În Duminica Sf. Cruci (18 martie), Sf. Maslu în parohie

Semnul central al Evangheliei este Crucea lui Hristos: Dumnezeu pe Cruce – un lucru pe care mintea noastră nu îl poate cuprinde sau pricepe. Doar cei cu inima curată, cu sentimente sincere, pot avea o idee despre ce înseamnă. Doar cei care iubesc, care sunt gata să se jertfească pe sine pentru ceea ce iubesc, pot să înţeleagă Jertfa Fiului lui Dumnezeu. Ceilalţi vor rămâne indiferenţi. Dar din nou, nu putem compara iubirea dintre oameni şi iubirea pentru oameni a lui Dumnezeu.

Ziua de astăzi, părinţii Bisericii o explică astfel: După cum cei care călătoresc pe o cale aspră şi lungă, zdrobiţi de oboseală, dacă întâlnesc pe cale un copac umbros se odihnesc puţin aşezându-se sub el şi, oarecum refăcuţi, termină şi restul drumului, tot aşa şi acum, în timpul postului, a fost sădită la mijlocul acestei căi obositoare Crucea cea aducătoare de viaţă, spre a ne odihni, a răsufla şi a ne face pe noi cei osteniţi sprinteni şi uşori pentru restul ostenelii.

În viaţa creştinilor, Crucea înseamnă jertfă. Hristos nu a promis ucenicilor săi tronuri aici pe pământ dacă Îl vor urma. Nici noi nu putem spera în recompense aici pe pământ, pentru că El Însuşi nu posedă lucruri pământeşti. „Împărăţia Mea nu este din această lume.” Promisiunea că vom avea o viaţă bună nu se referă la lumea aceasta. „Păsările cerului au cuiburi şi vulpile au vizuini, dar Fiul Omului nu are unde să îşi plece capul”. El nu ne-a promis funcţii înalte aici pe pământ, pentru că nici El nu a ocupat vreo funcţie înaltă: „Nu am venit ca să fiu slujit, ci ca să slujesc şi să îmi dau sufletul drept răscumpărare pentru mulţi.” El nu ne-a promis vremuri calme, paşnice, „deoarece dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni”. Şi, atunci, ce ne-a promis Hristos? Sacrificii, golire de sine… crucea: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.”

În Evanghelie ni se spune că pierzându-ne viaţa prin Cruce, ne câştigăm viaţa. Cu alte cuvinte, dacă trăim pentru Hristos, ne salvăm viaţa. Dacă trăim pentru noi înşine, ne-o pierdem. Trăieşte pentru tine şi vei pierde totul, iar viaţa ta va fi inutilă… o plictiseală îndelungată. Pe de altă parte, istoria Bisericii ne arată că sfinţii, care au trăit pentru Hristos, nu au fost nici singuri, nici plictisiţi, şi cu siguranţă nu au trăit degeaba. Trăind pentru Crucea lui Hristos, ei nu gustă din moarte la Judecata de Apoi. Trăind prin Cruce, ei gustă Împărăţia lui Dumnezeu, trăiesc Paştile sufletelor lor, trăiesc bucuria ce vine doar din cruci, slăbiciuni, dificultăţi. Crucile sunt instrumente ale biruinţei, arme ale salvării sufletului. Nu trebuie să privim la noi, cu mâinile în sân, ci trebuie să privim la ceilalţi.

După rânduiala de la început din comunitatea noastră, în Duminica Sfintei Cruci săvârşim Taina Sfântului Maslu, la care sunt aşteptaţi să ajungă toţi cei ce simt nevoia întăririi şi vindecării lor sufleteşti şi trupeşti. Taina Maslului îi reaminteşte persoanei bolnave de făgăduinţa vieţii curate făcută la Botez şi care din cauza propriei slăbiciuni a fost încălcată. Desigur, aceasta nu înseamnă că Taina Maslului este menită să descurajeze într-un fel sau altul persoana bolnavă, ci doar să trezească în ea dorinţa de pocăinţă, de schimbare a vieţii. De aceea, adesea, Taina Maslului este precedată de Taina Pocăinţei şi este urmată de împărtăşirea cu Sfintele Taine. Părintele Stăniloae afirmă că Taina Sfântului Maslu nu este îndreptată exclusiv spre vindecarea trupească, ci şi spre ştergerea acelor păcate de care nu ne mai aducem aminte, precum şi a rădăcinilor pe care patimile le-au creat în noi prin efectuarea unor acte păcătoase pe o perioadă îndelungată de timp.