Binecuvantarea alimentelor
Alimentele, ca si celelalte lucrurile din viata omului, trebuie primite cu multumire adusa lui Dumnezeu. Pentru aceasta, hrana omului este intotdeauna binecuvantata, fie ca este vorba de rugaciunile rostite inainte si dupa masa de fiecare crestin in parte, fie ca este vorba de binecuvantarea speciala, rostita de preot.
Mancarea si mancatul reprezinta unul dintre aspectele fundamentale ale vietii pe pamant. Plantele, animalele si oamenii sunt dependenti de hrana. Fiecare organism viu mananca potrivit celor puse in firea lui. Astfel, omul se hraneste cu mancare aleasa, animalele mananca plante ori carne, iar plantele se hranesc, in mare parte, cu lumina si saruri minerale.
A manca fara a multumi lui Dumnezeu pentru hrana de zi cu zi inseamna a necinsti ajutorul lui Dumnezeu si binecuvantarea data de El fapturii, spre a creste si spre a da rod bun, la vreme potrivita. Aceasta este totuna cu omul care se crede stapan a toate si atotputernic, care munceste si se increde in sine, asteptand cu certitudine rodul mainilor sale, la vreme. De cate ori insa munca nu s-a aratat lipsita de roada, de cate ori pamantul muncit nu si-a dat rodul lui ?! De multe ori, din pricina pacatelor, a mandriei si a autonomiei fata de Dumnezeu a celor care l-au lucrat.
Binecuvantarea alimentelor
Binecuvantarea este o rostire solemna, insotita de un gest, prin care o persoana invoca darurile lui Dumnezeu asupra unei alte persoane sau asupra unui lucru; gestul cu pricina poate fi ridicarea mainilor asupra cuiva, punerea unei maini pe capul persoanei binecuvantate, insemnarea ei cu semnul crucii, sau, atunci cand e facuta de preot, semnul crucii cu degetele incrucisate.
Dintru inceput trebuie stiut insa faptul ca Dumnezeu este singurul autor al binecuvantarii, drept pentru care si cea mai cunoscuta binecuvantare este: „Domnul sa binecuvinteze!” Preotul este cel ce o rosteste, dar Dumnezeu este Cel ce o lucreaza. Preotul binecuvinteaza hrana in semn de multumire adusa lui Dumnezeu, in semn de jertfire a tot ceea ce inseamna firea inconjuratoare in cinstea lui Dumnezeu. Hrana sfintita are in vedere, in primul rand, sfintirea noastra, facandu-ne sa trecem de la o hranire spre moarte, la o hranire spre viata: aghiasma; anafura; artosul, sfintit la Litie; untdelemnul, sfintit la Sfantul Maslu si altele asemenea.
Alimentele sunt daruri ale lui Dumnezeu randuite pentru hrana omului si implinirea deplina a acestuia (trup si suflet), toate fiind bune si curate. „Duhul graieste lamurit ca, in vremurile cele de apoi, unii se vor departa de la credinta, luand aminte la duhurile cele inselatoare si la invataturile demonilor, prin fatarnicia unor mincinosi, care sunt infierati in cugetul lor. Acestia opresc de la casatorie si de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a facut, spre gustare cu multumire, pentru cei credinciosi si pentru cei ce au cunoscut adevarul, pentru ca orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de lepadat, daca se ia cu multumire; caci se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune” (I Timotei 4, 1-5).
Preotul binecuvinteaza cu mana in chipul in care binecuvinteaza Insusi Hristos, in icoana, tinand degetele suprapuse precum se vede. Crestinul de rand binecuvinteaza insa lucrurile asa cum se inchina pe el insusi, cu mana pregatita pentru facerea Sfintei Cruci, cu trei degete lipite si cu celelalte doua stranse la baza lor.
Daca, prin pacat, omul a intinat intreaga faptura, prin rugaciune, el este dator sa curateasca intreaga faptura. Hrana indispensabila vietii este binecuvantata, ca fiind primita de la Dumnezeu; o inchinam Lui ca pe o jertfa a muncii noastre. Este stiut faptul ca nu putem avea hrana fara munca si fara osteneala. Munca omului este continuata de binecuvantarea lui Dumnezeu. Astfel, munca rodeste ca urmare a stradaniei omului si a dragostei lui Dumnezeu. La masa, inainte de a manca, cat si dupa, omul trebuie sa multumeasca lui Dumnezeu pentru ca a binecuvantat munca sa, ca s-a milostivit spre lucrarea mainilor lui.
Hrana zilnica o randuim ca pe o rugaciune. Masa este un intreg ritual religios, ea avand parte de rugaciune, binecuvantare, bucurie, multumire si, iarasi, rugaciune. In timpul rugaciunii, cand cerem „painea cea de toate zilele”, ne referim atat la hrana trupeasca, cat si la hrana duhovniceasca; astfel, prin rugaciune, ne intarim atat sufleteste, cat si trupeste, primind cele de trebuinta trupeasca.
Teodor Danalache
sursa: crestinortodox.ro
