„Romania, te iubesc”. Goana dupa profituri uriase transforma paradisul local in peisaje apocaliptice

Avem o tara frumoasa, cu ape repezi, ideale pentru producerea de energie verde. Aceasta afacere prind de-acum contur si la noi, dar tipic romanesc, distruge ecosistemul. Romania, colt de rai, cu varfuri de munte si ape limpezi. Poti sa descoperi natura in toata splendoarea ei in aceste zone virgine, pentru care inca ne invidiaza o lume intreaga, dar care vibreaza azi in ritm de picamer.

Cum pretuim ce avem? Cu lucrari haotice, cu santiere iesite din litera proiectului, care invadeaza violent locuri neatinse de mii de ani. O tara intreaga e cuprinsa de frenezia construirii de microhidrocentrale. 3400 de rauri, din cele 4011 existente in tara noastra risca sa fie distruse in numele unor afaceri cu profituri de zeci de milioane de euro, care sapa in inima unor rezervatii naturale. Un intreg ecosistem distrus, culmea, in numele energiei verzi.

In acest moment, 34 de rauri, din zone protejate, sunt deja sub greutatea utilajelor.

Muntii Carpati au fost cuprinsi in totalitate de febra amenajarii de hidrocentrale. Un tavalug de investitii incorseteaza raurile repezi de o parte si de alta a Transfagarasanului. Departe de civilizatie, in spatele versantilor, se revarsa abuziv lucrari dezastruoase. Asa arata, in varianta autohtona, captarea de energie alternativa.

17 Septembrie 2011. Sintem in Muntii Fagaras, intr-o rezervatie naturala protejata. Aici, in sanul naturii, 10 microhidrocentrale vor fi ridicate pe 3 rauri: Capra, Buda si Otic. Un megaproiect inceput in forta in nordul judetului Arges, pentru care investitorii sunt blindati cu avize. Un dosar “beton” mai solid ca o stanca, o lucrare legala in acte care insa afecteaza iremediabil o intreaga rezervatie.

In amonte de santiere e liniste. Privind in jur ai spune ca esti in paradis. Natura in stare pura neatinsa de mana omului.

La doar cativa kilometri mai jos, dezastru. Cadrul de poveste cu apa cristalina, dispare brusc sub senile si cupe de escavator. In inima unei rezervatii, sit-ul Natura 2000-Muntii Fagarasului, arie protejata prin masuri impuse de uniunea Europeana, se sapa cu escavatoare in albia raului Buda.

Ovidiu Mihut, un profesor din Curtea de Arges si membru al unei organizatii de mediu priveste consternat cum este distrus ecosistemul. Stie ca-n palma, inca de cand era copil, toate aceste locuri care pana acum nu fusesera atinse de mana omului. Pe discretia autoritatilor mizeaza si investitorii care, desi au avize care stipuleaza clar felul in care trebuie sa se desfasoare lucrurile, au mana libera sa distruga albia raului. Pana acum nimeni n-a oprit dezastrul, desi mai multe ONG-uri au facut numeroase sesizari.

Legal, nici un utilaj n-ar fi trebuit sa atinga albia raului ci, confirm avizelor, tubulatura trebuia trasa la o jumatate de metru deasupra cotei de inundabilitate a raului, adica deasupra luciului apei semiingropat sau suprateran. Angajandu-se sa respecte aceste conditii, investitorii au dus la aprobare un memoriu tehnic care prevede in mod expres aceste obligatii. Intre ce contin hartiile si ce se intampla in realitate e diferenta de la cer la pamant. Ioan Gherhes este presedintele unui ONG-Asociatia Romana de Mediu si de 2 luni incearca sa afle amanunte despre proiect.

A sapat dupa hartii, dar s-a lovit de un zid din partea autoritatilor. De ce? Pentru ca tipic romanesc, investitorii s-au folosit de un tertip: au cerut confidentialitate asupra proiectului invocand faptul ca microhidrocentralele sunt asimilate prin lege obiectivelor de interes national strategic. Autoritatile argesene raspund ca… investitorii au toate avizele. In urma utilajelor peisajul e apocaliptic.

Un raport al statului a identificat peste 4.000 de amplasamente ideale pentru microhidrocentrale pe 78.900 de km liniari de apa curgatoare, din care 98% rauri in Muntii Carpati. Pe scurt, cam toate raurile tarii ar putea sa intre sub senilele escavatoarelor, iar dezastrul ar putea fi similar celui de pe Capra Buda si Otic, din Arges. Aici se lucreaza la foc continuu.

In avize erau prevazute norme antipoluare de care muncitorii nu stiu insa nimic.

