Prudenta mare cu parerea de sine

Covârșitor de adevărat rostește Sfântul Ignatie Briancianinov despre păruta noastră înduhovnicire, despre binele pe care-l săvârșim și despre felul cum ne cultivăm sufletul. Avem nevoie de mare prudență și negreșit de un duhovnic cărui să ne predăm cu tot sufletul, cu încredere și bună voire. Adesea patimile ce locuiesc în noi ne înșeală înțelegerea lucrurilor și a faptelor crezând că facem bine când în realitate este tocmai pe dos.

Prudența pe care trebuie să o avem în ce privește binele propriu al firii căzute.

Ți-a venit în minte un gând bun? Oprește-te! În nici un caz nu te grăbi să-l pui în practică fără a-l examina, fără a medita. Simți în inimă vre-o înclinație bună? Oprește-te! Nu te lăsa dus de ea. Consultă Evanghelia. Vezi dacă gândul tău cel bun, înclinația ta cea bună sunt conforme cu sfintele învățături ale Domnului. Vei vedea foarte repede că nu există nici o legătură între binele evanghelic și binele firii omenești căzute. Binele firii noastre căzute este amestecat cu răul, de aceea el însuși a devenit rău, după cum o mâncare delicioasă și sănătoasă, devine otravă când este amestecată cu aceasta.

Păzește-te să faci binele firii căzute. Făcându-l, vei lucra la propria ta cădere, vei cultiva în tine părerea de sine și mândria, și vei sfârși prin a te asemăna bine cu demonii.

Dimpotrivă, împlinind binele după Evanghelie, ca un adevărat și credincios ucenic a lui Dumnezeu-Omul, vei deveni asemenea cu El. ,,Cel care își iubește viața o va pierde; iar cel care își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața veșnică (Ioan 12, 25). Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața o va pierde; iar cine va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela o va mântui” (Marcu 8, 34-35).

Domnul ne poruncește să renunțăm complet la firea noastră cea căzută și să urâm toate pornirile ei, nu numai cele ce sunt cu eviednță, rele, ci toate fără excepție, chiar cele ce ni se par bune. Este o mare nenorocire să dai urmare dreptății firii căzute: lucrul acesta se va sfârși cu respingerea Evangheliei, cu respingerea Mântuitorului, cu respingerea mântuirii. ,,Dacă vine cineva la Mine și nu urăște… chiar și viața sa nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14, 26), a spus Domnul.

Comentând aceste cuvinte Varsanufie cel Mare dă următoarea explicație: ,,Cum poate renunța un om la sine Însuși?” Înlăturând doririle sale firești și urmându-L pe Domnul. De aceea în mod precis Domnul vorbește aici de lucrurile firești și nu de cele nefirești, Într-adevăr dacă cineva s-ar lepăda numai de lucrurile nefirești n-a lăsat nimic dintr-ale sale pentru dragostea de Dumnezeu, căci cele împotriva firii nu-i aparțin. Dar cel ce a renunțat la cele normale se întreabă mereu cu apostolul Petru: ,,Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Ce oare va fi nouă?” (Matei 19, 27). El aude vocea binecuvântată a Domnului, care-L asigură prin promisiunea Sa, că va primi ca moștenire viața veșnică (Matei 19, 28, 29).

Petru, care nu era bogat, la ce a renunțat ca să se preamărească, dacă nu la dorințele sale naturale? Căci până ce omul nu moare trupului și nu viază duhului, sufletul său nu poate învia. Un cadavru n-are dorințe naturale; la fel cel ce duhovnicește este mort față de trup. Dacă a murit trupului cum se face că dorințele firești mai trăiesc în tine ? Dar dacă n-ai atins acestă măsură și din punct de vedere spiritual ești încă un copil ; smerește-te în fața unui duhovnic care te va certa cu milă (Ps.140, 5) și nu face nimic fără a-i cere sfatul chiar dacă lucrul ți se pare bun căci lumina dracilor se preface mai târziu în întuneric.

Fărâmiturile ospățului – Ignatie Briancianinov – Editura Reântregirea 2008 Alba Iulia

sursa: catehetica.ro