Parintele Arsenie Papacioc: Un oftat din inima face mai mult decat orice rugaciune

De la Parintele Arsenie Papacioc am aflat ca un pacat ascuns devine mai greu cu fiecare zi care trece. Multa vreme m-am tot gandit la ceea ce voia sa ne spuna parintele prin acest cuvant de invatatura si impovarata de pacatele stiute si nestiute, am intrat in chilia marelui duhovnic. Nebanuite bucurii si tristeti am trait in preajma parintelui Arsenie si-am invatat aici, ca nimic nu este mai de pret decat eliberarea sufletului.

*

Alegerea duhovnicului este un lucru extrem de greu. Abia in momentul in care gasim duhovnicul potrivit, constientizam cate urcusuri si coborasuri are drumul pe care trebuie sa ne ducem propria cruce. Parinte, ce ne sfatuiti sa facem pentru a nu rataci drumul cel drept?

Vedeti dumneavoastra, aceasta stare de cercetare este, cum va spun eu intotdeauna, o stare de prezenta. La duhovnic nu mergeti la intamplare, din simpla inertie, de-aceea le tot spun celor care ma cerceteaza: niciodata sa nu faceti o spovedanie, asa, traditional, rational, ci numai afectiv.! Ca sa puteti gandi la mantuire, trebuie sa fiti bine spovediti, cu responsabilitate, aceasta este taina care mantuieste.

O spovedanie este, negresit, un fel de catehism si dumneavoastra ar trebui sa ma intelegeti mai bine decat oricare altul. Permanent te cercetezi, te framanti, iar cand ajungi la duhovnic nu trebuie sa te rusinezi cu niciun chip: „Domnule, asta am facut!”. Ce rusine? Rusinea este arma diavolului, grozav de puternica. si sa mai stiti ceva si va rog sa o spuneti si altora: daca pastrati un pacat ascuns sau spus sucit , ocolit, acesta devine si mai mare. Nu trebuie sa va preocupe parerea duhovnicului si nici reactia lui de moment. Oameni buni, important este sa reusiti sa va salvati si nu sa va nenorociti pentru pacatele voastre ascunse!

Dar daca uneori pacatele sunt prea mari, iar cel care se spovedeste ramane mut in fata dimensiunii pacatului. Poate se caieste sincer, plange, se roaga, dar nu are puterea marturisirii. Ce sfat aveti pentru un astfel de nefericit?

Fratii mei, Mantuitorul nu S-a rastignit numai pentru o categorie de greseli, ci pentru tot ceea ce este greseala pe Pamant. si-atunci ai doua cai, ori iti spui toate pacatele la spovedit, pentru iertare, ori la Judecata de Apoi, pentru pedeapsa. Ele pot fi tinute o vreme, dar neaflate nu raman! Ori aici, cu lacrimi, la duhovnic, care te intelege si te dezleaga, ori ramai pentru Dreapta Judecata si-atunci va fi grozav de greu!

Pacatele marturisite nu se mai au in vedere la Judecata, pentru ca mila Domnului le iarta, dar ce te faci cu cele nemarturisite, ascunse? Daca ati sti ce minunat lucru ne invata Sfantul Ioan Gura de Aur, el spune ca cel mai important lucru cu care trebuie sa ne prezentam la Judecata este dezlegarea. Daca nu va algeti un duhovnic pe sufletul vostru, sunteti pierduti copii. Duhovnicul trebuie sa va fie suflet pereche si mangaiere la ceas de tristete.

Ce ne sfatuiti in privinta cautarii, a cercetarii, a descoperirii celui caruia sa avem taria de a-i marturisi fara tagada pacatele noastre? Exista rigori sau criterii dupa care ne putem alege duhovnicul?

Nici vorba! Niciun duhovnic nu are mai multa putere ca altul. Nu exista duhovnici buni si duhovnici mai putin buni. Se poate doar ca la inceput unii sa aiba mai putina experienta sau sa nu fie inzestrati cu duhul dragostei, care e de mare pret in duhovnicie. Dar, in general, reusita spovedaniei nu tine de mine, ca duhovnic. Cel mai bine se simte un duhovnic atunci cand ii spui cele mai grozave pacate.

