Relatiile trupesti in post

Familia a fost binecuvantata de Dumnezeu inca dintru inceput, Adam si Eva fiind cununati spre comuniune si impreuna-petrecere inca din rai. Dupa caderea in pacat insa, barbatul si femeia au cunoscut ce inseamna vietuirea departe de Dumnezeu, ajungand batjocura duhurilor necurate. Din ce in ce mai multe pofte sufletesti si trupesti au inceput a-l asalta pe om, facandu-l pe acesta potrivnic lui Dumnezeu.

Postul este o perioada de nevointa duhovniceasca mai intensa, in zilele de post urmandu-se o randuiala speciala mai ales din punct de vedere trupesc. Daca faptele cele bune nu sunt impartite in perioade de timp, acestea putand fi savarsite tot timpul anului, anumite fapte trupesti sunt impartite in perioade de timp. Ma refer, in special, la perioadele de post, in care nu ne mai indulcim cu anumite alimentele, iar cei casatoriti nu se mai apropie trupeste.

Desfranarea este una dintre cele mai rele patimi, aceasta putand sa-l lupte pe crestin aproape in orice situatie: in gand, in cuvant si in fapta; in manastire si in lume; in singuratate si in familie; la tinerete si la batranete. Desfranarea savarsita intre soti este uneori trecuta cu vederea, cei doi cautand a-si ascunde pacatele sub binecuvantarea lui Dumnezeu, primita in Taina Cununiei; trebuie stiut insa faptul ca harul lui Dumnezeu ii binecuvinteaza pe cei doi soti numai in cele duhovnicesti si firesti ale vietii, iar nu si in poftele cele rele.

Postul biruieste poftele trupului

Postul este viata, caci rostul sau este acela de a-l ridica pe om din cele care il trag spre moarte. Cu cat s-a inmultit insa pacatul in noi, cu atat suntem mai greu de urnit spre cele sfinte, iar trupul ni se arata mai salbatic si mai neascultator. Astfel, pana la a ajunge trupul nostru templu al Duhului Sfant, avem de dus lupte aprige impotriva saltarilor nefiresti ale acestuia. Poftele trupesti pot fi biruite numai prin poftirea celor duhovnicesti (rugaciune, post, nevointe, mila, blandete, tacere).

„Cei ce sunt dupa trup cugeta cele ale trupului, iar cei ce sunt dupa Duh, cele ale Duhului. Caci dorinta carnii este moarte, dar dorinta Duhului este viata si pace; fiindca dorinta carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci nu se supune legii lui Dumnezeu, ca nici nu poate. Iar cei ce sunt in carne nu pot sa placa lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteti in carne, ci in Duh, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi. Iar daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. Iar daca Hristos este in voi, trupul este mort pentru pacat; iar Duhul, viata pentru dreptate, iar daca Duhul Celui ce a inviat pe Iisus din morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Iisus din morti va face vii si trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Sau care locuieste in voi. Drept aceea, fratilor, nu suntem datori trupului, ca sa vietuim dupa trup. Caci, daca vietuiti dupa trup, veti muri, iar daca ucideti, cu Duhul, faptele trupului, veti fi vii. Caci, cati sunt manati de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8, 5-14).

Parintele Arsenie Boca, intr-un cuvant despre post, spune: „Firea trupului fiind surda, oarba si muta, nu te poti intelege cu ea decat prin osteneala si foame, acestea insa trebuie conduse dupa dreapta socoteala, ca sa nu dauneze sanatatii. Acestea il imblanzesc, incat nu se mai tine vrajmas lui Dumnezeu. Rugaciunea si postul scot dracii poftei si ai maniei din trup. Foamea imblanzeste fiarele. Cu tot dinadinsul se atrage luarea aminte ca toata lupta aceasta sa nu se duca fara indrumarea unui duhovnic iscusit care stie a cumpani masura, trebuinta si putinta fiecaruia in parte.”

Relatiile trupesti (sexuale) sunt urmare a caderii in pacat

Modul in care se nasc astazi oamenii (apropierea sexuala dintre soti) este o urmare a caderii in pacat; dupa Sfintii Parinti, ar fi fost cu putinta si un alt chip de inmultire, nepatimas si nepacatos. Dupa cadere insa, unirea dintre barbat si femeie nu mai putea fi una nepatimasa, caci pofta l-a indepartat pe om de Dumnezeu.

In urma pacatului, Adam urma sa moara si sa se stinga omul din zidire; dar, vazand Dumnezeu peste veacuri ca multi au sa se izbaveasca din aceasta cadere, l-a osandit pe om la calea nasterii trupesti, care consta din patimire si pacat. Pacatul isi are inceput in pofta omului pentru acest chip de nastere, ca intr-o lege de pedeapsa data firii omenesti. Astfel, chiar si dupa Cununie, cei doi soti sunt datori a pastra in minte inaltimea la care l-a asezat Dumnezeu pe om si starea de cadere in care s-a aruncat acesta de bunavoie.

In posturile de peste an, precum si in zilele de sarbatoare, cand crestinul este dator a se preocupa mai mult de cele duhovnicesti, decat de cele trupesti, relatiile trupesti dintre soti sunt oprite, spre a nu uita starea de cadere in care inca se afla neamul omenesc. In restul zilelor, acestea sunt binecuvantate de Dumnezeu, atata timp cat ele sunt savarsite in chip firesc, intre doi soti cununati, iar femeia nu este insarcinata, nu alapteaza si nu se afla in perioada ei de necuratie lunara.

