleopa si „noroc-ul”

Mult mai grava este situatia unde in rugaciuni se cere „noroc” in astfel de jocuri. Parintele Cleopa Ilie, intr-un cuvant de-al sau, aminteste de astfel de cazuri.

„Am vazut pe unele pomelnice pe care le aduceti, ca pomeniti pe dracul Noroc, zicand: „Pentru norocul fetei, pentru norocul baiatului, pentru norocul familiei.” Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic? Voi stiti cine a fost Noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Moloh sau „noroc” era zeul fericirii, la romani, la sumerieni si la cartaginezi.

Cum era acest zeu Moloh sau „noroc”, cum ii zicem astazi? Ii purta statuia intr-o caruta cu doua roti, facuta din arama sau din argint. In spatele zeului Noroc avea un cuptor de arama si in fata lui o tigaie de arama; si-i dadea foc lui Noroc pe la spate, pana se inrosea si tigaia si el. Popii lui purtau in maini niste securi mari, ascutite.

Ce jertfa primea Noroc? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau in satul tau, de unde esti tu. Trageau caruta lui Noroc cu tigaia rosie, infierbantata si strigau, batand din palme: „Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc!” Auzi nebunele de femei, ziceau una alteia: „Cumatra iti dai copilul?”, iar aceea zicea: „Il dau, ca sa am noroc!” Lua muierea copilul de la tata, il dadea in mana slujitorului idolesc, il taia bucati si il punea in tigaia lui Noroc sa se friga. Pana la 40-50 de copii punea odata in tigaia aceea.”

Jocurile de noroc si pariurile

Prin natura activitatii lor, casele de pariuri si de jocuri pot fi ispite: gasim acolo o lume fara Dumnezeu, care se inchina idolilor de tinichea si de hartie (banilor). In asemenea locuri injuraturile de tot felul (mai ales de cele Sfinte) si mania sunt la ele acasa. Parintii Bisericii ne-au indemnat intotdeauna sa fugim de ispite si sa nu ne incredem in puterea noastra de a le face fata.

As vrea sa pot spune ca nu vad ceva neaparat pacatos in a paria „din cand in cand”, insa nu o pot face. Acest „din cand in cand” este atat de viclean, incat nu se cade nici macar a-l incerca. Un mare pacat si o mare boala se ascunde in spatele acestor „jocuri”, ele ajungand foarte usor patima (dependenta). In cele din urma, de la „joc” se va ajunge la tulburare si de dezbinare a familiei.

Banii ce sunt castigati la jocurile de noroc sunt bani necurati, sunt bani pe care altii i-au furat sau cu care altii nu si-au hranit familiile.

Riscul unei obisnuinte cu ritmul de castig rapid, oarecum stand, gandind si picand bani, este mult prea tentant pentru a-l mai numi „joc”. Este atat de mare riscul ce urmeaza „gustarii” dintr-un castig usor de dobandit, incat majoritatea ajung la dependente grave.

Exista posibilitatea ca la un moment dat, castigul sa nu mai vina. Odata cu cresterea sumelor pierdute, apar si depresiile grave. Atunci, omul neinvatat in nimic altceva se va vedea inapt pentru o munca serioasa si va ajunge la frustrari deosebit de grave.

Medicii considera ca aceasta „pasiune” este asociata cu factorii socio-demografici. Barbatii reactioneaza diferit fata de femei, in fata unei mize. Greutatea adaptarii la schimbarile sociale, diversele abandonuri din familie si singuratatea pot fi tot atatea cauze care favorizeaza „dependenta de pariuri”.

Ca si in cazul narcoticelor, a alcoolului sau a tigarilor, dependenta de jocuri si pariuri (ludomania) se dezvolta treptat. Odata devenita patima, „ludomania” aduce un intreg cortegiu de rateuri si, evident, depresii grave, uneori chiar sinucideri si crime.

