Teologii fara diploma

Exista un paradox evident intre rigurozitatea acordarii titlului de „teolog” in Traditia Bisericii si usurinta cu care acesta este utilizat in limbajul curent. Astazi, prin „teolog” se desemneaza o persoana care studiaza teologia sau specialistul in teologie. Intelesul pe care Biserica il confera insa acestui cuvant este insa unul mult mai adanc.

Dintre marii sfinti ai Bisericii noastre, supranumele de Teolog il gasim numai langa trei nume, mai exact la Sfantul Ioan Evanghelistul, Sfantul Grigorie de Nazianz si Sfantul Simeon, „Noul Teolog” . Li s-au atribuit acest nume pentru ca s-a simtit autoritatea cu care ei vorbeau devenind ei insisi izvoare vii ale Teologiei.

In sens larg, in intreaga Traditie calitatea de „teolog” este accesibila oricarui crestin, dupa cum ne invata Evagrie Ponticul: „teolog este cel ce se roaga si cel ce se roaga este teolog.”

Prin urmare, conditia aceasta este data de relatia personala cu Dumnezeu, de comuniunea cu El in taina inimii, si nu de acte si raporturi exterioare. A fi teolog este, potrivit invataturii ortodoxe, o stare launtrica, nicidecum o calificare profesionala.

Mitropolitul Efrem al Bostonului intr-una din cuvantarile sale amintea cum, in urma cu 50 de ani, pe cand era student in cadrul Academiei Teologice, profesorul de Dogmatica Ioan Romanides, i-a povestit o intamplare petrecuta in vremea studentiei sale.

Pentru a obtine doctoratul in cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Atena, parintele Ioan, hirotonit preot de curand (1950), trebuia sa-si sustina lucrarea de dizertatie inaintea unei comisii. Subiectul lucrarii era „Pacatul stramosesc”. La multe intrebari ce i-au fost adresate de profesori (dintre care majoritatea obtinusera titlurile academice in cadrul unor universitati romano-catolice sau protestante din Europa), parintele Ioan a raspuns cu abilitate. In final, presedintele comisiei, Dr. Panaghiotis Trembelas, avea sa-i atraga totusi atentia parintelui, in felul urmator:

„Ai multe citate in dizertatia ta din scrierile lui Simeon Noul Teolog”, a spus Trembelas.

„Asa este, domnule profesor”, a raspuns parintele Ioan.

„Trebuie sa le stergi”, a continuat Trembelas. „Simeon nu poate fi citat ca sursa in lucrarea ta, deoarece nu a primit niciodata un titlu teologic academic”.

Parintele Ioan a raspuns cu calm, „Foarte bine, dupa cum spuneti, domnule profesor. Doriti sa sterg de asemenea si toate trimiterile la Matei, Marcu, Luca si Ioan Evanghelistul, deoarece nici ei n-au primit un titlu teologic academic? Ei, de asemenea, sunt teologi fara diploma.”

Este cunoscuta atitudinea lui Panaghiotis Trembelas, un „stalp al teologiei conservatoare”, cu privire la Sfantul Simeon Noul Teolog, care, in 1974, a declarat intr-o brosura, chiar daca cu unele rezerve, pentru a nu soca opinia publica, ca vedeniile lui Simeon se explica printr-o simpla tensiune nervoasa! Aceasta afirmatie a lui Trembelas a provocat un val de indignare la Muntele Athos.

„Captivitatea babilonica” a teologiei ortodoxe

Remarca nefericita a lui Trembelas este o dovada solida a unei instrainari ce a afectat pentru o lunga perioada, si inca afecteaza, scolile teologice ortodoxe. Aceasta instrainare este cunoscuta sub numele de „captivitatea latina” sau „captivitatea babilonica” a teologiei ortodoxe – o istorie de peste 200 de ani in timpul careia teologia academica scolastica apuseana (mai bine spus, rationalismul apusean) a influentat academiile teologice din Rasarit.

Mitropolitul Antonie Krapovitsky, parintele George Florovsky , parintele Dumitru Staniloae, au semnalat si combatut aceasta situatie nefireasca conform careia „Teologia Ortodoxa se adapa de la izvoare straine”, in mod repetat, in scrierile lor.

Plecand de la premisa domnului profesor Trembelas, ne este usor sa intelegem de ce unii din liderii Ortodoxiei sunt deschisi unirii cu non-ortodocsii in cadrul Miscarii Ecumenice. Atat timp cat crezi ca Biserica Ortodoxa este indatorata teologic incat nu are inca o teologie a Duhului Sfant, sau are sfinti carora le lipsesc titlurile teologice si care sunt teologi „fara diploma”, atunci te poti simti atras in mod „justificat”, de alte denominatiuni crestine.