Relatiile trupesti in post

In vremea postului, pe langa alte nevointe sufletesti si trupesti, celor casatoriti li se cere a nu se mai apropia trupeste. Usurinta sau greutatea cu care ei vor face acest lucru va arata masura in care ei sunt robi lui Dumnezeu sau robi patimilor.

„Fratilor, nu suntem datori trupului, ca sa vietuim dupa trup. Caci daca vietuiti dupa trup, veti muri, iar daca ucideti, cu Duhul, faptele trupului, veti fi vii. Caci cati sunt manati de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8, 12-14). „In Duhul sa umblati si sa nu impliniti pofta trupului. Caci trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului; caci acestea se impotrivesc unul altuia, ca sa nu faceti cele ce ati voi” (Galateni 5, 16-17).

Deoarece relatiile trupesti au fost lasate de Dumnezeu si pentru a-l feri pe om de patima desfranarii, acestea trebuie privite cu multa ingaduinta, mai ales acolo unde unul dintre soti este mai slab decat celalalt. Nu de putine ori, din pricina ravnei sau a refuzului unuia dintre soti, celalalt a savarsit preadesfranare, culcandu-se cu altcineva. Ravna este buna cand priveste cu dragoste si mila neputinta celuilalt, iar nu cu mandrie si superioritate.

„Din cauza desfranarii, fiecare sa-si aiba femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul sau. Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia barbatului. Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia. Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre. (…) Daca un frate are o femeie necredincioasa, si ea voieste sa vietuiasca cu el, sa nu o lase. Si o femeie, daca are barbat necredincios, si el binevoieste sa locuiasca cu ea, sa nu-si lase barbatul. Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios. Altminterea, copiii vostri ar fi necurati, dar acum ei sunt sfinti. Daca insa cel necredincios se desparte, sa se desparta; in astfel de imprejurare, fratele sau sora nu sunt legati; caci Dumnezeu ne-a chemat spre pace. Caci, ce stii tu, femeie, daca iti vei mantui barbatul? Sau ce stii tu, barbate, daca iti vei mantui femeia?” (I Corinteni 7, 2-5; 12-16).

Pentru ca, de multe ori, savarsim pacate din lipsa de activitate, Sfintii Parinti ne indeamna, zicand: „Diavolul sa te afle intotdeauna lucrand (rugaciune, lectura, munca).” Cu atat mai mult, in vremea postului, suntem datori sa inmultim rugaciunea, privegherea si munca, precum si sa imputinam hrana si desfatarile trupesti. Rugaciunea ne tine in legatura permanenta cu Dumnezeu, drept pentru care suntem datori sa acordam toata atentia acesteia, spre a nu da prilej diavolului sa ne atace in vremea postului. „Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita, caci duhul este osarduitor, dar trupul este neputincios” (Matei 26, 41).

In dezvoltarea ei, viata omului cunoaste trei faze: faza vegetativa (pana la nastere); faza bio-psihica (fara limite precise) si faza spirituala; multi nu traiesc decat primele doua faze ale vietii, la cea spirituala neluand aminte. Traind intr-o casatorie cu un astfel de om, nu poti fi decat intr-un permanent dezechilibru cu cerintele spirituale ale vietii. Viata unora ca acestia este o injuratura continua la adresa firescului, iar pentru partea crestina este un fel de mucenicie fara nadejde sigura.

Nu este cu putinta a duce o viata crestineasca in familie, decat in cazul in care amandoi sotii traiesc invatatura crestina din toate puterile fiintei lor. Numai cu un sot in stare de aceeasi credinta si vietuire, o sotie crestina poate indeplini poruncile lui Dumnezeu, iar numai cu o sotie crestina, un sot poate urma o randuiala crestineasca in toate aspectele vietii (sufletesti si trupesti).

Numai tinerii ajunsi la trairea crestina a vietii aduc garantii suficiente ca in casatorie vor trai pazind legile lui Dumnezeu si infranand patimile nefiresti. O astfel de casatorie o binecuvinteaza Dumnezeu, cand ridica Nunta, de la instinct, la rostul ei spiritual, la cinstea de Taina. Aceasta este singura garantie a unei casatorii durabile si placuta lui Dumnezeu. Tobie, calatorind in alta tara, sa-si ia nevasta, s-a rugat Domnul cu intelepciune, zicand: „Doamne, iata, iau pe aceasta sora a mea, nu pentru implinirea poftelor mele, ci intr-adevar, ca femeie” (Tobit 8, 7).

Numai un barbat care are drept cap pe Hristos (I Corinteni 11, 3) va fi in stare sa-si infranga pornirile patimase si sa nevoiasca dupa cuviinta in vremea postului. Un astfel de barbat pazeste fara vrajba predania Bisericii, care-l opreste a se apropia de femeia lui in posturi, in sarbatori si in zilele stiute de peste luna. Barbatii cu un sistem nervos rezistent sunt mai capabili de infranare decat cei caracterizati de nervozitate.

Puterea credintei, amplificata de puterea si binecuvantarea harului lui Dumnezeu, are o influenta nebanuit de mare asupra eventualelor noastre infirmitati (slabiciuni, patimi). Minunea acestei refaceri se intampla oriunde se afla credinta adevarata si osteneala spre indreptare. Puterea lui Dumnezeu, neavand hotarele neputintei noastre, nu cunoaste neputinta.

Teodor Danalache

sursa: crestinortodox.ro