Traieste bucuria nemarginita ca te-a usurat. Si oricat de greu ar fi pacatul, lui Dumnezeu ii place nespus cainta celor care se spovedesc cu sufletul. Eu nu dau canoane care se fac repede, ca sa se scape de ele… asta e o mare greseala! Cel care se marturiseste trebuie sa fie pregatit pentru a-si pleca genunchii in fata maretiei harului divin. si ascultati ce va spune Arsenie: toti duhovnicii au har ! Important este sa avem in vedere cele patru elemente ale Tainei Spovedaniei: sa nu mai faci pacatul, sa-l marturisesti, sa te dezlege duhovnicul si sa faci canonul dat de duhovnic!

Toti cei care se spovedesc si se impartasesc dupa randuiala stiu ca numai duhovnicul este cel care hotaraste cine si cand poate lua Sfanta impartasanie. Dar daca cel care se spovedeste, se caieste sincer si isi plange cu lacrimi fierbinti pacatele, poate nadajdui la o scurtare a canonului dat de duhovnic ?

Sfanta Euharistie este suprema Taina a Bisericii noastre. intr-un fel, numai vapaia din sufletul tau decide cand mergi la impartasanie. Dupa Spovedanie insa, duhovnicul este cel care hotaraste cine este vrednic si cine nu a se impartasi cu Sfintele Taine. Nu ne impartasim la voia intamplarii, domnule! Cu cat ascultarea este mai cumpatata, cu atat cuminecarea este mai usor randuita. Nu ne putem impartasi cu Trupul si Sangele Domnului dupa bunul nostru plac, ci numai cu incuviintarea duhovnicului. Acesta are toata autoritatea de a lega si de a dezlega, dar va repet, aveti mare grija atunci cand va alegeti duhovnicul.

Care este cel mai aspru canon in ceea ce priveste impartasania?

Aici e o mare taina dragii mei, duhovnicilor le revine o grozava responsabilitate. Cele mai grele canoane pot opri pe cineva de la impartasit chiar si 25 de ani, dar asta ar insemna sa nu o mai poti face niciodata. Eu, Arsenie, nu sunt pentru astfel de canoane. Cel cazut in pacat se obisnuieste cu neimpartasitul si poate zice: „Parca tot cu impartasania am trait pana acum!”. Eu sunt pentru un canon pe care sa-l faca zi de zi, in starea de simtire, nu de obligatie tipicala. Eu nu dau canoane dintr-astea, care se fac repede, ca sa se scape de ele. Suspinarea nu iti ia timp, este la indemana si angajeaza toata fiinta ta. Zici: „Of, Doamne!”. Nici ca se poate mai grozav lucru decat un oftat din adancul sufletului! Un simplu oftat face mai mult decat orice rugaciune, mai mult decat a zice repede, de zeci de ori, „Tatal nostru”.

In calea spre mantuire, care se spune ca se afla la capatul rabdarii si al rugaciunii, credeti ca trebuie sa invatam sa pretuim mai mult timpul?

Singur Dumnezeu poate sa hotarasca daca ne mai lasa timp sau daca prelungeste timpul vietii noastre, si asta pentru a fi cat mai mult impreuna cu El. Abia dupa ce reusim sa intelegem aceasta relatie, abia atunci incepem sa ne preocupam de mantuirea noastra. Acesta este scopul principal, permanent, de neschimbat, de neuitat – mantuirea. si nu putem ajunge la mantuire decat daca fugim de obiceiuri si de rutina. Numai asa ajungem la mantuire, numai asa scapam de povara pacatelor care ne bantuie. Ferice, ferice, de mii de ori ferice de cei care, printr-o cat de mica venire in fire, se pregatesc, dupa cum ne invata Biserica prin Evanghelii, pentru mantuirea lor. Trebuie sa stim ca atunci cand amarul va fi mai mare si mai mare, atunci va fi ferice doar de acela care-si cunoaste lucrul si-si mantuie sufletul. Sa nu uitati nici o clipa asta!

Parinte, ce ne sfatuiti sa facem atunci cand avem in fata o carte de rugaciuni, iar gandurile ne zboara la cele lumesti?

Eu sunt pentru rugaciunea din inima. Momente de suisuri si coborasuri exista chiar si-n lumea sfintilor. si la ei pot exista momente de vid. Daca in timp ce te rogi o sa vina duhuri rele sa-ti schimbe mintea de la rugaciune, nu trebuie sa te temi. Nu exista mirean sau monah, care sa nu fie ispitit atunci cand se roaga. Cand sunt astfel de treceri, de la o traire la alta, nu trebuie sa incetam a ne ruga macar cu gandul.