Biserica are insa metoda sa traditionala de a pregati membrii clerului, aceasta metoda dandu-si roadele sale vreme de secole, chiar si inainte ca semninariile si academiile teologice sa fie deschise.

Parintele George Florovsky, unul dintre cei mai proeminenti teologi ortodocsi ai secolului XX, nu a absolvit niciodata o academie teologica. Despre pregatirea sa in ale teologiei aminteste: „Nu am avut (daca nu cumva din vina mea) parte de o pregatire teologica obisnuita. Sunt un autodidact in teologie, un fel de diletant, unul care s-a realizat prin propriile mijloace (self-made man), ca sa folosesc o expresie americana. Eu am primit educatie pentru a deveni profesor de istorie si filosofie. […] Teologia mi-am invatat-o nu in scoala, ci in biserica, doar ca mirean. Mai intai am dedus-o din cartile de slujba si mult mai tarziu din scrierile Sfintilor Parinti.”

Scoala Sfantului Duh

Educatia teologica elementara (dar fundamentala) o putem dobandi prin participarea constanta si cu luare aminte la slujbele Bisericii, cu alte cuvinte, prin participare la viata Bisericii. Acest fapt il invatam si din troparul care se canta la Sfintii Cuviosi: „cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand”, asemenea Sfantului Simeon Noul Teolog (in ciuda faptului ca, potrivit profesorului Panaghiotis Trembelas, sfantul Simeon nu este un „teolog cu diploma”).

Ortodoxia autentica dainuieste in imnografia noastra, in slujbele bisericesti, si in inimile multor clerici si credinciosi.

Iata cum ne invata Troparul Pogorarii Duhului Sfant: „Binecuvantat esti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaintelepti pe pescari ai aratat, trimitandu-le lor Duhul Sfant…”

In acest fel, si-au primint Sfintii Evanghelisti Matei, Marcu, Luca si Ioan „diplomele in teologie”. Le-au primit in „scoala Duhului Sfant”, urmand fagaduintei Mantuitorului: „Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe Care-L va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14,26)

Intreaga experienta a Bisericii se intemeieza pe relatia personala cu Duhul Sfant. Nu intamplator ii numim pe sfinti „de Dumnezeu inspirati” sau „purtatori de Dumnezeu”. Nu intamplator alergam la ei pentru a ne vindeca trupeste si sufleteste. Nu intamplator ne inchinam la Sfintele lor moaste si cerem mijlocirea lor.

Despre modul de a teologhisi al Sfintilor Parinti, parintele Florovsky spunea: „Parintii m-au invatat libertatea crestina. Ei au fost mai mult decat simpli legiuitori, au fost adevarati profeti, in sensul propriu al acestui cuvant – ei au contemplat taina lui Dumnezeu (au fost, inainte de toate, oameni de profunzime si credinta). Ei au fost oameni ai lui Dumnezeu.”

Tot el aminteste ca scopul teologhisirii nu este satisfacerea cunoasterii intelectuale „oricat de legitima poate aparea aceasta indatorire, ci pentru a trai – pentru a avea viata din abundenta – in Adevarul care este, intr-adevar, nu un sistem de idei, ci o Persoana, chiar Iisus Hristos. In acest punct, Parintii pot fi singurii ghizi competenti si siguri.”

Articolul de fata nu doreste sa puna in discutie nici necesitatea si nici eficienta studiilor teologice sau teologiei academice. Invatamantul teologic a imbracat de mult structurile si formele invatamantului laic in virtutea raporturilor dintre Biserica si Stat. Ce nu trebuie sa uitam este ca improprierea acestora nu trebuie sa insemne pierdere a ceea ce ne este specific, a ceea ce ne defineste, adica a raportului personal dintre om si Dumnezeu si cel dintre om si om.

Acest lucru il arata parintele Rafail Noica in „Cultura Duhului”: „Biserica – si as zice cultura Bisericii – nu tine a ne informa pentru orisice. Dumnezeu, prin Biserica, tine a impartasi omului. Impartasind omului ceva din viata Lui, daca omul primeste, poate sa mearga mai departe, fiindca, cum scrie in Psalmi, „Adanc cheama catre adanc.” Omul adancindu-se, descoperind adancurile tainelor lui Dumnezeu, cauta mai departe, si merge mai departe; merge nu „studiind,” ci traind merge pana unde, intr-o buna zi, va si sti toate cate stie Dumnezeu.”

Radu Alexandru

sursa: crestinortodox.ro