In psihoterapie exista conceptul de comportament dependent, intalnit atunci cand o pasiune devine mai puternica decat vointa proprie si decat o privire matura asupra lucrurilor. In tarile civilizate dependenta de jocuri de noroc este recunoscuta ca o afectiune psihica.

Dependenta de jocurile de noroc este o dependenta bazata pe faptul ca jucatorul nu-si poate controla propriul impuls de a juca, de a risca. Riscul il ajuta sa-si ia gandurile de la problemele zilnice, deoarece nivelul crescut de adrenalina ii da impresia de bine. In cazul in care castiga se simte important, „in varful lumii” si isi doreste sa obtina din nou acest sentiment, iar cand pierde spera sa isi ia revansa, sa i se intoarca norocul, ceea ce-l face sa riste in continuare sume mai mari sau mai mici de bani.

In morala ortodoxa, a fi dependent de vreo patima inseamna insa a fi bolnav sufleteste, a nu fi liber, inseamna robie, inseamna o inchisoare in care te inchizi singur si din care nu poti evada pentru ca vointa ta nu se mai poate opune.

Psihoterapia ortodoxa identifica la radacina acestei patimi arghirofilia (iubirea de bani si bogatie materiala) si pleonexia (aviditatea si lacomia de bani). Aici nu e vorba ca a castiga bani e pacat, ci modalitatea de castig si atitudinea perversa fata de bani, adica dorinta patimasa, patologica de a acumula nevrotic bani.

Unele cazuri ajung si pana la internare in spital, unde psihoterapia e combinata cu medicamente. La noi, in Spitalul Obregia, sunt deja medici specializati pe tratamente pentru dependente de acest gen.

Scaparea din mrejele jocurilor de noroc

Primul pas in vindecarea oricarei dependente este recunoasterea ei. Odata recunoscand faptul ca este dependent de un anumit lucru, cel in cauza trebuie sa inceapa a lupta impotriva ei. Trebuie evitata pe cat se poate ramanerea de unul singur, lucru ce va indemna cu certitudine la o intoarcere la dependenta respectiva.

Vorbirea cu cei dragi si spovedania la un preot sunt de un real folos.

Ceva trebuie insa sa-l motiveze pe cel dependent.

Pentru un crestin, Evanghelia ar trebui sa fie suficient de puternica spre a-l indeparta de orice patima si de orice dependenta. Viata curata a sfintilor si indemnurile Parintilor sunt adesea suficiente spre a intari un suflet si a-l motiva in lupta acestuia spre dobandirea libertatii de patimi.

Pentru un om care nu ia aminte la Sfanta Scriptura, ajutorul poate veni insa prin persoanele iubite. Dragostea pentru un om, pentru un copil, ori dorinta de a intemeia o familie sanatoasa sunt adesea cele mai puternice motive pentru un astfel de om. Cand acestea nu ajuta insa, singura solutie ramane la Dumnezeu.

Uneori, dragostea pentru un om nu este de ajuns pentru a scapa pe cel impatimit de o astfel de inselare a celui viclean. Deci, dupa cum orice dependenta daunatoare are loc prin viclenia diavolului, in majoritatea cazurilor este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

Spovedania patimii este vitala. Preotul are un har, primit in Taina Hirotoniei, pe care crestinii de rand nu il au, cu care poate intari vointa celui ce vine la spovedit. O spovedanie sincera atrage mila si ajutorul lui Dumnezeu. „Doamne, nu vreau sa mai fac aceasta, ajuta-ma! Imi iubesc familia si pe omul de langa mine, intareste-mi vointa si ajuta-ma sa scap de aceasta legatura!”

Postul si rugaciunea sunt cele mai puternice arme impotriva uneltirilor celui viclean. Daca nu poate posti cel impatimit, sa posteasca cei de langa el, iar Domnul, vazand dragostea lor, se va milostivi spre „cel bolnav” si ii va da puterea de a iesi din dependenta.

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro