Transformarea ipocriziei

Nici ateismul nu mai e cea fost. In vremurile nu demult apuse ale comunismului triumfator acesta facea parte din ideologia de stat. Materialismul dialectic si istoric, doctrina absolut obligatorie pentru toti membrii societatii, ne spunea clar si raspicat ca idei ca Dumnezeu, suflet, inviere, nemurire sunt pure inventii ale claselor exploatatoare, menite sa tina in robie mareata clasa muncitoare. Filozofia marxist-leninista era destul de criticabila, dar nimeni nu avea voie sa zica ceva contra ei, si prea putini- inclusiv intre teologi- isi asumau riscul de a infaptui oricat de putin. Prin urmare, in vocabularul sarac al mass-mediei incredibil de sarace al acelui timp, nu existau cuvinte ca Pasti, Craciun, sfant, biserica, impartasanie decat daca, eventual, erau luate in ras in emisiunile propagandistice ale vremii.

Oamenii nu aveau voie sa vorbeasca, sa sarbatoreasca, sa se bucure, sa-si afiseze credinta. Daca erai credincios (ceea ce li se intampla unora), trebuia sa te ascunzi. Era riscant sa iti faci cruce cand treceai pe langa o biserica si mai era cineva prin preajma. Trebuia sa suporti orele de educatie ateista, in care credinta era asimilata unor epoci revolute, in care clasele exploatatoare franau dezvoltarea stiintei materialiste, care ar fi demonstrat inconsistenta logica si cognitiva a credintei. Crestinismul era asimilat cu necunoasterea, ba chiar cu sarlatania uneori. Preotii, si credinciosii in general, erau exclusi de la vreo manifestare publica si nu se punea problema sa aiba vreun cuvant de spus in privinta conducerii treburilor cetatii.

Vremurile pareau foarte grele dar, de fapt, nu era asa. Dupa ce a trecut faza feroce a instalarii comunismului, cand puscariile patriei gemeau de martiri, comunistii s-au multumit cu declaratii de adeziune formale si cu obtinerea supunerii din partea noastra. Astfel ca multi romani sustineau cu frenezie materialismul comunist in sedintele de partid, iar duminca mergeau frumusel la slujbele tinute in bisericile noastre ortodoxe. Stia partidul despre asta, conducatorii, securitatea? Desigur, doar si ei mergeau pe ascuns sa se cunune si sa-si boteze copiii. Dar era o ipocrizie generala din care credinta iesea in castig: fiecare spunea ceea ce trebuia in public pentru a face ceea ce voia in particular. Nu puteai sa afirmi credinta in mediile oficiale, dar o puteai foarte bine practica, destul de putin deranjat de politica atee de partid si de stat.

Romanii au rezistat in comunism pentru ca au stiut sa se „descurce”. Fiecare s-a aranjat cumva astfel ca, in mijlocul penuriei generale, mai fiecare a stiut sa iti asigure cele necesare, prin diverse mici aranjamente, fentari ale sistemului (dar cu voie de la stapanire!), furtisaguri, bisnita. Ei bine, astfel de descurcari am reusit sa avem si in privinta credintei, am scos-o cumva la capat, realizand paradoxuri ale compromisului greu de conceput pentru oamenii din lumea libera: am reusit sa fim in perfecta stare cu o putere care promova o ideologie violent atee si, in acelasi timp, am ramas si pravoslavnici.

Exista o doza de fatarnicie in comportamentul romanilor in regimul comunist. Dar, daca fiecare este sincer cu el insusi, oare este convins ca ar fi avut vocatie de martir, singura care l-ar indreptati sa arunce anateme? Datorita acestei ipocrizii „descurcarete” a romanilor am reusit sa ne pastram chipul chiar si in cele mai grele perioade ale comunismului. Dar, in acelasi timp, ne-am botit cel mai rau chipul, am fost natia cea mai acomodanta cu comunismul si cea care l-a depasit cel mai greu dupa caderea lui.

Situatia s-a schimbat radical dupa decembrie 89. Daca pana atunci aveam o mare penurie de ortodoxie in spatiul public, de atunci incolo a inceput un consum bulimic: o inflatie de cruci facute de politicieni la televizor, de prezente ale preotilor si ale altor personaje ce se inchinau teatral in fata camerelor de luat vederi.

In ciuda unor stridente insa, parea ca situatia a revenit la normalitate. Credinta si-a recapatat locul firesc in societatea romaneasca si in manifestarile publice. Ce s-a intamplat insa cu ateii? Au iesit la pensie, au amutit, le-au pierit argumentele, au murit cu totii? Nici vorba, doar ca si-au schimbat modul de actiune.

Daca inainte aveam o ideologie strong comunista, acum avem o ideologie soft (atat de soft ca nici nu mai e numita ideologie, si nici nu mai e tratata ca atare) a drepturilor omului, care ascunde o noua ipocrizie. Numai ca, daca ipocrizia de pe vremea comunistilor era menita sa salveze credinta, ipocrizia cea noua vrea sa o distruga.

Nu mai exista atei virulenti. Sigur, mai este cate un Stephen Hawking care neaga cu tarie existenta lui Dumnezeu (alte dati o aproba), exista asociatii umaniste care au un program explicit impotriva credintei, exista campanii publicitare care te indeamna la traiul fara grija vietii de dincolo. Se aud, din cand in cand, in tarile crestine, pozitii feroce anti-crestine. Dar, cu toata ingrijorarea unor ortodocsi cu discurs de utecisti care si-au schimbat obiectul infierarii proletare, nu e ateismul pur si dur problema cea mai arzatoare a credinciosilor de pe la noi.

Pentru ca, in general, religia s-a instalat comod in societatea consumista, unde isi are locul ei bine stabilit si unde este ingaduita cu generozitate. Nu deranjeaza pe nimeni, ba chiar contribuie la o buna stare de spirit a romanilor. Pastele, Craciunul sunt mari sarbatori crestine dar, pentru oamenii de azi, sunt mai ales prilejuri de a face cumparaturi, si o buna ocazie de a mari profiturile actionarilor de la supermarketuri. Cu toate ca propune un mod de viata ascetic, o abtinere de la placerile lumesti, crestinismul este bine integrat in societatea de consum. Postul poate fi tinut cu carnati, salam si prajituri de post, iar inventivitatea celor ce ofera solutii comode practicantilor credintei pare sa nu cunoasca limite.

Inainte vreme comunismul aducea o ideologie care se opunea credintei. Aceasta era vazuta, in spirit pozitivist, ca un moment depasit al istoriei umanitatii, fiind asimilata cu incultura, lipsa de spirit stiintific, acceptarea necritica a unor simple mituri. Inaintarea spre comunism avea sa inlature ca de la sine ideile invechite ale unora, iar bisericile ar fi devenit simple monumente istorice, martore ale unui trecut depasit demult.

Ateii de azi s-au rafinat, sunt europenizati, vorbesc despre drepturile omului si tot felul de fineturi din astea. Printre aceste drepturi se afla, desigur, si drepturile si libertatile religioase. Nimeni nu se gandeste sa le interzica, doar nu suntem pe vremea comunistilor atei, dar ele pot fi circumscrise exclusiv sferei private. Astfel, poti sa te arati un aparator al drepturilor credinciosilor si, concomitent, sa ceri interzicerea icoanelor in scoli si in spatiile publice ca sa respecti drepturile celor liberi cugetatori.

Nu e de bonton sa te declari impotriva credintei. Dar se poate gasi o portita eleganta de a elimina religia sau macar de a o reduce la un minim nesemnificativ. Aceasta este noua fata a ipocriziei, in care adversarii credintei nu-si declara cinstit scopurile, pentru ca asta i-ar deconspira si i-ar face ineficienti. Lupta insa, cu arme ideologice perfide ca sa isi atinga scopul. „Aceasta este, cred eu, definitia adevarata a fatarnicieidin punct de vedere crestin: diferenta sau neconcordanta dintre buze, gura si inima, dintre vorba si fapta. Fatarnicia poate fi interpretata si ca un fel de personalitate dubla, desigur este vorba de personalitate morala si spirituala, dar care este duplicitara si contradictorie: una pentru vazul lumii si alta ascunsa de vazul lumii.” (Extras din „Despre pofta. Fatarnicie si sminteala ” de Pr. Silviu-Petre Pufulete)

Se pare ca, atata cat va exista lumea asta nu vom scapa nici de fatarnicie si nici de dusmanii credintei. Ei sunt un dat al lumii, al oricarei societati istorice, dar cu care trebuie luptat. Tinand insa cont de schimbarea strategiei, de la ura fatisa la ura ascunsa dar plina, la suprafata, de bunavointa prefacuta, trebuie si credinciosii sa isi schimbe apararea. Exista pozitii crestine anti- atee care parca sunt spuse de responsabilii cu propaganda comunisti care s-au reciclat in cititori ai Bibliei. Duhul Sfant ne va calauzi sa avem acele pozitii, acele atitudini care sa ne mentina pe calea cea buna.

Paul Curca

sursa: crestinortodox.ro