Puterea rugaciunii este grozava. In timp ce unora li se intampla sa piarda din calitatea rugaciunii, altii, care se roaga cu inima smerita, simt cum le vine asa, ca o mangaiere. si ei se roaga din nou, la fel de sarguitori, se roaga numai sa le vina mangaieri, dar astfel de mangaieri pot sa vina si de la diavol. Nu va dati seama cat de bucurosi sunt diavolii sa te tina in starea aceasta de falsa linistire, ca tu sa ramai insensibil fata de adevarata mangaiere a unei rugaciuni rupte din inima, fara interes, fara oprire. imi spunea o fetita, o studenta la medicina: „Parinte, mi-am cumparat toate cartile de rugaciuni, acatistiere si pe toate le citesc, dar cu cat citesc mai mult, cu atat gandurile lumesti navalesc peste mine. si simt ca pierd firul rugaciunii”.

Rugati-va smeriti, sa-L aduceti pe Dumnezeu in inimile voastre, decat sa te inalti cu mintea si sa te ratacesti cumva pe sus, mai bine sa nu fii nimic. Eu nu sunt pentru rugaciunile din carti, sunt pentru cele simple, sincere si traite. Smeriti-va si iar smeriti-va !

Ce-i sfatuiti pe cei care au alaturi fiinte dragi, care traiesc in permanenta uitare de sine si-L manie fara incetare pe Bunul Dumnezeu? Considerati ca este de ajuns ca mamele sa se roage pentru fii, intru iertarea pacatelor acestora, chiar daca ei staruie in greseala?

Nu! si toti cei care vin sa ma cerceteze stiu ca am o convingere a mea si anume ca avem nevoie fara incetare de rugaciune, cel mai bine pentru om este sa fie mereu cu Dumnezeu. intotdeauna cu El, intotdeauna cu rugaciunea, intotdeauna cu uitarea de rau! Daca nu te tii cu toata nadejdea de sfoara care te leaga de Cer, daca iti dai drumul, cazi in neant, cazi in pacat, cazi in iad. tine-te cum poti, in felul tau, dar tine-te cu nadejde! Nu este suficient sa se roage altul pentru tine! Diavolul ne pandeste fara incetare si, daca nu suntem permanent cu Dumnezeu, lui asta ii place, se bucura.

Omul poate alege sa traiasca in placeri si nepasare sau sa traiasca in rugaciune. Un invatat spunea: „Nu este rusinos pentru un om de a cadea strivit de dureri, ci este rusinos de a muri nepasator si istovit de placeri”. Trebuie sa ne cutremuram de cuvantul de invatatura al Sfantului Ciprian: ” Darul anume isi face loc in noi, pe masura ce se trezeste eul nostru si sunt dezradacinate patimile. Cand inima se va curati de patimi, atunci se va inflacara simtirea catre Dumnezeu”. Doar cei care il cauta pe Domnul il gasesc si asta pe masura implinirii lor.

Care este masura rugaciunii noastre sau altfel spus, cand trebuie sa constientizam ca cerem prea mult de la Dumnezeu si Maica Domnului?

Nimic nu este prea mult atunci cand vine dintr-o inima smerita. Masura de curatire a inimii este masura de izbucnire a simtirii catre Dumnezeu. Nu va mai fi iubire de sine, adica mandrie, cand veti vedea cat de mare este mila lui Dumnezeu pentru noi, pacatosii. De Maica Domnului ce sa mai vorbim, ea este stapana Cerului si a Pamantului.

Eu unul, daca indraznesc sa mai cer zile de trait de la Dumnezeu este numai ca sa pot slavi pe Maica Domnului. Cum sa spui ca ii ceri prea mult, trebuie sa-i cerem cu totii lucruri mari, pentru ca iubirea ei nu are margini. Am tot spus-o de multe ori, Maica Domnului este foarte suparata pe toti care nu-i cer nimic. Dumnezeu se arata nu atat celor care se ostenesc, cat celor simpli si smeriti. Oricarui ostenitor in Hristos si Maica Domnului ii putem spune: „Smereste-te, ca ai pentru ce!”.

Mariana Borloveanu

sursa: crestinortodox.ro