Despre inima nemanioasa

Nu am voie sa ma supar nici o clipa ci, fundamental, cand apare un firesc impuls de reactie la vreo provocare, trebuie sa-l sting pe loc si, chiar in greutatea aceasta, de a face fata situatiei in care cineva se rasteste la mine, imediat sa se poata efectua limpezirea, adica: dumnezeieste sa raspund, fara a ma supara pe om, orice mi-ar face. Orice izbeliste ar veni peste mine, in cadrul dragostei nu e permis sa raspunzi altfel decat numai dumnezeieste, cu seninul iubirii care vede numai si numai binele. Cu acest senin sa raspunzi. Intr-o singura clipa poti avea multe vibratii de indignare, din partea celui ce te necajeste, dar tu sa nu iti permiti a te supara. Fundamental sa-i fii lui izvor de bine, atunci cand te loveste mai tare! Este absolut necesara experienta aceasta, de a-ti converti rautatea din tine in bunatate. Eu experienta asta o fac mereu si e gingas lucru a o sustine, insa, iarasi si iarasi va spun, este absolut necesar sa obtii aceasta virtute de a refuza inimii orice fel atitudine intunecata. Inima ta, fata de omul de langa tine, sa fie dumnezeiasca, desavarsita intru bunatate.

Fiti desavarsiti ca Tatal Meu… Tatal Meu are grija sa-Mi spuna tot ce e de facut pentru oameni si eu ascult de El, sa nu imi scape ceva din vedere. In cadrul Sfintei Treimi, exista grija de-a nu ramane ceva afara, din ceea ce este de facut. In fata aproapelui, tu sa pui in aplicare aceasta infricosata problema a desavarsirii binelui pe care i-l faci indiferent ce ti se intampla. Oricat te-ar enerva, necaji batjocori, tu sa-ti tii inima pe nivel de desavarsita dragoste, experienta pe care, in tot momentul, suntem in situatia de a o trai. Mai ales in gand vin fel de fel de provocari, la care raspunzi cu stropi de venin. Usor esti inselat, incat stropesti cu venin si la o firava provocare ce ti-o face omul. Suntem chemati a rezolva aceste mici amanunte; nu lucrurile mari, ce sunt lesne de vazut, ci sa avem grija la aceste fine, fine contacte de intalnire cu duhul, cu Taina lui Dumnezeu care zice: „Voi locui in voi cu Tatal si va vom lucra atitudinea fata de oameni, ca sa fie dumnezeiasca. E lucrarea Duhului Sfant, aceea de a intretine inima pe pozitie de raspuns dumnezeiesc la orice provocare a vietii. Amanuntele acestea ma infricoseaza pe mine, fiindca trebuie neaparat sa tinem cont de ele. Va spun ca am facut experienta de a converti pe loc inima, din „fara dragoste” in „plinatate de dragoste” dumnezeiasca, si asta una dupa alta, scantei dupa scantei, nepermitandu-i inimii nici o scaparare de reactie negativa, nepotrivita cu normalul dumnezeiesc. Am vazut ca se poate.

Sigur, e dureros cand te loveste cineva, e ca si cum te-ai atinge de jar…Te frige, in mod normal te tragi, deci ai o reactie de aparare, insa tocmai in fata acestei situatii, cand te aperi enervandu-te (enervarea e o aparare), atunci e cazul sa te convertesti, pe loc, si sa ramai in dragoste. Cuvintele Mele sa ramana in voi. A se intelege ceva este usor, dar important e sa ramana si sa se puna in aplicare, de la caz la caz. Sa opereze Cuvantul Lui si sa te straduiesti ca lucrarea Lui sa ramana, pentru a te putea realiza in schimbarea din rau in bine. Sa rezolvi, fulgerator, dumnezeieste, orice forma de greutate. Asa bucurie tasneste in inima in momentul cand ai reusit sa stingi o scanteie de rau – cu care erai provocat – si ti-ai venit in fire. Iti aduci aminte al cui este cel din fata ta si iti arzi rapid reactia negativa. In felul acesta, scanteia se transforma in tendinta de bunatate cu care poti merge mai departe. Cand simti ca ai reusit si ai cauterizat ascutisul raului, inima ti se odihneste in bucuria biruintei, nu ca o apreciere ce ti-o aduci tie, ci intr-o fireasca bucurie ca ai putut, cu bine, trece peste ceva. Preluand mentalitatea lui Hristos, iti vine asa un drag de omul ce te necajeste incat, pur si simplu, ramai uimit! Nu mai iei in considerare ca ai avut divergente, nu mai tii cont de nimic. Daca colaborezi direct cu Cel ce te-a invatat sa faci binele, iti dai seama ca nu tu il ai pe omul care te necajeste, ci l-a daruit Cineva lui insusi. Omul striga furios la tine, de parca ar spune: „Tu nu vezi al Cui sunt?” (asta trebuie sa auzi tu in taina, dincolo de vorbele jignitoare ce ti le adreseaza). Sa-ti fie drag de el, cum nu se poate mai drag! El iti adreseaza vrute si nevrute, incruntat, iar tie iti este drag, dumnezeieste drag si nu poti sa i-o spui, e un secret al tau, ce-1 traiesti numai cu Dumnezeu. Doamne, ma gandesc cat de gingas lucru avem de facut noi, cei care suntem pusi in aceasta postura de a lamuri ca, relatia intre tine si aproapele, este dumnezeiasca si sa nu ramai pe punctul tau de cadere, netratat si necontrolat. Tu trebuie, ca preot, sa schimbi pe toata lumea, sa contribui la transformarea inimii omenesti. Lumea nu Ma crede, nu Ma accepta, nici pe Mine si nici pe cei pe care i-am trimis, caci lumea nu stie ce stim noi, ea nu stie cum o iubeste Tatal Meu. Mantuitorul a spus-o si eu, ca preot, trebuie sa-i conving, cumva, sa ma creada. Sunt probleme asa minunate, care se cer rezolvate rapid.

Viata nu consta din gesturi mari ci din mici, infime amanunte din care tu sa arzi orice forma de nedumnezeire, constient ca esti cooperant cu inima lui Hristos. Te doare, de exemplu, cand cineva iti da mana la modul rece, distant, insa e cazul tu sa refuzi orice forma de revolta sau gand razbunator. Desi la Spovedanie le spun acestea fiecaruia in parte, nu poti avea garantia ca, dupa ce se impartaseste, omul nu mai rasplateste raului cu rau; nu poti fi sigur ca se converteste ca fulgerul. Ii tot pui la indemana viziunea asta splendida, ne tot umplem de Hristos si cine stie daca se vede vreo urmare a acestui fapt (poate doar in rastimpuri) – ca noi sa gandim cu inima dumnezeiasca. E un lucru atat de gingas sa te inveti a trai dumnezeieste printre oameni, caci suntem atat de neatenti; din doua-trei vorbe in raspar, l-ai si „plesnit” (cu gandul sau de cele mai multe ori cu vorba) pe cel din fata ta, de nu se mai aduna. Greseala nu o mai poti repara, deoarece numai Dumnezeu repara greselile; nu poti tu sonda pe Dumnezeu ce anume face cu relele tale. Numai El stie. Pentru noi e importanta partea pozitiva care ne sta inainte: „de acum sa nu mai gresesti”. Ce vorba mare! Nu te omoara nimeni, dar de acum sa nu mai gresesti. (cuvinte adresate de Mantuitorul femeii adultere). Ce atentie grozava iti trebuie, ca sa ti se vada in avans la ceea ce urmeaza! De aceea tinem, pe viata si pe moarte, sa ne imbibam de El. Mantuitorul ne-o cere: Sa Ma mancati pe Mine, pentru ca Eu, in locul vostru, sa raspund la rautatile pe care vi le fac oamenii! Sa musteasca fiinta noastra de ingrijorarea lui Hristos cand ne spune: Sunt cutremurat de Tatal, de felul cum va iubeste si cat de mult vrea sa o aveti si voi aceasta iubire. Sau: ” Sa nu mai gresesti!”. Sau: Fara Mine nu puteti face nimic, ca atare umpleti-va de Mine. Sa ne zguduie acest: Ca Mine sa fiti! Ca Mine sa va iubiti!

Oamenii zic:”ma impartasesc pentru ca, atunci cand voi muri, sa nu ma prinda moartea nevrednic de a dobandi imparatia lui Dumnezeu”. Pana acolo e departe. Te impartasesti ca sa te umpli de invierea lui Hristos, in avans, pentru ca, atunci cand se iveste vreo provocare, tu sa stii raspunde cu El cel inviat, sa fii in elementul Lui. pupa ce te-ai impartasit, incepi mai arzator sa postesti, sa te rogi si sa te pui la punct, intarit, incurajat si convins ca baza o ai din faptul real ca in inima ta chiar El lucreaza. Cuvantul Lui lucreaza, daca esti atent. Cuvantul Meu sa ramana in voi, incat, de te atinge ceva neplacut, tu sa poti refuza, cu un fel de firesc-dumnezeiesc, a raspunde raului cu rau; Se ajunge la lucrul acesta, sa nu va indoiti. Se stabileste asa o colaborare si con-locuire cu Dumnezeu incat, asa cum refuza El orice rau, tot asa si inimii tale ii va repugna raul. Ajungi pana la a nu mai putea face decat binele.

Mantuitorul ne provoaca, ajutand la realizarea acestor stari prin impartasirea cu El. Vorbind de indumnezeire, omului ii zboara mintea la mai stiu eu ce straluciri nefiresti si alte minunatii, dar indumnezeirea este starea de refuz al raului, stare ca a lui Dumnezeu. Sfinti nu inseamna „buni de pus in rama”, ci sfant esti cand, intepat, jignit fiind de cineva, tu ii deschizi inima cutremurator de convins ca ea este a lui Hristos, in numele caruia raspunzi. Te aliniezi imediat punctului Sau de vedere. Mantuitorul ne indumnezeieste in scopul de a fi pregatiti, de a fi pe pozitie atunci cand raul se atinge de noi. Ne indumnezeieste, pentru a raspunde dumnezeieste la incercari. indumnezeirea este strans legata de purtarea crucii, care trebuie sa fie dupa modelul aratat, practic, de Mantuitorul. Fiecare se plange:”ce sa ma fac, daca eu nu pot?” Cine ne-a dat viata, a spus ca se poate. Asa cum El are formula vietii, va avea si pentru noi formula de a face ceea ce a spus ca e posibil sa facem. Nu ne-ar cere, daca nu ar sti ce a lucrat in noi. Trebuie sa-I descoperim grija cu care ne-a pus la punct viata noastra, coborandu-Se in noi cu invierea Lui. Trebuie sa fim atenti la praznuirea Pastilor. Veniti, de luati lumina…. Veniti, caci fara Mine nu puteti da un pas mai departe, fara bucuria pe care o traiesc Eu in voi cand va stiu ai Cui sunteti si ce sunteti.

Pentru totdeauna sa ne ramana, bine intelese si fixate, cele vorbite acum si sa le punem la inima: in loc de sila, sa-ti fie drag de omul ce te provoaca, sa-ti fie drag de el dumnezeieste, in acelasi timp gandindu-te ca poate si tu ai contribuit cu ceva la inversunarea cu care ti se adreseaza.

Parintele Miron Mihailescu

sursa: crestinortodox.ro