Investitorii au obtinut usor avizul de gospodarire a apelor, cu promisiunea ca vor respecta toate conditiile. In document scrie ca:

-traseul conductei “e aproximativ paralel cu albia“, adica prin legile matematicii rar se intersecteaza

-”e interzisa modificarea ori reducerea sectiunii de curgere a apei”

-interzisa e si “degradarea albiei si malurilor”.

-”In timpul executiei toate obstacolele trebuie indepartate“, si avizul mentioneaza inclusiv ca “sunt interzise lucrarile in perioada de migrare si reproducere a pestilor”. Ori santierul e in toi fix in aceasta perioada, cand e prohibitie la pastrav, lipan sau lostrita.

Hartiile sunt perfect in regula, avizul permite santierul, insa ce gasim in teren contrazice si documentele si legea. De altfel, la finalul avizului, scrie negru pe alb ca, in cazul in care nu se repecta conditiile, autorizatia isi valabilitatea si implicit santierul trebuie oprit.

Cu imaginile in care se vede clar cum se sapa in alba raului am mers la Garda Nationala de Mediu, autoritatea suprema pe control de mediu, cei care ar trebui sa-i verifice pe acesti investitori si sa se asigure ca se respecta legea.

Cel indignat e Silvian Ionescu comisar general al Garzii De Mediu. Privea cu stupoare aceste imagini in 27 septembrie si ii cerea imperativ prefectului de Arges sa sisteze lucrarile pana la verificari minutioase. Prefectul pare ca nu intelege vehementa sefului Garzii.

“Ei iti pun in fata hartiile, dar hartiile nu sunt reale! Inca odata, eu iti fac o hartie, ei ar fi trebuit sa aiba un studiu adecvat cu consultarea Consiliului al Parcului. Ori ei nu au nicio hartie, ori nu au consultat in niciun fel Parcul!”

Administratorul Parcului la care se refera Silvian Ionescu, sunt angajatii unui ocol Silvic din judetul Sibiu – aflat la peste 150 de km de locul dezastrului. Nu s-au sesizat in legatura cu lucrarile, nu au semnalat distrugerile din rezervatie si nicio autoritate locala nu a intervenit.

Prefectul de Arges, cel caruia Silvian Ionescu ii cerea sa opreasca santierul pare nedumerit. Cu o saptamana inainte, cand ne-am intalnit cu el, ne a ne asigura ca totul este in regula cu proiectul.

Ca o coincidenta, prefectul de Arges a fost seful Directiei Silvice Judetene in 2009, cand fix pentru proiectul microhidrocentralelor Directia facea un schimb de terenuri cu investitorii. Statul a cedat 24 de mii de mp, pe malurile raurilor, care sa poata fi defrisate si a primit pamant intr-o comuna, de la proprietarii proiectului, care sa fie impadurit ulterior. Fara acest schimb, investitorilor le-ar fi fost imposibil sa ridice centralele. Cand a fost sunat de seful Garzii de Mediu, a tinut sa-i aminteasca cine sunt cei care investesc in zona.

In spatele afacerii sunt doi dintre cei mai mai influenti oameni din Arges: Gheorghe Badea si Valentin Visoiu, asociati in firma care face microhidrocentralele. Primul, patron al mai multor firme cu contracte in industria auto si detinator al mai multor unitati turistice in zona Vidraru. Al doilea a ridicat cateva cartiere rezidentiale in Capitala si are un hotel de 5 stele in Pitesti. La proiectul microhidrocentralelor Visoiu e si beneficiar si constructor, angajatii sai lucreaza pe raurile distruse. Ambii asociati sunt in Top 300 al milionarilor Romaniei, fiecare cu averi fabuloase, de zeci de milioane de euro. Gheorghe Badea a acceptat un dialog, in numele investitorilor.

Miza proiectului e uriasa, la mijloc e o afacere extrem de banoasa, cu investitii si castiguri fabuloase.

Valoarea proiectului de pe cele 3 rauri depaseste 13 milioane de euro. Fiecare dintre cele 10 microhidrocentrale e profitabila. Dintr-una de capacitate medie, 2 megawati de exemplu, care costa in jur de 2,5 milioane de euro, dezvoltatorii pot scoate lejer aproape 200 de mii de euro pe an, profit numai din vanzarea megawatilor-ora produsi. La care se adauga inca peste 1 milion de euro in acelasi an, din certificatele verzi, pe care investitorii le iau pentru productia centralelor. Certificatele sunt asigurate de stat timp de 15 ani, timp in care investitia va fi recuperata de 10 ori, castigul ajunge la peste 20 de milioane de euro.

Ca sa aflam cum stau lucrurile de fapt am mers si la Apele Romane filiala Arges, cei care au dat initial avizul pentru deschiderea santierului in zona raului. I-am cerut detalii lui Adrian Moisescu, seful pe judet, cel care e responsabil direct pentru ca a semnat si parafat autorizatia si tot el ar trebui sa monitorizeze respectarea ei.

