Parinte doar pentru o vreme?
Sunt cazuri cand anumite persoane se grabesc sa devina parinti, fara ca mai intai sa fi devenit oameni. Cand afirm aceste lucruri, ma gandesc la acea femeie din Deva care cerea Oficiului Roman pentru Adoptii (ORA) ajutorul pentru anularea adoptiei unei fetite pe care a infiat-o in urma cu zece ani. Motivul? Copilul sufera in prezent de autism.
Daca Fiul lui Dumnezeu Se intrupeaza la „plinirea vremii”, deci nu oricand, ci intr-un anumit timp, caci era nevoie de pregatire in acest sens, tot astfel, si cei ce urmeaza sa devina parinti prin adoptie au nevoie de pregatire.
Dar dupa ce S-a intrupat, Tatal Il recunoaste ca fiind Fiul Sau: „Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care am binevoit” si nu doar pentru o vreme.
Putini cunosc ca Biserica are rugaciuni pentru cei care infiaza copii. In aceste rugaciuni, infierea este asemanata cu o nastere supranaturala, asa cum este cea de la Botez. Sa nu uitam ca atat cel care infiaza, cat si cel care boteaza, devin cu adevarat parinti. Nasterea in astfel de cazuri depaseste firescul, pentru ca este o nastere prin Duhul Sfant. Iar ca sa nu ne indoim ca nu este posibil sa avem nasteri prin Duhul Sfant, in chip supranatural, este de ajuns sa ne amintim de nasterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Hristos nu este rezultatul unei legaturi trupesti, iar Fecioara naste ramanand Fecioara.
In rugaciunea pe care preotul o citeste in cazul infierii unui copil se spune: „Iubitorule de oameni Imparate, cauta din sfantul Tau locas spre robii Tai acestia (N), si pe cei pe care firea i-a nascut departati unul de altul dupa trup, pe acestia Insuti Dumnezeule, ii uneste in tata si in fiu prin Sfantul Tau Duh; intareste-i in dragostea Ta; leaga-i pe ei cu binecuvantarea Ta; inalta-i pe ei intru slava Ta; intareste-i pe ei in credinta Ta.”
La finalul rugaciunilor, cel infiat ingenuncheaza in fata celui ce-l adopta, iar cel care a devenit tata, il ridica pe cel infiat si ii spune: „Astazi fiul meu esti tu; eu astazi te-am nascut”, si-l imbratiseaza.
Asadar, daca in timp se intampla ca pruncul pe care l-am adoptat sa aiba anumite probleme de sanatate, nu avem dreptul de a-l abandona, caci ne-a devenit cu adevarat fiu prin Duhul Sfant. A abandona un copil in astfel de situatii, echivaleaza cu a abandona copilul pe care l-ai purtat in pantece. Ori din momentul in care ai nascut, esti parinte nu pentru o vreme, ci pentru vesnicie.
Adrian Cocosila
sursa: crestinortodox.ro
