Merită sau nu să emigrăm
Comunism, democraţie populară, epocă de aur… Există în mintea celor mai tineri tot atâtea denumiri pentru o perioadă pe care mulţi dintre noi nu o cunoaştem decât din povestirile părinţilor, bunicilor, din cărţi, ori vizionând diverse documentare. Este o perioadă istorică ce fascinează pe mulţi dintre noi, ce continuă să lase urme adânci în societate şi-n mentalităţi chiar şi astăzi, o perioadă de moarte a spiritului. Multe din aspectele vieţii cotidiene sunt categorisite, după momentul ’89 sau înaintea lui. Ca în orice sistem totalitar, anularea solidarităţilor tradiţionale, distrugerea individualităţii în favoarea colectivităţii a însemnat confiscarea vieţii private în general şi a celei de familie în particular. În România instaurarea comunismului a afectat mult dezvoltarea ţării. Acest regim totalitar şi-a lăsat amprenta până-n zilele noastre. Viaţa populaţiei României a fost mult afectată de către comunism. Condiţiile grele de trai din acea perioadă au rămas un adevărat coşmar în mintea celor care le-au trăit, condiţii pe care nici unul dintre noi nu le mai doreşte a le trăi astăzi.
Speranța moare încet, dar sigur
Când patria îţi întoarce spatele, devii atent. Descoperi că ţara nu dă doi bani pe tine chiar dacă au trecut peste 20 de ani de la căderea comunismului, decât atunci când constată că ai să-i plăteşti ceva şi, îţi blocheză contul. Poate că ai de încasat de la stat o sumă egală, dar nu te poţi lupta. Nu ai bani să-l dai in judecată, iar legea oricum e făcută să-l protejeze pe el, statul, asistat social de milioane de troglodiţi romantici. Cu nervii întinşi, organul de simţ se ascute şi mai tare, şi ceea ce nu băgaseşi de seamă atâţia ani, politica şi ai ei administratori, te calcă pe cap.
Şi dacă nimereşti şi într-o realitate mâncată de criză, în care nimeni nu-ţi dă speranţe, doar şuturi în fund, ai atins maturitatea răbdării. Fugi mâncând pământul spre computer şi descoperi care sunt condiţiile emigrarii în Canada, America, Noua Zeelandă sau Australia. Cazuri fericite când, mai ai ceva răbdare pusă de-o parte. Dar dacă n-ai, petreci câteva zile imaginându-ţi că munceşti în Franţa, în construcţii, sau la menaj în Spania. Dacă eşti medic sau tâmplar, eşti un caz fericit. Nu mai stai pe gânduri. Poţi să-ţi vinzi fără remuşcări pe 3.000 de euro, vremurile când îţi iubeai paşii care străbăteau parcul copilăriei tale şi te gândeai că ţării care te hrăneşte, îi eşti dator.
Dar dacă pleacă toţi cei care au puterea să construiască, să tămăduiască, să inspire celorlalţi sentimentul că se poate, ce sa va alege de biata ţară? Tineţi minte că ne puneam întrebarea asta mereu, acum 10, 15 ani şi, o socoteam argumentul suprem al iubirii?
Ei bine, cei care mai reuşesc să o găsească în minte sunt fericiţi. Dar aceştia, sunt tot mai puţini. La Paşapoarte e coadă în fiecare zi. Speranţa a murit încet, dar sigur, şi, renaşte cu documentul în mână. Dar poate că asta e şansa naţiunii. Resursa umană a României este constantă, aşa că să plecăm, că poate într-o zi ne vom întoarce. Vom putea să le împărtăşim celor care nu au avut curaj, o lecţie de viaţă.
Reveniţi acasă din ţări unde regulile se respectă, unde cine munceşte nu e fraier, unde vânzătoarele nu au aerul că-ţi fac o favoare, unde oamenii cer servicii de calitate, pentru că altfel îşi caută alt furnizor, iar o hârtie aruncată pe jos te costă 100 de euro, ne vom transforma în dascăli de civilizaţie pentru uteciştii de ieri, comuniştii de azi.
Ne vom întoarce cu paşi fericiţi lângă castanul unde ne-am sărutat pentru prima oară, dar vom descoperi că la televizor este aceeaşi placă stricată. Că ei, nu pleacă niciodată! N-au nici un motiv. Au case de peste 1.000 mp, conturi în valută cu cinci-șase zerouri, maşini super scumpe, nu au credite bancare reale şi nici rate la casă. România e toată numai şi numai a lor.
În străinătate sau în România?
Anticii spuneau: Ubi bene ibi patria. Adică, patria este acolo unde îţi este bine. De fapt, patria e mai curând un sentiment şi nu o doctrină şi de aceea e percepută în mod atât de diferit de oameni. Nu vrem să ţinem lecţii de patriotism, nu vrem să spunem că dacă pleci din ţară, dacă emigrezi, eşti un trădător sau un laş. Pe de altă parte, nu ne place nici să credem că în România, trăiesc doar oameni imperfecţi, securişti corupţi, comunişti, manelişti, toţi de-a valma şi că de aceea singura soluţie e să te îndrepţi spre alte zări. Desigur că nu! Există români care au avut dintotdeauna valoare pe care o păstrează cu sfinţenie şi azi şi o transmit mai departe urmaşilor lor, dar aceştia sunt din păcate, atât de puţini, mult prea puţini raportaţi la marea masă manelizată şi coruptă. În momentul de faţă, termenul de patrie ar merita să fie redefinit, în condiţiile în care astăzi se poate circula mult mai uşor dintr-un loc în altul, identităţile multiple sunt adesea un avantaj, iar graniţele au început să fie tot mai late. De ce ai depinde doar de un singur spaţiu, în aceste condiţii? La întrebarea: merită sau nu să emigrăm? se răspunde, de fapt, atât de diferit… Exasperare, neputinţă, debandadă, birocraţie, corupţie, minciună, sunt doar câteva din motivele invocate pentru a pleca din ţară. Pe celălalt talger al balanţei se poate pune nevoia de familie şi de prieteni, dorinţa de implicare pentru a schimba lucrurile în bine, un mod de viaţă mai simplu în România. În străinătate sau în România? Este o întrebare la care vă las să răspundeţi singuri…
Un material realizat de Kasandra Kalmann Năsăudean
sursa: Occidentul Românesc