Directorul Adrian Moisescu nu vrea sa dea declaratii oficial, dar filmat pe ascuns face declaratii uluitoare. Pretinde ca nu se lucreaza in rau! Afirma ca nu i se permite de la Bucuresti sa ne dea explicatii, superiorii i-ar fi dat si o directiva in acest sens. Spune ca la santier nu sunt probleme si ca nu ar exista o conditie privind inaltimea la care se monteaza tubulatura. Pe scurt, contrazice prevederile memoriului tehnic in baza caruia el insusi a dat aviz.

Dupa aceasta intalnire am cerut sa vorbim cu sefii de la Bucuresti ai domnului Moisescu. Am primit in schimb un comunicat prin care suntem anuntati ca avizul „limiteaza efectele negative” si trebuie sa-i credem. Bagand conducta in rau, investitorul plateste o chirie la Apele Romane. Solutia este ieftina si convenabila constructorilor. Alternativa ar fi solutii prietenoase cu mediul, dar mult mai costisitoare si mai anevoioase.

Un patron ridica 3 microhidrocentrale in zona Harseni, pe raul Sebes in nordul judetului Brasov. A trait in Spania si Statele Unite, si revenit in Romania s-a gandit sa investeasca in energie verde. Proiectul lui arata altfel decat in Arges, adica nu face sapaturi in rau, pentru montarea conductei, ci o ingroapa paralel cu albia, la distanta. A inteles ca daca ar respecta avizele, i-ar fi aproape imposibil sa monteze legal tubulatura in apa.

Conform solutiei tehnice, o parte din debitul raului e captat in amonte, langa izvor, unde va functiona un baraj. Conducta e dusa pe langa un drum forestier si pe niste terenuri private, chiar si prin munte.

Brasoveanul Dan Frunza s-a gandit ca in orice moment autoritatile i-ar putea bloca o investitie de aproape 10 milioane de euro, daca s-ar baga cu santierul in albia raului.

Investitorul plateste pentru 3 centrale cat costa in Arges sa montezi 7. Are de spart pana la anul in roca versantului, dar respecta astfel toate avizele.

In Arges, in viziunea autoritatilor, situatia e clara: exista avize, nu mai conteaza daca sunt sau nu respectate. O dovada in plus ca in Romania, rezervatiile naturale sunt consfiintite prin lege, dar ignorate de autoritati.

Un alt caz controversat e legat de amenajari hidro, care se desfasoara pe raul Neagra, la Brosteni-judetul Suceava. Un loc feeric de munte, descris de marele Ion Creanga in “Amintiri din copilarie“, e acum scena unui santier pentru contruirea a sapte microcentrale. Membrii unui ONG de mediu sustin ca primarul a permis suspect de usor saparea in albia raului. In plus nici nu opreste dezastrul ecologic.

Dupa ce echipa noastra a parasit zona, Prefectul de Suceava a atacat la Tribunal hotararea Consiliului care a permis lucrarile. Cat dureaza procesul a suspendat santierul.

Judetul Caras Severin, in Muntii Poiana Tarcului, alte 2 microhidrocentrale schimba complet peiajul. Prin acest firicel de apa, mai subtire ca un pai, pastravii si lipanii ar trebui sa urce in amonte, cum fac de mii de ani. Dezastrul ecologic e vizibil.

Intr-un domeniu in care ar fi trebui sa se lucreze cu manusi, noi demonstram inca o data ca unde e lege e si tocmeala. Specialistii vorbesc deja despre un macel ecologic din cauza modului de lucru tipic romanesc.

Investitorii se grabesc sa puna in functiune microhidrocentralele, care sunt apoi legate la reteaua nationala Transelectrica, si curentul electric e purtat catre 8 distribuitori. Acestia la randul lor livreaza energia catre 130 de furnizori, celebrii “baieti destepti” din energie, care il vand mai departe romanilor. O piata sigura, cu profit garantat.

Un domeniu care i-a atras pana si pe investitorii fara bani, dar dornici de specula. Asa s-a nascut Mafia Amplasamentelor. Au fost emise deja in ultimii 2 ani aproape 600 de autorizatii pentru cateva mii de viitoare santiere. Oportunisti care si-au rezervat locul.

Cat timp raurile tarii sunt o comoara care se masoara doar in milioane de euro si nu in bogatiile lasate de la Dumnezeu, proiectele demarate in numele ecologiei “curenteaza” natura, o sufoca, si o ucid.

In Muntii Fagaras proiectul merge inainte. Daca si cum e respectata natura nu intereseaza pe nimeni. Apele Romane, Garda de mediu sau Prefectura sunt 3 instututii care actioneaza „de forma” in acest caz. Cei care ar trebui sa controleze se umfla in pene sau evita sa intervina. Apa trece, santierele raman.